„O zi luminoasă ca un iconostas”

…„O zi luminoasă ca un iconostas, nu tristă ca un parastas” a tâlcuit Constantin Hrehor chipul zilei celei de ieri, în care s-a desfăşurat prima ediţie a Concursului judeţean de poezie „Ion Cozmei”. Am participat şi noi (doar) la deschiderea acestuia, în Sala de arte „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei, acolo unde despre personalitatea plurivalentă şi complexă a celui astfel omagiat, despre însemnătatea concursului şi despre perspectivele sale au vorbit (pentru început…) Carmen Veronica Steiciuc (preşedinta Societăţii Scriitorilor Bucovineni, dar şi verişoară a lui Ion Cozmei), Isabel Vintilă (inspector şcolar, reprezentând IŞJ Suceava), scriitorii Octavian Nestor, Constantin Hrehor, Alexa Paşcu. Iar eleva Adela Şulea a recitat versuri din creaţia lui Ion Cozmei.

Întreaga manifestare de la Suceava s-a desfăşurat în sunete dulci de pian, pe un ecran fiind permanent proiectate imagini din albumul nu doar de familie al Taniei Cozmei, imagini al căror personaj principal era, desigur, Ion Cozmei, în ipostaze foarte diverse, din vremea în care era secretar literar al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, director al Casei de Cultură Suceava, coordonator al cenaclului „Albatros”, de la numeroase manifestări literare de odinioară şi mai recente, inclusiv de la şedinţe ale cenaclului „Mihail Iordache” pe care l-a înfiinţat şi coordonat în ultimii ani. Astfel că, în preajma sa, au putut fi revăzuţi (inclusiv foarte tineri) interpreţi de muzică populară suceveni, actori de anvergură naţională, scriitori din ţară şi din judeţ.

„Elevii au nevoie de astfel de concursuri, au nevoie să-şi încerce forţele” a specificat Isabel Vintilă, iar concurenţii de la prima ediţie au fost văzuţi drept „livadă de ghiocei” de Constantin Hrehor. Coleg încă din studenţie şi prieten, Octavian Nestor a vorbit şi despre valoarea de model a celui omagiat: „un om complet, avea de toate în sine (…iar dacă ar fi avut mai mult egoism, s-ar fi conservat mai bine; însă s-a risipit…) – n-a fost un zeu, n-a fost un înger”. Octavian Nestor, Constantin Hrehor şi Alexa Paşcu au insistat şi pe dimensiunile prieteniei lui Ion Cozmei…

Carmen Veronica Steiciuc a informat că la prima ediţie a concursului au participat 45 de concurenţi, 20 din învăţământul gimnazial şi 25 din cel liceal, atât din mediul urban, cât şi din cel rural. Înainte de premierea propriu-zisă, ea i-a evidenţiat pe Andreea Cora, de la Băişeşti (clasa a VII-a), Sorina Rândaşu, de la Salcea (clasa a VIII-a), pe Raluca Calancea de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, pe Paul Cătălin Bejenariu, de la Colegiul Naţional „Spiru Haret”, de asemenea pe numeroşii concurenţi valoroşi de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava. În perspectiva ediţiilor viitoare, a menţionat ea, concursul se doreşte a căpăta o anvergură regională sau chiar naţională, urmărindu-se atragerea între organizatori şi a Consiliului Judeţean. La prima ediţie, deschiderea naţională s-a evidenţiat prin participarea unor reviste culturale din ţară care au acordat premii. Clasamentul ediţiei I a concursului a fost decis în urma jurizării efectuate de scriitorii membri ai USR Alexandru Ovidiu Vintilă (vicepreşedinte al SSB, redactorul-şef al revistei „Bucovina literară”), Viorica Petrovici şi Carmen Veronica Steiciuc.

Ieri, după un pelerinaj la mormântul lui Ion Cozmei de la Călineşti Cuparencu, festivitatea de decernare a premiilor şi recitalul laureaţilor s-au desfăşurat la Călineşti.

Prima ediţie a concursului a fost organizată de Societatea Scriitorilor Bucovineni, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” şi Primăria Comunei Şerbăuţi. (Foto: CARMEN MARCEAN)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI