Autorităţile locale sucevene au semnat actul de deces al transporturilor în regim maxi-taxi
> „Nici nu ştiu dacă aceştia vor mai ajunge să circule şi anul viitor, pentru că, potrivit reglementărilor europene, suntem obligaţi să avem contract doar cu un singur operator de transport”, a declarat primarul Ion Lungu > De cealaltă parte, TPL, care devine unic prestator, a transmis că „până laCiteşte
Comentarii