Tezaur românesc

„O carte bună este un dar. Ea apare dintr-un strop de har, prin care Cuvântul Hristos rourează pe cel ce se ostenește cu această «dulce zăbavă»”.

 

Preotul Lucian Petroaia, din care am citat, este cu adânci rădăcini moldave, una aflându-se la Andrieșeni-Iași, iar cealaltă la Râșca Sucevei, actualmente slujind la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Galați. Începându-și studiile la Râșca, a trecut prin două licee de prestigiu, „Nicu Gane” din Fălticeni și „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, a absolvit două instituții de învățământ teologic, Seminarul „Sfântul Apostol Andrei” din Galați și Facultatea de Teologie „Patriarhul Iustinian” din București, revenind în municipiul de pe Dunăre, unde a fost inspector școlar pentru învățământul teologic, consilier cultură-învățământ, iar în prezent vicar administrativ, peste tot cu rezultate de excepție. Profesor la seminarul absolvit în 1995 și, la ora actuală, în cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, se distinge printr-o activitate educațională, culturală și misionar-teologică deosebită, culminând în 2014 cu publicarea lucrării de doctorat (525 de pagini, revăzută) la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos din Galați, cu titlul Liturghierul, tezaur de cultură și spiritualitate ortodoxă. Nici nu se putea un titlu mai potrivit, având în vedere că izvorul culturii noastre se află în textele sacre, o revărsare de har care a dat rod însutit, căci Cuvântul a găsit aici pământ rodnic și lucrători pe potrivă. Lucrarea părintelui profesor L. Petroaia reprezintă, conform spuselor ÎPS Casian, „o primă sinteză de gen într-un domeniu atât de semnificativ pentru viața liturgică, întrucât Liturghierul este, pentru slujitori, cea mai importantă carte de cult și îndrumătorul lor sacru în slujirea «Tainei Tainelor – Sfânta Liturghie»”, în jurul căreia gravitează, în viață și în moarte, cu nădejdea învierii, comunitatea de credincioși. Cu un profil sculptat parcă în piatră (nu degeaba numele său e Petroaia) și cu o pregătire complexă redutabilă, teologul universitar de la Galați, înarmat cu instrumente specifice de cercetare și cu una din virtuțile de bază ale creștinului – răbdarea –, a elaborat o lucrare ce impresionează prin acuratețea stilului, prin râvna cu care s-a aplecat asupra multitudinii de ediții ale Liturghierului, prin profunzimea și claritatea ideilor, ca rezultat al comparării textelor din diferite ediții, prin planul riguros care dă măsura acribiei științifice de abordare, prin pionierat, a temei respective. Studiul propriu-zis începe, cum era și firesc, cu prezentarea Liturghierului din 1508 al lui Macarie ieromonahul, prima carte tipărită pe teritoriul românesc, primul liturghier tipărit în Ortodoxie și model pentru edițiile de Liturghier de mai târziu, tipărite pentru slavi, la Veneția. Redăm în continuare, in extenso, nota editorului de acum mai bine de jumătate de mileniu, care avea să devină și ea model pentru viitoarele ediții, texte prețioase pentru frumusețea limbii și a informațiilor cu caracter istoric și nu numai: Începutu-s-a această sfântă carte numită Liturghie din porunca domnului Io Radu Voievod, căruia să-i fie pomenire veșnică. Și s-a săvârșit această carte din porunca în Domnul Hristos și de Hristos iubitorului și de Dumnezeu păzitului și prealuminatului Domn Io Mihnea, Mare Voievod a toată Țara Ungrovlahiei și a Podunaviei, fiul marelui Voievod Io Vlad, în anul întâi al domniei sale, ostenindu-se pre smeritul monah și preot Macarie, în anul 7016, ocolul soarelui 16, al lunei 5, indiction 11, luna noiembrie, 10 zile. După mai bine de o sută de ani, timp în care au apărut alte ediții, evidențiindu-se cele scoase la lumină prin strădania