Amenzi în valoare de 3300 lei aplicate de inspectorii suceveni ai Serviciului de Control în Sănătate Publică al DSP

Inspectorii Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) au efectuat, în luna octombrie, 891 de controale, din care cele mai multe au fost în domeniul produselor cosmetice şi al biocidelor, fiind aplicate şapte avertismente şi patru amenzi în valoare totală de 3300 de lei.

Potrivit statisticii Serviciului de Control în Sănătate Publică, în luna octombrie a.c., inspectorii au efectuat patru controale în domeniul apei, verificând patru fântâni publice, iar în domeniul turismului au verificat patru pensiuni, în timp ce în domeniul „mediul de viaţă a populaţiei” s­-au realizat 125 de controale, dintre care 117 la unităţi comerciale, fiind aplicată o amendă în valoare de 1500 de lei.

În acelaşi interval de timp au mai fost efectuate 83 de controale ce au vizat modul de respectare a legislaţiei privind comercializarea produselor de tutun şi a fumatului în locuri publice, precum şi o acţiune de control în domeniul muncii, fiind aplicat un avertisment. În domeniul cosmeticelor au fost verificate 45 de unităţi de desfacere şi 12 unităţi de frizerie, coafură, manichiură, pedichiură şi cosmetică, iar alte 274 de controale au vizat produsele cosmetice.

Alte 151 de controale au fost efectuate în domeniul biocidelor, la utilizatori profesionali, respectiv unităţi sanitare şi de învăţământ, unităţi de turism şi cabinete de înfrumuseţare.

În domeniul învăţământ, inspectorii sanitari au verificat 32 de unităţi şcolare, din care 12 grădiniţe şi 16 unităţi de învăţământ primar şi gimnazial, fiind aplicate şase avertismente.

În luna octombrie au fost verificate 63 de unităţi sanitare din judeţ, din care 24 de cabinete de medicină dentară, 22 de unităţi de asistenţă medicală ambulatorie, 12 cabinete ale medicilor de familie, două laboratoare de analize medicale, o societate de turism balnear şi de recuperare şi două cămine pentru bătrâni.

Tot în octombrie au fost efectuate cinci controale integrale în spitale şi alte 15 verificări privind respectarea legislaţiei în cazul deşeurilor periculoase şi al sterilizării, precum şi controale în secţii cu diferite profiluri.

Alte trei amenzi în valoare totală de 1800 lei au fost aplicate în urma unor controale efectuate la unităţi din domeniul serviciilor şi retailerilor.

Un magazin din Frasin a fost sancţionat cu amendă în valoare de 800 de lei întrucât nu avea asigurat controlul temperaturii în spaţiile frigorifice, un magazin din Vereşti a fost sancţionat de inspectorii sanitari cu amendă de 500 lei deoarece personalul angajat nu avea cursuri de igienă, aceeaşi sancţiune fiind aplicată şi unei unităţi din domeniul serviciilor tot pentru lipsa cursurilor de igienă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: