Design by Ioana Iacob

Clientele care intră prima dată în atelier căutând-o pe „doamna Ioana” au un șoc când dau cu ochii de tinerica sprințară și nefardată, cu fața și ochii luminoși, cu părul strâns în coadă de cal, cu metrul de croitorie după gât și două ace cu gămălie între buze, potrivind un pliu sau o bucată de dantelă pe haina așezată pe manechinul pe un picior.

 

Patroana unei case de modă ar trebui să arate, în imaginația lor, mult mai sofisticat și mai important, nu ca zvârluga din față. Se conving însă repede că zvârluga știe meserie și că împreună cu echipa ei poate aborda curajoasă și îmbrăca oricând un client conservator cu idei „bătute în cuie”, dar mai ales poate face față femeilor cu mintea deschisă în materie de modă și tendințe, în căutare de unicate vestimentare care să fie „altceva” și care să le arate „altfel”. „Când declari că ești designer – pentru că asta sunt, asta scrie pe diploma mea, profesia asta o practic – foarte multă lume nu știe ce înseamnă. Chiar cliente de ale mele, de ani de zile, n-au înțeles multă vreme ce-i chestia asta și veneau la mine ca la croitor. Nu înțelegeau conceptul de «casă de modă» cu «design vestimentar». Puțini o fac. Designul vestimentar presupune un act de creație, este artă și pasiune. Simt uneori că pentru mine e mai mult decât o pasiune, e însăși viața mea. Hainele pe care le creez nu sunt praf în ochi. Au în spate ani de școală și de studiu pe domeniu, chiar din clasa I până la finalul facultății. Se poate crede că, în materie de fashion, de artă vestimentară, au spus cam tot ce era de spus marii creatori de modă John Galliano, preferatul meu, Christian Dior, Coco Chanel și Karl Lagerfeld. Pentru mine aceștia sunt «sfinții», monștrii sacri, oamenii care au creat într-adevăr și o mai fac și astăzi. Dar așa cum societatea și vremurile se schimbă și se transformă, pe lângă clasicul din domeniu este întotdeauna loc de ceva nou. Design înseamnă a inova, a crea, a aduce ceva nou, a reinterpreta desene, motive, care în final să reflecte imaginația și talentul tău de profesionist în perfectă concordanță însă cu ce reprezintă femeia, bărbatul sau copilul pentru care ai lucrat acea piesă. Pentru asta trebuie să intri în mintea oamenilor, chiar în intimitatea lor, să știi ce le place, unde își regăsesc confortul, în ce culori s-ar simți bine și ar arăta minunat, uneori și chiar ce le place iubiților sau soților lor.” Din păcate, uneori, din cauză că toți avem de plătit facturi și de pus ceva papa pe masă, și designerii ajung să lucreze după anumite tipare. Acea muncă nu mai este de creație, ci reprezintă o serie de derogări care îl ajută pe om să trăiască, dar care pe designer îl dor. Mi-aș fi dorit să fiu și croitor Ioana Iacob are 31 de ani și este absolventa primei promoții de 4 ani a Facultății de Arte Plastice „George Enescu” din Iași, secția design vestimentar. Orașul a rămas de altfel dragostea ei, nu doar pentru că păstrează nostalgia studenției, ci și pentru că acolo s-a simțit cu adevărat artist. Mergea la evenimente, prezentări de modă, teatru, expoziții de artă, panotări. Trăia precum sufletul ei, bogat. Tânăra femeie spune că provincialismul sucevean a transformat-o într-un om comun, „common people”, exact ce nu are nevoie niciodată să simtă în meseria ei. Pentru iubirea ei, pentru bărbatul inimos și cu ochi frumoși care-i este soț, a meritat însă reîntoarcerea la Suceava. Tânăra designer a prins dragoste pentru creația de haine de la bunica ei, cea care a crescut-o de altfel și care a fost confecționer la Fabrica de tricotaje „Zimbru”. A renunțat la un moment dat și a rămas acasă ca să-și crească prințesa „cu brânză de vaci și carne de pui”, cum a mărturisit însăși Ioana. Mică fiind, ea început să facă haine la păpuși (sacrificând macrameuri scumpe și fustele mamei) de ajunsese să aibă saci întregi. Începuse de asemenea să deseneze, de la floricele la siluete, la tot felul de arabescuri și amestecături cromatice. „Siluetele erau mai pătrate la început, iar mai încolo, după multă, multă anatomie artistică, acestea au devenit crochiuri de modă” recunoaște singură. Bunica a mirosit talentul nepoatei și în clasa I a dat-o la Școala de artă. A susținut-o permanent în anii următori de studiu, să învețe și să-și dezvolte talentul fără griji materiale în anii de liceu (tot de artă) și de facultate (tot de artă). De la bunica a înțeles Ioana, mărișoară fiind deja, că meseria de croitor este una foarte grea și că nu e de colo să fii și respectat în domeniu. „Când am terminat facultatea, după ani în șir când m-a încurajat și susținut, într-o zi m-a lăsat paf când mi-a spus «Ce mi-a venit mie să te încurajez în meseria asta? Tu ai idee ce te așteaptă, ai idee cât de grea este croitoria?». La puțin timp s-a îmbolnăvit și a murit și m-a lăsat cu cuvintele astea în cap și în suflet. Am avut atunci revelația că ceea ce mă apucasem să fac în viață nu era o joacă. Nu mai era vorba acum despre haine la păpușele sau rochii transformate în bluze, pantaloni în fuste, eșarfe în rochii, din anii studenției. Acum, vă spun cu mâna pe inimă, mi-aș dori să fiu și croitor, pentru că eu stăpânesc puține din tehnicile acestei meserii. Am un respect deosebit pentru fetele din echipa mea. Nu e deloc puțin lucru, și oricine și-a cusut o singură piesă la croitor știe ce înseamnă să practici meseria cu respect. Mi-a luat câțiva ani să-mi găsesc o echipă care să-mi aducă produsele la calitatea pe care mi-o doresc. Și încă mai avem de lucru, astfel încât ce iese din atelierul meu nici să nu se bănuiască a lucru făcut «acasă». Calitatea unei piese, oriunde este ea creată și confecționată, trebuie să fie una singură, impecabilă și pe față și pe dos” a declarat designerul sucevean. Tinerele vor să se îmbrace ca asistentele lui Capatos Ioana Iacob și-a început afacerea, care se numește Casa de modă „Ioana Iacob”, acum 7 ani. Fusese o vreme, după absolvirea facultății, asistenta unui cunoscut designer avangardist român, în Iași. Inima și viitorul soț au readus-o la Suceava. Aici s-a „urnit” greu, părând că nu-și va găsi rostul. Soțul i-a dat imboldul principal, au pus pe picioare o firmă în care „bătea” la început doar o singură mașină de cusut și angajata care lucra la ea. Au apărut clienții, apoi încă un angajat și încă o mașină de cusut. Contabilitatea și cota de TVA de dat la stat se învăța din mers, dar clienții apăruți la recomandarea „din gură în gură” a prietenilor au început să caute ideile Ioanei. Anii au trecut și, fără un strop de publicitate, Casa de modă „Ioana Iacob” și-a construit o rețea de clienți. A fost și mai greu, dar și mai bine, ca în orice afacere care trăiește din muncă „pe bune”. Au fost clienți cu care a colaborat excelent, pentru că au lăsat-o să lucreze și să pună în practică ce știe, ce a învățat, ce simte. Cu aceste doamne a purtat discuții, a aflat ce vor ele să acopere sau să pună în evidență din corpul lor, a compus cu ele împreună un model, a renunțat la ceva, a venit cu o idee nouă, nimic nu era bătut în cuie. Astfel designerul a înțeles de la ele ce stil au și ce le place să poarte și până unde poate merge cu inovația. „Din păcate astfel de doamne sunt rare, cam 10 – 15% dintre clienții mei. Cei mai mulți vin de acasă cu ideea fixă despre cum trebuie să arate rochia, fusta, jacheta și nu lasă loc de nimic altceva. Sunt femei stăpânite de teama de a încerca ceva nou, teama de designer, teama de a merge la croitor. Iar tinerele noastre… Vai! Sunt ca o armată în uniformă. Se îmbracă fals, fără nicio legătură cu ceea ce le reprezintă în parte, cu ceea ce le-ar sta bine și în ceea ce s-ar simți bine, cu ce le-ar pune în valoare. Toate vor să semene cu asistentele lui Capatos. Brrr!” „Lucian & Joanna”, goarna care a anunțat trezirea În 7 ani de muncă în care luptând cu greutățile, cu mentalitățile, cu neîncrederea societății în afacerea și ideile unui tânăr, Ioana a creat pentru clienții ei toalete noutăți, a combinat și inovat fără teamă, dar a și confecționat „tipare”, a creat rochii de vară minunate, superbe și inedite rochii de mireasă, dar și unica și visata rochie neagră de ocazie, „acea” rochie neagră pe care dorește s-o fi creat, într-o clipă de inspirație, orice designer pasionat. Anul trecut însă cariera ei a primit un duș rece și înviorător prin reîntoarcerea acasă a unui prieten și coleg de școală de artă, Lucian Mînecan, în prezent cunoscut deja sucevenilor prin lucrările sale, de grafică, pictură, pictură murală, design interior. „Întoarcerea lui Luci m-a scos parcă din gura rechinului, din comunul în care începusem să mă complac. El a venit cu idei despre ce-am putea face împreună, ceva nou care să ne reprezinte, bun, accesibil care să placă și, bineînțeles, să ne aducă și ceva bani. Pe lângă muncile noastre individuale, ne-am asociat, ne-am pus mintea și talentul la treabă și am creat un brand «Lucian & Joanna», primele produse cu această etichetă fiind cele din colecția de tricouri prezentată pe 10 decembrie anul trecut, de ziua lui Lucian. A fost o idee bună pentru că mai bine de jumătate dintre modele le-am vândut chiar în acea seară. Am obținut de asemenea un stand al tinerilor designeri români care funcționează în incinta magazinului Cocor din București, pe care sperăm să îl alimentăm cât de curând cu modele unicat «Lucian & Joanna». Pregătim deja, pentru luna martie, a doua prezentare de modă, a noastră, purtând marca noastră, o colecție mult mai amplă decât cea din decembrie, cu piese mult mai diverse”, a făcut tânăra doamnă desfășurătorul primelor momente din așa-zisa ei trezire din cariera de designer. Cunoscând-o și eu într-o bună zi, Ioana Iacob mi s-a părut un om prea discret și nedrept de modestă. Ea însăși se recunoaște ca persoană timidă, niciodată simțindu-se bine în „luminile rampei”. Am înțeles la rându-mi că Ioana este cel mai tare șef în „back stage”. Acolo, în spatele scenei, este moșia ei, acolo știe rosturile și le organizează perfect, acolo, între ținutele ei, între manechinele pe care le îmbracă și le bibilește până simte că e bine. Designerul Ioana Iacob este cea mai plină de viață și har în atelierul ei de pe strada Traian Vuia din Ițcani, în care se supără și se bucură, în care desenează, combină, coase și descoase, inventează, cu talentul și bogatul ei suflet. I le-a dat Dumnezeu pe amândouă, ca prin hainele pe care le creează să facă oamenii mai frumoși, mai curajoși și mai puternici.