Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, respectiv Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, în parteneriat cu Primăria Câmpulung Moldovenesc, organizează, în data de 19 iulie 2014, prima ediție a Concursului județean de interpretare a cântecului popular românesc „Glas bucovinean”. Acest concurs este o selecție de viitori colaboratori (pe o perioadă de un an de zile) ai Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava, alături de mari artiști, nume de tezaur folcloric național. Prima ediție a acestui concurs se adresează soliștilor vocali neprofesioniști din județul Suceava. Secțiunile concursului I. soliști vocali cu vârste cuprinse între 14-18 ani; II. soliști vocali cu vârsta peste 18 ani. Condiții de participare Fiecare concurent va interpreta două piese muzicale inedite, una fără acompaniament (doină sau baladă) și una cu acompaniament orchestral. Piesele trebuie să fie din repertoriul tradițional al zonei etnofolclorice pe care o reprezintă. În alegerea repertoriului se va ține seama de autenticitatea pieselor folclorice, de valoarea artistică și de diversitatea lor ritmică și melodică. Pentru o cât mai bună evaluare, fiecare concurent va mai avea pregătite și cinci piese din repertoriul unor interpreți consacrați, reprezentativi pentru zona etnofolclorică din care vine concurentul. Desfășurarea concursului Preselecția va avea loc în zilele de 26 iunie 2014, ora 10, pentru secțiunea I – copii și 27 iunie, ora 10, pentru secțiunea a II-a – maturi, la sala „Dom Polski” Suceava, în prezența unui juriu format din profesioniști, care girează astfel îndeplinirea condițiilor din regulament. Concurenții vor respecta precizările organizatorilor cu privire la intrarea în preselecție/concurs, prezența la repetițiile preliminare fiind obligatorie. Orice abatere de la acest program duce la descalificarea automată a concurentului. Acompaniamentul orchestral va fi asigurat de către orchestra Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Repetiția generală cu orchestra și concurenții selectați pentru finală va avea loc vineri, 18 iulie 2014, ora 11, la Sala „Dom Polski” din Suceava. Spectacolul concurs, care va fi televizat, va avea loc sâmbătă, 19 iulie 2014, ora 13, pe esplanada Casei de Cultură a municipiului Câmpulung Moldovenesc, în cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”, ediția a XXV-a. Pentru relații suplimentare, vă puteți adresa la Centrul Cultural „Bucovina”, tel./fax 0230/530126, cât și pe site-ul instituției. (MARIA CRISTINA GALAȚANU)
– ediția I – 19 iulie 2014, Câmpulung Moldovenesc
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii