„Întotdeauna a iubit întregul şi căuta mereu privirea de ansamblu”

Amintiri despre inventatorul Victor Schipor

Interviu cu MIRELA DANIELA SCHIPOR

mirela-daniela-schiporPe nepoata inventatorului rădăuţean Victor Schipor am întâlnit-o prima oară când avea vreo 15 ani. Acum are 34 de ani. Îşi aminteşte cu mare drag de cel care avea să-i influenţeze destinul. Victor Schipor a elaborat procedee tehnice cu caracter de noutate pe plan mondial, abordând o tematică amplă în domeniile: mecanic (Brevet nr. 57494/ 09.01.1974, Brevet nr. 65798/ 31.03.1978, Brevet nr. 77803/ 20.08.1981, Brevet nr. 80752/ 12.09.1982, Brevet nr. 85639/ 17.09.1984, Brevet nr. 87445/ 28.02.1985, Brevet nr. 90024/ 21.04.1986, Brevet nr. 91301/ 21.02.1987), electrolitic (Brevet nr. 67014/ 12.06.1979) şi termo-tehnic (Brevet nr. 96051/ 15.09.1988). El este, de asemenea, autorul a 23 inovaţii şi a numeroase raţionalizări. Declarat „Cetăţean de Onoare” al municipiului Rădăuţi, la data de 29 noiembrie 1996. A întocmit lucrarea „Inventica – Întreprinderea de Scule şi Subansambluri Accesorii (I.S.S.A.) Rădăuţi” (colaborare, 1989).

Am stat de vorbă cu Mirela Daniela Schipor nu numai pentru a afla detalii despre Victor Schipor, ci şi pentru că este o mare îndrăgostită de lectură.

mirela-schipor-victor-schipor-buniculEşti nepoata inventatorului rădăuţean Victor Schipor. Cum a fost copilăria alături de bunicul tău?

– Pot spune că sunt şi fiica lui adoptivă. După ce mama mea a trecut în nefiinţă având o boală cruntă – leucemie mai exact, pe când aveam 1 an şi 9 luni, s-a decis ca eu să fiu îngrijită, crescută şi educată de bunicii mei paterni. De îngrijirea bunicii mele şi de dragostea ei m-am bucurat foarte puţin, deoarece a plecat şi ea în lumea îngerilor când aveam doar 7 ani, astfel că bunicul meu de atunci mi-a fost mamă, tată, prieten, mentor şi duhovnic, iar mai târziu mi-a făcut acte pentru adopţie. Am devenit oficial fiica lui adoptivă. După ce a plecat bunica mea la ceruri a fost ca şi când s-a prăbuşit o parte din mine. A trebuit să învăţ că mai înţelept e să-mi trăiesc viaţa şi să merg mai departe, chiar dacă moartea nu este corectă cu nimeni. Această experienţă a făcut parte din procesul de maturizare, o maturizare precoce, cu multe întrebări nerostite despre viaţă, moarte, de ce se întâmplă unele lucruri… etc. Îmi aduc aminte cu bucurie de giumbuşlucurile mele copilăreşti şi de desenele pe care le făceam ca un fel de cadou special pentru el sau de serile când bunicul adormea în timp ce îmi spunea poveşti. Şi îmi aduc atât de bine aminte cum bunicul, luând rolul protector de părinte, mă lua cu drag de la cămin sau de la grădiniţă şi, ţinându-ne de mână, povesteam de-ale noastre, de pe strada mea. Însă când era vorba de învăţătură, cartea era carte, şcoala era şcoală şi nu trebuia neglijată. Aveam timpul împărţit: timpul pentru teme şi apoi timpul pentru joacă sau lectură, fiind deja în clasa primară.

Duminicile mergeam împreună la biserică, la locul de taină, acolo unde oamenii se închină, plecându-şi inima şi fruntea înaintea Lui Dumnezeu. Era atâta mister, atâta linişte, de parcă… s-a coborât cerul pe pământ.

 

“Stătea nopţi întregi, calculând, măsurând, ştergând, citind, documentându-se şi apoi dimineaţa mergea la el la fabrică”

Despre felul lui de a lucra ce îţi aminteşti?

– Într-un alt ungher al amintirilor îl revăd pe bunicul meu împreună cu colegii lui de la fabrică lucrând la proiecte, cu o mină concentrată, îngândurată, explicând cu precizie şi fermitate cum trebuie făcute lucrările lor. Uneori veneau elevi de-ai lui, adică tot oameni mari, şi îi cereau sfatul sau le explica ce trebuie să facă. După ce plecau ei, bunicul venea la colţul lui de muncă, care era ca un sanctuar: Locul lui unde era planşeta, cu multitudinea de cărţi de specialitate şi alte instrumente de lucru – de care nu aveam voie să mă ating, căci era prăpăd. Stătea nopţi întregi, calculând, măsurând, ştergând, citind, documentându-se şi apoi dimineaţa mergea la el la fabrică. De multe ori m-a dus la fabrică. Era imensă. Un altfel de oraş, mai mic. Eu aşa spuneam mereu. Când mergeam cu el pe stradă şi vedeam cum oamenii îl salută respectuos, aveam o bucurie nespus de mare că bunicul meu este cunoscut şi că este un om valoros. Bunicul meu mă povăţuia să învăţ, atât în şcoala gimnazială, cât şi la liceu, stând lângă mine, uşor aplecat şi studiind împreună cu mine la materiile reale (matematică, fizică, chimie), pentru a mă ajuta ca un bun mentor să înţeleg tainele acestor materii, destul de complicate de altfel, eu fiind o persoană cu înclinaţii spre uman, spre artă. Era o fire exigentă atunci când era vorba de învăţătură. Nu voia să plece de lângă mine, asigurându-se că am înţeles ce mi-a explicat el. Pentru el educaţia şi învăţătura erau esenţiale pentru viaţa mea. Nu îi plăceau jumătăţile de măsură. Întotdeauna a iubit întregul şi căuta mereu privirea de ansamblu. M-a ajutat până la capăt, până ce am terminat facultatea, cu tot cu licenţă luată cu brio. La un an după ce m-am întors de la facultate a plecat liniştit şi el în lumea îngerilor, ştiind că m-a lăsat echipată pentru viaţă.

Faci parte dintr-o familie deosebită, o familie de oameni cu înclinaţie spre scris şi cercetare. Ce înseamnă pentru tine acest lucru?

– Este o bucurie şi o onoare în egală măsură. Este ca şi când ai primi un bilet de călătorie, iar timpul îţi este nu numai un prieten, ci şi un ghid bun, drumeţind pe cărările istoriei Rădăuţiului, recuperând memoria acestui minunat orăşel. Biletul de călătorie îmi este oferit de cei doi unchi ai mei: Gheorghe Schipor, care a depus o îndelungată muncă de documentare, cercetare, cheltuială de timp, bani, şi energie, toate acestea pentru a recupera memoria Rădăuţiului, un fapt bine reflectat în lucrările realizate de el, şi Constantin Georgescu, un căutător de cuvinte. Ca realizare poetică îmi pare o combinaţie între poezia clasică şi cea modernă.

“În lectură, ca şi în viaţă, nu este bine să te grăbeşti pentru că se pierde esenţa: Nu te grăbi dacă vrei să prinzi clipa… Ascultă cu răbdare secunda care bate”

Eşti pasionată de lectură. Ce influenţă a avut lectura în activitatea ta?

– Încă din vremea copilăriei mele, de când am descoperit tainele literelor, cărţile au devenit prietenele mele cele mai bune, sfetnicii mei, atunci când nu ştiam anumite lucruri şi aveam nevoie de răspunsuri. Am petrecut multe ceasuri stând la taifas cu prietenele mele, cărţile, prin săli de lectură, sau când eram mai mică cocoţată prin copaci ori pe acoperişul de la magazia din spatele casei. Îmi plăcea enorm să citesc. Când eram supărată, mă duceam în camera mea, luam o carte despre care ştiam că îmi face bine în acel moment şi o citeam. Era un fel de terapie, de vindecare a sufletului, de liniştire şi de regăsire.

De multe ori, după ce citeam închideam ochii să fac linişte în mine şi în mintea mea pentru a asculta ce şoptea în taină autorul, iar atunci când nu desluşeam şoapta, citeam din nou fragmentul, pentru a avea o înţelegere clară. De multe ori, cititorii sunt ca nişte atleţi ce aleargă printre cuvinte, neauzind cuvintele şoptite de autor. În lectură, ca şi în viaţă, nu este bine să te grăbeşti pentru că se pierde esenţa: Nu te grăbi dacă vrei să prinzi clipa… Ascultă cu răbdare secunda care bate! Cărţile nu sunt scrise pentru a face maraton la citit şi mai apoi pentru a bifa că am mai citit o carte, indiferent care o fi. Nu este important doar că citeşti, ci mai ales este important modul în care citeşti. În acest sens pot spune că lectura în toată activitatea mea m-a învăţat să desluşesc realitatea corect, m-a învăţat să pot gândi limpede şi să pot comunica, mi-a dat plenitudinea şi siguranţa de a stăpâni o conversaţie.

Ce le lipseşte tinerilor rădăuţeni, din punctul tău de vedere?

Uitându-mă în jurul meu văd multe greşeli pe care le fac tinerii din ziua de astăzi şi cred că nu toate sunt din vina lor. Nu vreau să blamez tinerii, ci îmi dau seama că trăind într-o lume tehnocrată, o lume supertehnologizată, generaţia tânără de astăzi este o generaţie confuză şi influenţată vădit de această tehnocraţie, care creează doar o stare de libertate, riscând să devină astfel o generaţie de tineri mai mult virtuali decât tineri reali. Fiind atât de bulversaţi de această nebunie de informaţii, tehnologizare nu mai au modelele pozitive, le lipsesc iubirea şi sensul – nu au o motivaţie corectă, nu au un ţel, un scop concret. Pe de altă parte, există şi o lipsă de implicare în comunitate, nu îi interesează problemele comunităţii. În mare parte, tinerii – cei cu vârsta până în 20 de ani – sunt interesaţi de cluburi, Facebook şi haine de firmă… şi cam atât. Şi totuşi cred că mai există speranţă pentru aceşti tineri, iar această speranţă este o muncă titanică de arheologie interioară. Dacă sunt înţeleşi, acceptaţi şi ajutaţi, ei au multe de oferit! Generaţiile care vin sunt generaţii care împletesc armonios inteligenţa cu sentimentele, adică putem vorbi despre inteligenţă emoţională.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: