5 iulie 2017 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate
Am iniţiat în urmă cu ceva timp proiectul prin care adresam liderilor politici judeţeni câteva întrebări legate de mersul vieţii politice şi administrative din judeţul Suceava. Drept e că, într-un fel sau altul, şi preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, şi preşedintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, şeful Consiliului Judeţean Suceava,Citeşte
5 iulie 2017 la 13:45 Comentariile sunt dezactivate
> La finele anului 2016, 8,37 de milioane lei s-au întors la Centru, întrucât procedurile de licitaţie s-au întins până în decembrie, când nu se mai putea lucra > Lucrările de amploare la punctul termic din cartierul Obcini sunt ţinute pe loc de întârzierea avizului Poliţiei Rutiere O sumă deCiteşte
5 iulie 2017 la 13:44 Comentariile sunt dezactivate
> Execuţia, demarată în urmă cu 1 an, a fost stabilită la 24 de luni, însă Primăria, care şi-a asumat introducerea utilităţilor, a rămas în urmă cu lucrările > „O să se termine blocurile, iar noi nu vom veni cu racordurile”, a atras atenţia primarul Ion Lungu factorilor responsabili CeleCiteşte
5 iulie 2017 la 13:43 Comentariile sunt dezactivate
Această acţiune face parte dintre iniţiativele propuse anul trecut, ţinând cont că între Protoieria Fălticeni şi Spitalul Municipal există un parteneriat de colaborare care vine în sprijinul bolnavilor internaţi, al celor care se află în diferite nevoi, îndreptându-se către toate categoriile de vârstă. Vineri, 30 iunie, a venit rândul caCiteşte
5 iulie 2017 la 13:42 Comentariile sunt dezactivate
Aproximativ 7.800 de doze de vaccin hexavalent, pentru imunizarea copiilor în vârstă de până la un an, au fost repartizate Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, acestea urmând să fie distribuite medicilor de familie din judeţ. Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, marţi,Citeşte
5 iulie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate
La 1-2 iulie a.c., în nordul Bucovinei, istorica provincie a României, la Cernăuţi, s-a desfăşurat cea de-a 28-a ediţie a Festivalului „Întâlniri Bucovinene”, ce a reuşit să etaleze în arborele culturilor europene cea mai de preţ zestre, moştenită de secole, a etniilor conlocuitore din Bucovina, reprezentând nu doar o sărbătoareCiteşte
5 iulie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate
Luni, 03.07.2017, în Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” s-a desfăşurat ultima etapă a admiterii. Candidaţii admişi la proba eliminatorie, deja desfăşurată la sfârşitul lunii mai, au fost ierarhizaţi potrivit mediilor finale de admitere (50% nota de la testul eliminatoriu şi 50% media de admitere). În această etapă a admiterii,Citeşte
5 iulie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate
> La finele lunii mai 2017, în judeţ existau 136.348 de pensionari de asigurări sociale de stat, pensia medie fiind de 857 de lei pe lună > La aceştia se adaugă 16.055 de pensionari din agricultură, cu drepturi asigurate din bugetul de stat şi cu o pensie medie lunară deCiteşte
5 iulie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate
Patru persoane au ajuns, săptămâna trecută, la Spitalul din Vatra Dornei, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au consumat ouă cu maioneză, preparate în casă. Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a precizat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că patru persoane,Citeşte
5 iulie 2017 la 13:31 Comentariile sunt dezactivate
La Editura Septentrion a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, a apărut recent cartea de poezii „Ipostaze”. Este a 8-a carte de versuri a scriitorului Constantin Georgescu, în care sunt cuprinse în cele 153 de pagini 131 de poezii. Cu îndreptăţire, în „Cuvânt înainte”, profesoara Paula Ciobâcă aCiteşte
Comentarii