diaconului Coresi, cu o evidentă cursivitate a limbii, conținând textele celor trei liturghii (Dumnezeiasca slujbă după Sfântul Părintele nostru Ioan Gură de Aur. (…) Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și Slujba dumnezeiască înainte-sfințită), cea de la Mănăstirea Dealu din 1646, din timpul lui Matei Basarab, rămâne oarecum sub influență slavonă, unde Sf. Ioan Gură de Aur e numit Ioan Zlatoust, cartea chemându-se și Slujebnik. Nu peste multă vreme este imprimată la Iași, prin osteneala Sfințitului Mitropolit Dosoftei D(umne)zeiaska liturghie/akmu întâi tipări/tă, rumîneaște, ediția 1683, tot din Iași, numindu-l pe autorul liturghiei Ioan, arhiepiscopul de Țarigrad, rostul de aur. Cartea părintelui L. Petroaia evidențiază strădania unor personalități (Coresi, Sfântul Mitropolit Dosoftei, Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul) de a pune la îndemâna preoților cărți de cult în limba română, păstrându-se în continuare, până pe la mijlocul sec. al XIX-lea denumirea de Ioan/Ioannu Zlotaust și Prejde(s)ștenie/Preide(o)(s)ștenie pentru liturghia înainte-sfințită, cu observația că în capitala Moldovei edițiile din 1818 și 1834 folosesc varianta grecească Ioan Hrisostomul. Sunt de reținut și alte câteva aspecte, cum ar fi însemnarea artistică din finalul ediției ieșene (1794): „Prekum doresk, să ajungă la limanul cel ku liniște cei ce sânt bântuiți de valurile mării, așa și tipografii doresk să ajungă la sfârșitul kărții”, sau faptul că Mitropolitul Dosoftei, „pre învățat, multe limbi știé”, după Ion Neculce, ctitor de limbă liturgică românească, așa cum se exprimă părintele L. Petroaia, îi cere în 1683 Patriarhului Moscovei o tipografie (să ne facem cărți ce le-am tras în limba românească), pe care o va instala cu mare satisfacție la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași, atenționarea din 1698 a patriarhului de Ierusalim, Dositei, scriindu-i, în răspăr, mitropolitului Atanasie din Ardeal (textul fiind preluat de autor din Timotei Cipariu): „Slujba de toate zilele să te nevoiești cu dinadinsul să citească toată pre limba slavonească sau elinească, iar nu românește sau într-alt chip” și concluzia autorului privitoare la Liturghierul Sfântului Mitropolit Antim din 1713, acesta fiind pasul decisiv pentru românizarea deplină a cultului de pe teritoriul românesc. Cercetarea universitarului L. Petroaia, cu un fundament solid teologic și filologic și bazată pe o vastă bibliografie, având aproape 900 de note, nu se oprește decât la ediția jubiliară din 2008 și apoi la cea din 2012, ambele tipărite la București, ultima, prin cuvântul Prefericitului Patriarh Daniel, punctând extrema importanță, în context românesc, a Sfintei Liturghii: „izvor de cultură creștină, izvor de dărnicie sau filantropie creștină, izvor de continuitate și unitate românească, izvor de comuniune ortodoxă universală” și, am adăuga, pentru orice creștin, izvor de viață veșnică întru comuniune cu Hristos Domnul. Volumul, așa cum a fost gândit, se constituie într-o necesară și sistematică recuperare, o dovadă certă a unei temeinice pregătiri de specialitate, conjugată cu cea de pedagogie, dar și a unei solide culturi generale, toate aceste aspecte dând impresia că ne aflăm în fața unui curs universitar, de unde nu lipsesc trăirea duhovnicească ori vibrația patriotică, elemente fără de care omul e rupt de sine, de comunitate și de Creator. Altfel spus, și-a pierdut orice punct de reper și orbecăie, neștiind de unde vine și unde se duce. Din acest punct de vedere, cartea părintelui profesor Lucian Petroaia poate fi considerată un prețios îndrumar de mișcare sufletească spre cele înalte, spre aducerea persoanei umane către centru, adică Sfânta Liturghie și comuniunea cu Hristos.