La data de 19 iulie 2026, în jurul orei 20:00, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus a oprit pentru control un autoturism care se deplasa haotic pe strada Calea Cernăuţi.
Conducătorul auto, un tânăr de 19 ani din comuna Horodnicu de Sus, avea o puternică halenă alcoolică. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere. Autoturismul nu avea poliţă RCA valabilă şi nici ITP valabil.
Şoferul a fost sancţionat cu amenzi în valoare totală de peste 6.300 lei, iar certificatul de înmatriculare şi plăcuţele de înmatriculare au fost reţinute.
Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei exacte. Testul pentru substanţe interzise a fost negativ.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. (N.B.)























Comentarii