Împreună cu dna farm. Ileana Ţeudan mă bucuram de ospitalitatea soţilor farm. Maria Olar şi ing. Ion Olar, conducerea la vârf a Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava, în maşina care ne ducea pe toţi, cu amintiri despre Maestrul Ion Irimescu, spre locul odihnei sale de veci, pentru îndătinata pomenire la cei 115 ani pe care i-ar fi împlinit pe 27 februarie 2018. Norocoşi cei care l-am cunoscut şi mai ales norocoasă aşezarea nepreţuitului său dar! Şi în clipa aceea, cineva a mărturisit că nu a văzut încă Muzeul Apelor şi gândul următor, rostit cu glas tare, a fost al unei zile frumoase din această primăvară, în care să-i trecem pragul.
De atunci, de câte ori am vrut să încep să aştern pe hârtie ceva din povestea acelei zile de duminică, 18 februarie 2018, cuvintele privind Muzeul Apelor au fost primele care mi-au apărut în minte. Nu întâmplător, pentru că autorizata şi cuceritoarea pledoarie a dlui Ioan Opriş, personalitate a cercetărilor româneşti de muzeologie, fost secretar de stat, fost director al Direcţiei Muzeelor şi Colecţiilor, dar şi a scriitorului Grigore Ilisei, pentru începerea neîntârziată a demersului autorităţilor locale de recunoaştere a însemnătăţii naţionale a Muzeului de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni, a avut în vedere punerea în lumina meritată (la nivelul documentelor şi al personalului calificat, specializat) şi a celorlalte muzee ale municipiului. Nu întâmplător, fiindcă nu am cum să uit ziua inaugurării Muzeului Apelor, 17 august 1982, nici faptul că după aceea am luat masa cu dl academician Mihai Băcescu, pregătind şi realizând împreună un interviu, din care mi-a rămas gravată în memorie convingerea întemeietorului, convingere sunând astăzi premonitoriu, că muzeul tezaurului său dăruit fălticenenilor „este un strigăt de avertizare pentru salvarea naturii, a darului ei cel mai de preţ, apa. Viaţa nu poate fi concepută fără apă!” Şi nu întâmplător, deoarece am fost întrebată cât de adevărată este posibilitatea „colectivizării” faimoaselor aşezăminte muzeale din Fălticeni – oraşul mic cu muzee mari! -, a transformării lor în secţii ale unui muzeu municipal. Nu ştiu nimic despre asta, dar cred că, dimpotrivă, ar trebui pus accentul pe unicitatea Muzeului Apelor, pe transformarea sa, potrivit dorinţei marelui om de ştiinţă, în stindard al luptei pentru respectarea apei ca resursă vitală a planetei. Şi deopotrivă ar trebui evidenţiate, valorizate, promovate singularitatea Galeriei Oamenilor de Seamă, muzeu al unor personalităţi fălticenene de primă mărime în istoria culturală a ţării, organizat în casa donată de fraţii Horia Lovinescu şi Vasile Lovinescu, şi originalitatea Muzeului Memorial „Mihail Sadoveanu”, nu doar existând într-o casă, casa din deal, şi cu o grădină, grădina liniştii, aşa cum le-a dorit uriaşul scriitor, ci şi într-o lume care continuă să respire, cu Nada Florilor, Dumbrava Minunată şi altele, şi în realitatea literaturii, şi în realitatea oraşului în anul 2018. Desigur, nu am vrut să supăr pe nimeni spunând „micul oraş” municipiului Fălticeni de azi, ci doar să subliniez astfel, raportate la suprafaţa, populaţia şi bugetul modeste ale aşezării, valoarea, însemnătatea şi originalitatea muzeelor sale, fiecare mare cu adevărat în felul său.
Dar să mă reîntorc la marcarea celor 115 ani de la naşterea Maestrului Ion Irimescu, sărbătoare cu roşu în calendarul localităţii, trăită ca atare de fălticeneni şi de oaspeţii lor, prilej de amintiri, revederi şi întâlniri, fertil ca şi anotimpul pentru celebrele livezi de odinioară ale zonei. Nu, nu am fost noi cele dintâi care să aprindem o candelă la monumentul funerar al artistului din cimitirul Oprişeni al Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, cum am presupus călcând pe zăpada neatinsă. Doar că o luasem prin altă parte. Cu palma goală, cumva matern, dna doctor Maria Indrei apăra de fulgii mari lumina celei deja aprinse de ea. Apoi am pornit spre biserică împreună, încet, întârziind când la un mormânt, când la altul, ca să îngăduim amintirilor sale să prindă glas. Locaşul era deja plin, cu oaspeţi, dar şi cu localnici cu privirile la picturile restaurate ale Maestrului de pe zidurile sale, umplându-l de o vizibilă mulţumire pe părintele paroh Camil Dăscălaşu, care s-a zbătut şi a reuşit să le salveze de la degradare. O recunosc după fotografiile din cronica dlui Eugen Dimitriu închinată Cazabanilor pe dna Olimpia Coroamă şi merg să o salut, făcând cunoştinţă şi cu dna Ioana Yumruk, cealaltă reprezentantă a Asociaţiei Memorie şi Speranţă, pe care nora strălucitei regizoare Sorana Coroamă-Stanca o conduce cu elan şi devotament. În schimb salutul cu universitarul Vasile Şoimaru din Basarabia are emoţia revederii cu oameni pe care îi cunoşti şi îi preţuieşti de mult. Ne-am mai întâlnit şi la Fălticeni, şi la Chişinău, la Fălticeni prima dată la o ediţie a Zilelor Sadoveanu, pe vremea când Constantin Ciopraga le da o altitudine azi mai greu de atins şi când a realizat şi splendida fotografie cu Maestrul Ion Irimescu pe aleea ducând spre casa lui Sadoveanu, străjuită discret – şi tulburător! – de Tricolor. Conferenţiar, doctor în economie, dar mai ales ambasador al românilor de pretutindeni, Vasile Şoimaru oriunde ajunge cercetează, fotografiază şi scrie, făcând pentru unitatea ideală a românilor cât îi stă în puteri unui om, dar nu unui simplu om, ci omului aparte care trăieşte la flacăra unui vis. Nu a venit singur, ci împreună cu doi sculptori, universitari şi ei, o idee minunată, cred că artiştii plastici români ar trebui să treacă pragul Muzeului de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni măcar o dată în viaţă. Poate că mult dorita tabără, pe care, continuând visul Maestrului, ca şi în anii precedenţi, o visează cu glas tare de la microfonul manifestării scriitorul Grigore Ilisei, va prinde totuşi cândva viaţă şi atunci sculptorii îşi vor dori cu ardoare să vină şi să creeze aici, crescând bogata zestre artistică a oraşului cu operele lor până la pasul fundamental al unui Muzeu de Artă Modernă. Pe unul dintre sculptorii din Chişinău, Ioan Grecu, l-am cunoscut la Bacău, membru al juriului într-o ediţie a Saloanelor Moldovei, cel mai durabil pod peste Prut din câte cunosc, şi am şi scris în „Crai nou” despre o expoziţie a sa la Veneţia. Celălalt este Ion Zderciuc, pentru care sunt, înainte de toate şi atât de mişcător pentru mine, sora artistei plastice Dany Madlen Zărnescu. A venit la Fălticeni pe aripile succesului, este vorba de impresionanta sa personală de la Muzeul Naţional de Arte al Moldovei, deschisă cu doar câteva zile în urmă, dar şi ale respectului şi ale interesului pentru creaţia Maestrului Ion Irimescu, respect şi interes întotdeauna vii pentru înaintaşi în sufletul artiştilor autentici.
Deşi am mai participat la pomeniri, ale lui Ion Irimescu, ale Lovineştilor, oficiate şi cu participarea preotului Teodor Brădăţanu, managerul Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, surprinzător, ascultându-l, simt neaşteptat de această dată, ca o aripă sau ca flacăra unei lumânări lângă obraz, vibraţia din glasul tatălui său, neuitatul preot profesor doctor Gheorghe Brădăţanu, când l-am felicitat pentru misiunea încredinţată fiului. Dorinţa din adâncul inimii ca să fie la înălţimea onoarei şi a marilor aşteptări, împletită cu admiraţia profundă pentru Ion Irimescu şi opera sa confereau ceva aparte cuvintelor părintelui profesor şi doctor, de aceea poate felul în care le rostea mi s-a întipărit în spaţiul misterios din care memoria trimite din când în când semne, uneori pe căile minţii, alteori pe cele ale sufletului. Mai târziu, când în sala „Aurel Băeşu” dr. Ioan Opriş şi scriitorul Grigore Ilisei aveau să arate, aşa cum am menţionat deja, că nu este îngăduită nicio întârziere în urmarea traseului cerut de înscrierea Muzeului de Artă „Ion Irimescu” în rândul muzeelor de importanţă naţională, această clipă specială de aducere aminte din biserică avea să se exprime în întrebarea adresată doar mie însemi dacă schimbarea statutului său nu era cumva chiar pagina din istoria Muzeului care aştepta să fie scrisă de noul şi tânărul manager. Preot şi manager!
Tânăr este şi primarul municipiului, Cătălin Coman. Profesor şi primar! Îmi place cavalerismul cu care le invită în maşină, să le ducă după slujbă la simpozionul de la Muzeu, pe fosta sa profesoară, Mioara Gafencu, şi pe Maria Indrei, fostul medic de familie al mamei sale, dar oricât de rare în ziua de azi cavalerismul, buna creştere, acestea nu scad nici cu un milimetru marile aşteptări cu care a fost ales în fruntea capitalei culturale a judeţului Suceava. Cred că în privinţa Muzeului, aceste aşteptări coincid cu cele formulate de Grigore Ilisei, nu doar scriitor puternic ataşat de Fălticeni, „son amour”, ci şi Cetăţean de Onoare al municipiului, adică un intelectual de două ori de ascultat: “Muzeul nu poate să rămână doar o clădire în care sunt nişte lucrări. El trebuie să fie un germene de iradiaţie spirituală, un loc în jurul căruia să graviteze nu numai viaţa spirituală a Fălticenilor, ci a întregului ţinut!” De altminteri, dl primar Călin Coman, care a primit de la predecesorul său, Vasile Tofan, frumoasa privelişte pe care Muzeul o oferă azi vizitatorilor, le-a dat neîntârziat participanţilor la manifestare un motiv să creadă în hotărârea sa de a schimba încadrarea minunatei şi nepreţuitei instituţii („Colecţia muzeului este de miliarde de euro, dacă vreţi să o evaluaţi. Este impresionantă!” – dr. Ioan Opriş), părăsind-o după discursurile oficialităţilor, împreună cu dl deputat Alexandru Rădulescu, pentru un drum imediat la Bucureşti în vederea începerii acestui demers.
Multe priviri de cunoscuţi, de prieteni în încăpătoarea sală „Aurel Băeşu”, care, cum iarăşi a amintit Grigore Ilisei, aşteaptă, împreună cu vechea clădire a locuinţei Maestrului şi a galeriei expoziţiilor temporare, şantierul, meşterii care să o înnoiască şi să o armonizeze cu chipul reîntinerit al Muzeului. Ca şi pe coperta interesantei, valoroasei lor cărţi, „O incursiune în istoria şi viaţa farmaciilor fălticenene”, stau una lângă cealaltă doamnele Mioara Gafencu şi Maria Mitocaru, şi împreună, şi fiecare în parte cu rol important în viaţa culturală a aşezării. Doamna doctorului ing. Dumitru Iftime, susţinând din public, şi după plecarea soţului dintre noi, evenimentele de calitate. Alături de dna Iftime, dna Elena Aioanei, un suflet plin de credinţă şi de înţelegere pentru sentimentele semenilor. Întotdeauna prezentă la ceea ce merită văzut, ascultat, prof. Eleonora Bulboacă, un condei critic de fineţe, împreună cu prof. Constantin Bulboacă, autor de versuri din prinosul inimii şi susţinător entuziast al creaţiei prietenilor săi pictori. Cel mai apropiat fiind Mihail Gavril, căruia avea să-i înalţe un elogiu cât Coloana lui Brâncuşi doar câteva ore mai târziu, la vernisajul personalei sale, „Coloanele timpului”, omagiu Maestrului la 115 ani de la naştere şi remeber, după 35 de ani, a primei expoziţii deschise aici de pictorul cu nume de arhangheli, sub arcada încurajării marelui artist, întotdeauna generos, dar mai ales infailibil în detectarea înzestrării tinerilor. După ce la slujbă a participat Maria Mălăescu, stareţa Mănăstirii Buciumeni, cu o călugăriţă din obştea sa, iată că după liturghia de la Sf. Mănăstire Voroneţ au reuşit să ajungă la manifestarea de la „Aurel Băeşu” şi monahiile dr. Gabriela Platon şi Elena Simionovici, vicepreşedintă a Societăţii Scriitorilor Bucovineni. După reacţia sălii la emoţionanta laudatio adusă de dr. Gabriela Platon învăţătorilor şi profesorilor, celor cărora le revine ca şi până acum nobila misiune a educării copiilor, tinerilor în recunoaşterea, preţuirea şi sporirea valorilor autentice, îmi dau seama cât de multe cadre didactice se află în public. Şi dr. Ioan Ieţcu, venit ca de obicei la manifestările dedicate Maestrului cu soţia, ing. Oltea Ieţcu, rosteşte o laudatio. Aceasta este întoarsă în amintire spre mâinile artistului, una desfigurată de război şi cu toate acestea creatoare de Artă cu majusculă. Sunt, desigur, multe persoane cunoscute, pe care micul oraş al marilor muzee se bazează şi pe care municipiul Fălticeni contează. Dar mă opresc aici, este ceasul drumului spre casă, la Suceava, lăsând pentru altădată rememorarea lor, pentru alte dăţi, deoarece sala „Aurel Băeşu” are întotdeauna la întâlniri culturale mai multe scaune ocupate decât numele care ar putea să încapă într-o pagină de ziar.
Nu înainte de a ne lua rămas bun de la Grigore Ilisei şi de la doamna sa, prof. Ecaterina Ilisei, care cu certitudine mai au un cuvânt important de spus în ziua de mâine a oraşului atât de iubit de scriitorul său. Şi de la profesorii Gheorghe Dăscălescu, Catinca Dăscălescu, Marius Dăscălescu, deja prezenţe puternice în povestea Maestrului Ion Irimescu şi în istoria Muzeului de Artă „Ion Irimescu”. Iar la urmă de tot de la dr. Vasile Şoimaru, pentru că a venit cel mai de departe, din tulburătoarea sa călătorie-viaţă printre Românii din jurul României, cum se intitulează şi proiectul pe care îl coordonează şi în cadrul căruia a apărut volumul I al antologiei „Basarabia – pământ românesc”, din seria “100 de cărţi la 100 de ani de la Marea Unire” adus la Sărbătoarea Muzeului. Nu cred că am să ajung la Chişinău pe 27 martie 2018, îi răspund, dar sigur ne vom întâlni la Cernăuţi pe 28 noiembrie 2018. Surâde şi surâd şi eu, visători amândoi, când citesc pe coperta primei din darul cărţilor sale: „Limba noastră-i foc ce arde /Într-un neam ce fără veste /S-a trezit din somn de moarte…”
Comentarii