Arhivă pentru martie 30th, 2018

Pensionarii suceveni primesc abonamente de călătorie la jumătate de preţ

Pensionarii suceveni primesc abonamente de călătorie la jumătate de preţ

30 martie 2018 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate

> Proiectul de hotărâre a întrunit vot unanim, spre deosebire de şedinţa anterioară, când au existat doar 10 opţiuni favorabile, respectiv cele ale aleşilor social-democraţi şi ALDE >Abonamentul social nominal pentru pensionari are valoarea de 33 de lei/lună, în calcul fiind luaţi 2.428 de beneficiari Consiliul Local Suceava a aprobatCiteşte

Liviu Clement

Troian

30 martie 2018 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate

După aşa-numitul „scandal Facebook – Cambridge Analytica” (la un nivel de dincolo de nasul nostru chiar scandal pe bune) se vorbeşte despre oarece derută în eşaloanele de naivi activişti mediatici ai vestitei reţele care a ajuns să cuprindă mulţime de muritori, după „principiul” dacă nu eşti acolo…, nici n-ai faţăCiteşte

Acreditarea SJU Suceava, cu un punctaj foarte bun, este o recunoaştere a spitalului

Acreditarea SJU Suceava, cu un punctaj foarte bun, este o recunoaştere a spitalului

30 martie 2018 la 13:44 Comentariile sunt dezactivate

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a felicitat, miercuri, personalul spitalului, medicii-şefi ai secţiilor şi coordonatorii compartimentelor, asistentele-şefe, dar şi echipa managerială pentru efortul comun depus în pregătirea procesului de acreditare, dar şi pentru punctajul foarte bun obţinut de spital în urma evaluării în vederea acreditării. „Dacă mă gândesc laCiteşte

Panică într-un bloc de locuinţe din municipiul Suceava

Panică într-un bloc de locuinţe din municipiul Suceava

30 martie 2018 la 13:43 Comentariile sunt dezactivate

> 22 de persoane au fost evacuate după un incendiu izbucnit la o locuinţă de la ultimul etaj al imobilului > Două persoane au avut de suferit, dar au refuzat transportul la spital > Incendiul a pornit în urma unui gest intenţionat Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit ieriCiteşte

Primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a demisionat şi n-a mai demisionat

Primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a demisionat şi n-a mai demisionat

30 martie 2018 la 13:42 Comentariile sunt dezactivate

Primarul PSD al comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a anunţat că a demisionat din funcţie din motive personale. Primarul demisionar a confirmat că a transmis demisia secretarului comunei, urmând ca aceasta să fie transmisă ulterior Prefecturii Suceava. El a evitat să precizeze motivele demisiei, susţinând că a luat această decizie dinCiteşte

Lumina Harică de la Ierusalim va ajunge la Suceava pentru al zecelea an consecutiv

Lumina Harică de la Ierusalim va ajunge la Suceava pentru al zecelea an consecutiv

30 martie 2018 la 13:41 Comentariile sunt dezactivate

 Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat ieri că Lumina Sfântă va ajunge şi în acest an la Suceava, fiind al zecelea an consecutiv de când Lumina Harică este adusă de la Ierusalim la Suceava şi împărţită credincioşilor. Gheorghe Flutur a spus că a discutat cu Arhiepiscopul Sucevei şiCiteşte

Lucrările de extindere pe verticală a spaţiului în care funcţionează Secţia de Cardiologie ar urma să fie finalizate în august

Lucrările de extindere pe verticală a spaţiului în care funcţionează Secţia de Cardiologie ar urma să fie finalizate în august

30 martie 2018 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, ec. Vasile Rîmbu, a declarat, miercuri, după ce a vizitat împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şantierul organizat în zona corpului F al clădirii unităţii pentru execuţia extinderii pe verticală a Secţiei de Cardiologie, că lucrările ar putea fi finalizate în cursulCiteşte

Un secol de la Marea Unire

Un secol de la Marea Unire

30 martie 2018 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

Sub acest generic, Fundaţia Culturală a Bucovinei, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Institutul „Bucovina” din Rădăuţi al Academiei Române şi ziarul „Crai nou” organizează un concurs de întrebări şi răspunsuri adresate tinerilor – elevi, studenţi şi de cele mai diverse profesii şi ocupaţii – în vârstă de până la 25Citeşte

12 intervenţii neurochirurgicale realizate cu succes, în două luni, la SJU Suceava

12 intervenţii neurochirurgicale realizate cu succes, în două luni, la SJU Suceava

30 martie 2018 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

>Acestea au fost efectuate după punerea în funcţiune a noului sistem de neuronavigaţie chirurgicală > În iunie, doi medici germani vor opera alături de medicii suceveni  Medicul-şef al Secţiei de Neurochirurgie din cadrul SJU Suceava, neurochirurgul Anatolii Buzdugan, a declarat, miercuri, că sistemul de neuronavigaţie chirurgicală achiziţionat recent de spitalCiteşte

Angajaţii Exploatării Miniere de Uraniu Crucea, trimişi în concediu de odihnă

Angajaţii Exploatării Miniere de Uraniu Crucea, trimişi în concediu de odihnă

30 martie 2018 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate

> Conducerea Sucursalei a luat decizia pentru că din aprilie nu mai sunt contracte de livrare  Angajaţii Exploatării Miniere de Uraniu de la Crucea vor fi trimişi în concediu de odihnă timp de două săptămâni, începând cu data de 2 aprilie, a anunţat, joi, în şedinţa Colegiului prefectural Suceava, directorulCiteşte

Sumarul ediţiei: