„Politica Uniunii Sovietice a umplut Raiul de mucenici, în timp ce politica Uniunii Europene a umplut iadul de apostaţi şi de cei prinşi în laţurile libertăţii care duce la libertinaj sub multiple forme!” (ÎPS Pimen Suceveanul, „Omul sub vremi”, Rev. „In Memoriam”, oct. 2016, pag. 3)
Citind acest cuvânt „m-a fulgerat” un gând şi m-a îndemnat să mă întreb: oare cum şi-au putut îngădui ca „să săgeteze” atâtea suflete nevinovate ca să umple Raiul? Cum de s-au „înscăunat ca judecători” ca să reteze vieţi nevinovate? Mi-am zis apoi: comunismul a fost cu adevărat o urgie fără seamăn şi a trebuit să ieşim de sub ameninţarea lui. Am ieşit după ce „s-a umplut Raiul de mucenici”: De la mucenicia Romanovilor şi până la mucenicia celor de la Fântâna albă din 1941; de la cei 11.000 de preoţi împuşcaţi în pădurile ruseşti şi până la morţii de la Sighet, Gherla, Aiud, Canal…, unde „s-a frânt intelectualitatea românească”. Toţi au dat vina pe comunism, dar dacă deschizi filă după filă Istoria acestui popor, care acum „se zăvorăşte cu 7 lacăte” pentru a uita de ea, vom găsi atrocităţi pe care le-au făptuit „fraţii lor”, hortiştii.
Am citit în revista mai sus pomenită un episod înfricoşător trăit într-un sat din Ardeal, Trăznea, unde „87 de români şi 6 evrei au fost ucişi la comanda unui moşier maghiar”, despre care un supravieţuitor, Aurel Sălăjean, a mărturisit: „pe fratele meu cel mic, Ion, de 2 ani, care s-o ridicat să se uite ce-i, l-om-puşcat primu, prin gură, prin cap…, printre ei numărându-se şi preotul satului, Traian Costea, ars de viu în biserica incendiată de criminali, împreună cu învăţătorii Aurelia şi Lazăr Cosma…” (Ibidem, pag. 11). 75 de ani au trecut de atunci! Au trecut aşa, mergând în Rai floarea intelectualităţii româneşti de care au fost alături clerul ortodox, pravoslavnici ruşi, evrei şi alte naţii, adică fiecare neam cu holocaustul lui. Dar nouă nu „ne prinde bine” să-l amintim, ştiu eu, de frică, de ruşine, delăsare sau din prostie.
Cât de bine ar fi dacă ar şti aceste urgii şi urmaşii noştri!
A venit slobozenia, ne-am dezbrăcat (?!) de comunism, am strigat ca fraierii lozincile comunarzilor francezi „libertate, egalitate, fraternitate”, dar am constatat cu obidă că, vorba românească, „pe dinafară-i vopsit gardul şi dinlăuntru-i leopardul”, cu alte cuvinte cam aşa s-ar traduce: „Lasă că vă dăm noi libertate de n-o s-o puteţi duce!” Păi ne-au dat „libertatea de a păcătui cu legea-n mână” şi dacă nu era legea scrisă s-au grăbit să o scrie cu litere de-o şchioapă, aşa ca să fie văzută de toţi, şi dacă unii n-o văd, atunci „au ieşit pe uliţi şi la garduri îmbrăcaţi sumar şi coloraţi, ca să-i poftească pe cât mai mulţi” să guste din libertate. Ei, şi uite aşa se scrie politica Uniunii Europene, „care a umplut iadul de apostaţi şi de cei prinşi în laţurile libertăţii care duce la libertinaj sub multiple forme”, aşa cum scria cu durere de părinte Înaltul nostru Ierarh.
Scriu aceste rânduri pentru că noi, românii, n-am avut niciodată bucuria ca să ne croim soarta astfel încât filele de istorie să fie scrise cu cerneală. Istoria noastră s-a scris atunci cu sânge de martir şi de aceea am fost judecaţi spre a umple raiul cu martiri, iar acum, în libertate (vezi, Doamne), ni se pregăteşte calea ca să se umple iadul cu cei ce-şi leapădă credinţa şi morala pentru a-şi înlesni apucăturile care mânie pe Dumnezeu.
Iată cum, astăzi, „Fie mie după cuvântul tău” poate umple atât Raiul, cât şi Iadul! Rostit de Sf. Fecioară Maria ca răspuns la mesajul adus de Sf. Arhanghel Gavriil, prin care accepta voia lui Dumnezeu de a se pune în slujba mântuirii neamului omenesc, acest cuvânt avea să fie înscris la poarta Raiului cu litere de aur, fiind singura cale ce se deschidea iarăşi spre Dumnezeu.
„Fie mie după cuvântul tău” devine un act atât de preţios încât numai după aceea Dumnezeu „o umbreşte prin Duhul Sfânt” ca să devină „chivot” din care s-a întrupat Mântuitorul şi s-a „îmbrăcat în haină aurită şi prea înfrumuseţată” pentru că El „a poftit frumuseţea ei, că El este Domnul ei.” (Ps. 40, 11-15) Să luăm aminte asupra faptului că Sf. Fecioară a făcut alegerea ca să fie Chivot sfânt pentru Fiul lui Dumnezeu în deplină libertate, pentru că Arhanghelul i-a dat posibilitatea să accepte sau nu, pentru că nu se poate interpreta altfel cuvântul de întâmpinare: „Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine şi binecuvântată eşti între femei…” (Luca I, 28), adică a ales ca strălucirea purităţii sale să fie închinată numai şi numai lui Dumnezeu. Sf. Fecioară cunoştea din practica vieţii curate de până atunci că acceptând voia lui Dumnezeu „o vor ferici toate neamurile!”
Fiind în apropierea marii sărbători a Intrării Maicii Domnului în Biserică, am socotit că este potrivit să abordez tema în acest mod, mai cu seamă că Sf. Fecioară a păstrat linia vieţuirii cu care şi-a început viaţa în sânul familiei tradiţionale, întruchipată ca sfântă prin părinţii Ioachim şi Ana. Un crâmpei din Acatistul închinat sărbătorii ne mărturiseşte că mama sa, Sf. Ana, i-a rânduit un loc anume în casă, iar acel loc nu era atins de nicio ispită şi de niciun păcat, iar plecarea din casa părintească, spre a fi dăruită lui Dumnezeu, avea să se împlinească prin aşezarea ei în Sfânta Sfintelor din Templu ca dar, cum spune acelaşi acatist: „Primeşte, Zaharia, pe prunca cea dăruită mie, primeşte arhiereule jertfa roabei tale…” (Acatistier, traducere din limba rusă de Pr. Teoctist Caia, Ed. 1994, pag. 35)
Iată cum familia tradiţională, pentru care astăzi un număr de 3 milioane de creştini cer să fie recunoscută şi în litera legii prin Constituţie, are ca reper Sfânta familie a Maicii Domnului, prin care „s-a deschis iarăşi uşa Raiului.”
Totul ţine de alegerea făcută: Sfinţii Părinţi întâi şi apoi voia Sf. Fecioare. Aşa a ţinut şi de alegerea martirilor, cu sângele cărora s-a înroşit istoria a 70 de ani de comunism în Rusia şi 45 ani în ţările fostului lagăr sovietic şi s-a umplut Raiul de sfinţi, după cum tot de alegere este vorba când urmează ca să alegem între credinţă şi ateism, între viaţa curată şi păcătoşenie manifestată în orice chip.
Da, este vorba doar de alegere, dar să ştii şi ce alegi. Uite, bunăoară, m-am gândit la o vietate de o frumuseţe deosebită, hermina (alţii îi spun hermelină), cu blana ei albă şi strălucitoare, care alege şi ea în momentul când se lasă prinsă de vânător. Vânătorul ştie că dacă o săgetează îi murdăreşte blana preţioasă şi atunci îi întinde o capcană, adică sapă un şanţ împrejurul culcuşului herminei, îl umple cu apă şi aşteaptă. Hermina, voind să se păstreze curată blana ei, nu trece prin apa murdară, ci se ghemuieşte în culcuş şi astfel îşi pierde viaţa, dar păstrează blana imaculată. Foarte sugestiv este în acest sens poemul scris de Virgil Carianopol despre această vietate deosebită, cu titlul Puritate:
„Decât să-şi murdărească, însă,
Cu negru albul ei de har,
S-aşază pe zăpada strânsă
Şi-aşteaptă moartea ca un dar.
E datul ei, îi scrie-n soartă,
Să-i dea cuvânt la veşnicii:
Mai bine să lucească moartă
Decât murdară printre vii!”
Hermina preferă să-şi dea viaţa cu demnitate decât să-şi păteze blana sa scumpă în apa murdară; de ce n-am alege şi noi, care raţionăm, în comparaţie cu hermina, să ne păstrăm puritatea în familia tradiţională, născând şi crescând copii, tot aşa, ca Sfânta familie a Maicii Domnului? Să cinstim ca modele de urmat pe sfinţii noştri şi în mod deosebit pe Sf. Fecioară Maria, de al cărei praznic ne apropiem şi pentru care, ca la alte sărbători, avem grijă ca să ne veselim, uneori chiar mai mult decât trebuie? Să alegem: vom fi cu Domnul în Rai păzind poruncile şi având o viaţă curată, brăzdată de la un capăt la altul de Duhul Sf. Liturghii, sau ne vom încolona la marşul pentru diversitate care duce în gura hulpavă a iadului? Ne vom lăsa înşelaţi de „vorba dulce” a adepţilor libertinajului, de „înţelepciunea lumii acesteia,” care ne pofteşte să ne lepădăm de Dumnezeu, sau de dorinţa trăirii unor sărbători creştine ca pe vremea lupanarelor păgânilor de altădată?
Cineva, cu mai multă „glagorie” ca mine, a pus următoarea întrebare:
– Cum, Doamne iartă-mă, părinte să aleg? Comunismul am văzut ce a făcut, şi încă mai suferim după grozăviile lui! Libertinajul pe care ni-l propune secularismul ateu, pe care, iată, de ani buni ni-l servesc pe tavă organizaţiile de profil cu atâta insistenţă, dar despre care ştim că ne înfrăţeşte cu dracul? N-am putut să-i dau alt răspuns decât acela dat de Mântuitorul: „Luaţi jugul Meu că este bun şi povara Mea că este uşoară” (Matei XI, 30; Ioan XI, 29) pentru că doar „cine-şi va lua Crucea sa Îl va putea şi urma”, ca apoi să-i fac trimitere la martirii de care am amintit, la Sfânta familie, la Maica Domnului, care i-a spus Arhanghelului „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău” (Luca I, 38) şi, de ce nu, la hermină, că martirii de la Trăznea au fost vânaţi tot cam aşa, nu? Dar Biserica cum este vânată astăzi? Câte cuvinte grele nu se aud şi se scriu împotriva Ei? Se scriu şi apoi o măsoară în sondaje, de parcă ar participa la alegeri!
Dragilor, Biserica participă la un singur scrutin, şi acela se va organiza la sfârşitul veacurilor, în Valea lui Iosafat, în prezenţa Marelui Judecător, Domnul nostru Iisus Hristos, adică acolo unde s-a consumat cel mai înălţător act al smereniei, unde a fost răstignit şi îngropat şi apoi a înviat, să arate şi întreaga slavă dumnezeiască. Mă întreb şi eu, ca unul care semăn cuvântul Lui: ce folos aveţi, fârtaţilor, din toate blasfemiile cu care murdăriţi veşmântul curat şi dumnezeiesc al Bisericii, că ea, ca o corabie va fi atunci şi veţi încerca să vă suiţi spre a vă salva? Meditaţi, dar, la cuvântul Mântuitorului: „Din cuvintele tale vei fi găsit drept şi din cuvintele tale vei fi osândit”, adică, pe de-a dreptul spus, „Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană!” (Matei XII, 37; Luca XIX, 22)
Uniunea Europeană sapă şanţ în jurul Bisericii aşa cum sapă vânătorul şanţ în jurul herminei. Nu am nicio îndoială că dacă hermina nu-şi murdăreşte albul imaculat al blănii, ci instinctual hotărăşte să se dea prinsă, tot aşa şi Biserica îşi va păstra sfinţenia, ştiind că „nici porţile iadului n-o vor birui” (Mat. XVI, 18) şi, deci, nici această uniune vremelnică, chiar dacă a semnat un acord cu cel viclean, refuzând cu încăpăţânare a recunoaşte că civilizaţia şi cultura europeană au amprentă creştină!
Pr. IONEL FILON,
Parohia Lisaura
Comentarii