Băișanu îi propune lui Ioan Bălan să discute despre fuziunea PNL-PDL cu Zmău și cu Țurcanu

Președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a declarat duminică, într-o conferință de presă, că va discuta despre fuziunea PNL-PDL cu liderul județean al PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur.
 

El a arătat că îi va propune lui Gheorghe Flutur o întâlnire pentru ziua de joi, ambele delegații urmând să fie formate din câte 11 persoane. Băișanu a spus că grupul de negocieri PNL va fi format din 11 membri, din care să facă parte președintele și zece alte persoane care să reprezinte cele zece colegii din județ. În ceea ce privește o întâlnire cu vicepreședintele PDL Ioan Bălan, care este desemnat de PDL să negocieze fuziunea PNL-PDL în județele regiunii de nord-est, Băișanu crede că acesta ar trebui să se întâlnească cu președintele Organizației Municipale PNL Suceava, Marius Zmău, iar la nivel de regiune, cu Florin Țurcanu, vicepreședintele PNL. „I-aș sugera domnului Bălan să discute cu Zmău, iar la nivel de regiune cu Țurcanu. Evident, nu exclud o discuție cu Bălan când va fi cazul”, a spus Băișanu. Băișanu a spus că, în cadrul discuției cu Flutur, va fi abordat subiectul fuziunii, dar și crearea de noi majorități în consiliul județean și consiliile locale din județ. „Nu mă încântă foarte tare să schimb un echilibru format la nivelul administrației”, a mai spus Băișanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI