Abia de curând m-am prins că, la vremea aceea (a mea, a şcolii mele), n-am prea învăţat o istorie a teritoriilor locuite dintotdeauna de români cuprinse înăuntrul arcului carpatic şi mai departe spre Apus. De fapt, la o adică, ne-au fost transmise nişte informaţii legate de Ioan de Hunedoara, de al doilea său fiu, Matia, şi raporturile sale cu Ştefan cel Mare, despre răscoala lui Gheorghe Doja, despre Mihai Viteazul intrând în Alba Iulia, despre Şcoala Ardeleană… Suficient? Şi iată că deunăzi mi se pune sub nas o pagină din manualul de istorie de clasa a IV-a, în care, sub titlul doct „Transilvania – spaţiu multietnic”, dimpreună cu elevii de 9-10 ani, citesc (şi-mi pun întrebări): „În partea de vest a României de azi, în regiunea (întinsă de unde şi până unde?!) care avea să fie denumită (când, de cine?!) Transilvania, istoria a adunat (când, cum?!) populaţii diferite prin limba vorbită, modul de viaţă şi credinţele religioase. Românii, care erau cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei (deci românii să fi fost deodată cu „regiunea” aşa numită?!), reprezentau, şi după cucerirea maghiară (dar asta când va fi fost?!; iar maghiarii aceştia cine erau?!), cea mai numeroasă populaţie (să înţelegem că nu erau încă un popor?!), dar pământurile lor au fost confiscate (de cine?!). Pentru valorificarea resurselor acestui ţinut (cine îl ţinea?!) a fost adusă (de cine?!) populaţie maghiară. Nu a fost însă suficient (pentru cine?!), iar noii stăpâni (n-au, totuşi, un nume?!) i-au chemat şi pe secui şi (sic!) saşi”. (…) …În sudul Transilvaniei au fost aduşi (păi, n-au fost chemaţi?!), pe la jumătatea secolului al XII-lea, saşii, etnici germani care aveau obligaţia (?!) de a stimula (?!) activităţile economice, de a vinde liber produsele muncii lor şi de a apăra graniţa (a Transilvaniei?!)”. Ş.a.m.d. Vedeţi dvs., cum la vremea mea n-am învăţat suficientă istorie a acelor locuri, nu-s în stare a răspunde precis întrebărilor dintre paranteze. Dar copiii de azi, cei de 9-10 ani…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii