Bem un vin ?

Habar nu avea petrecărețul Dionysos că omenirea nu va bea, în lunga-i existență, doar voluptoasa-i licoare ce rivaliza cu mixtura, sugar free din ambrozie și nectar a colegilor săi din Olimp! Dar muritorii, deși i-au făcut statui grămadă divinului fecior al lui Zeus, au găsit, parșivi și neloiali, alternative la zeama lui de struguri și soare și au inventat berea și rachiul, împărțindu-și ulterior, și până în zilele noastre, loialitățile față de băutură în funcție de asprimea gâtului și rezistența ficatului.
 

Câțiva însă, după capul meu cei mai aleși dintre muritori, au priceput definitiv povestea dintr-un pahar cu vin și i-au rămas etern credincioși licorii lui Dionysos. Bucovinenilor le-a dat Dumnezeu generoase daruri, dar o fi zis „destul la ăștia” exact când mai trebuia, pentru un destin perfect, să-i așeze la poale de deal cu vii întinse. Așa că nu le-a mai dat nici „cultura” băutului de vin. Așa a vrut Dumnezeu (Mulțumim, Doamne, pentru restul darurilor!), ca mațele bucovinenilor să se zbenguie mai abitir după o cinzeacă, două sau mult mai multe asemenea măsuri aruncate repezit și gospodărește pe gât. Puțina „streșinică” strânsă pe mușamale, după prima brumă, din via cât umbra pridvorului, n-a fost niciodată adversar serios țuicii din fructe sau „sfeclomicinei” din zona noastră. Curaj mult să-i înveți pe bucovineni cu vinul bun Doi oameni curajoși din Suceava se încăpățânează să-i dumirească însă pe bucovineni cum e cu vinul. Dar numai cu vinul ales, cu vinul care „se citește” și nu cu cel care se liorpăie de sete, cu vinul care povestește despre el în fiecare secundă, căruia cunoscătorii îi privesc limpezimea și umbra, îl adulmecă până în adâncul sufletului, îl sorb deșteptându-și papilele și la urmă de tot, după ritual, spun povești cu tâlc. Cei doi au selectat cu grijă și cu același curaj încearcă să-i învețe pe bucovineni cum e cu vinul bun, românesc. Iar de-aș purta pălărie, mi-aș ridica-o respectuos în fața curajului lor. Mi-aș ridica pălăria, adresând, cu același respect, câte o reverență fiecărui raft cochet și abundent aranjat pe care stau albe, roz sau rubinii misterioase sticlele unor producători români des, mai discret sau prea rar pomeniți. Sunt acolo, în enoteca din Suceava, vinurile princiare ale Casei Știrbey, cele delicioase și cinstite de Nachbil, ale șvabului reîntors acasă pe dealurile Beltiugului, un sat care are, se spune, 600 de case, dar peste 300 de crame. Sunt acolo vinurile Casei Isărescu, adică ale guvernatorului BNR reinventat în frumusețea viilor de la Drăgășani, vecine cu cele ale fostului ministru de justiție Valeriu Stoica, și el producător de vinuri. Sunt apoi vinurile Domeniilor Coroanei – Segarcea, Buduresca, Cramele Halewood (fostele Prahova), vinurile de Recaș și câte și câte alte vinuri pe care eu, biet bucovinean plin de neștiință și holbat de uimire, le vedeam pe unele pentru prima dată de aproape, pe altele pentru prima dată. Că de gustat…, mai deloc. „Cum te întâlnești cu persoana potrivită și imediat o accepți, așa te poți întâlni cu un vin potrivit și să te împrietenești cu el” Răzvan Demian citește vinurile și împărtășește, cu aceeași răbdare, cunoscătorilor și profanilor, poveștile din licorile lui Dionysos. Este singurul somelier al producătorului de vinuri „Nachbil” de lângă Satu Mare și membru al Ordinului Somelierilor din România 2011. Este, au garantat o persoane avizate, unul dintre puținii somelieri autentici, cu carte multă și experiență, din țară. El a venit cu treabă la Suceava în urmă cu câteva zile și am stat, prea puțin din păcate, să-i ascult vorbirile despre vinuri, despre oameni. Omul place de la prima adresare datorită simplității cu care explică lucruri complicate, ba mai mult, chiar te face să le și pricepi. „De ce bea lumea vin? Pentru că este o băutură care, concepută și păstrată cum trebuie, este capabilă să reziste mai mult timp, valorizându-se astfel. În timp, vinul se îmbogățește în sfera senzorialului, până când, în anumite condiții, devine maiestuos” a pornit somelierul discuția. Abia dacă avea nevoie să fie întrebat din când în când despre câte ceva, pentru că, din fiecare frază rostită, poate o dată, poate a suta oară, răzbătea plăcerea spusului și multă, multă învățătură. Din toate cele, o singură morală: pentru ca omul și vinul să se iubească, depinde doar de om. Vinul, cel corect, este cel mai bun și loial prieten. „Vinul, în special vinul roșu, e ca și omul. Poate fi mic și zvăpăiat, sălbatic și neastâmpărat, poate fi într-un fel sau în altul. Percepțiile sunt însă diferite la oameni, pentru că nu suntem toți, în același timp, la fel de echilibrați energetic. Pentru mine, zambila miroase într-un fel, pentru altcineva, miroase tot frumos, dar probabil îi aduce aminte de altceva. Senzațiile provocate de vin, cea olfactivă, vizuală, gustativă, tactilă, de temperatură și altele lucrează în tandem cu memoria. Și omul, și vinul sunt vii. Trebuie doar ca vinul să pice în echilibru cu potențialul nostru energetic, de cunoaștere, să se simtă bine împreună cu omul. Cum te întâlnești cu persoana potrivită și imediat o accepți, așa te poți întâlni cu un vin potrivit și să te împrietenești cu el. Dar se poate și invers. Vinul s-ar putea să nu aibă nimic, dar să nu fii tu pregătit să-l primești în viața ta. Dacă toate acestea nu le luăm în seamă și nu ținem cont de ele, putem buși un vin. În spiritul aceleiași idei de compatibilitate trebuie să știm și să asociem potrivit vinul cu mâncarea. Când nu asociezi cum trebuie un pantof cu un pantalon sau cămașa cu cravata și costumul, în loc fie combinația perfectă, iese ghiveci. Dar la haine încă mai există niște derogări, pentru că apar tot felul de trenduri în modă. Dar în asocierea mâncării cu vinul nu există trenduri. Aici se merge pe clasic, întotdeauna pe clasic” este părerea specialistului. Vinul preferat? „Vinul meu preferat e vinul corect. Pentru necunoscători, «corect» înseamnă un vin non agresiv, care nu te deranjează. Dacă este un astfel de vin, începi să-i găsești apoi părțile bune, dar și cele rele, pentru că probabil are dintr-amândouă. Din nou, ca la oameni. Prietenul tău nu e perfect. Are și părți bune și părți rele. Îl iubești pentru părțile bune și pe cele rele, care-s mai puține, ți le asumi”. Meserie grea? „Meseria mea e frumoasă în primul rând și grea doar pentru că alerg foarte mult. Dar, sigur, este o meserie frumoasă pentru că alerg să mă întâlnesc cu atâtea vinuri! Ca și atunci când îți place să te întâlnești cu oamenii. E frumoasă meseria mea și pentru că îmi dă posibilitatea să cunosc diferite stări ale naturii, iar vinul e parte din natură. Alergi mult pentru el, într-adevăr, dar atunci când îl degust, știu că-mi va spune totul despre el. Vinul aduce, printr-o sorbitură, o mulțime de informații. Îți spune de unde vine, din ce soi e făcut, dă informații despre anul în care a apărut (dacă a fost secetos sau ploios), dă informații despre pământul în care a crescut și chiar îți poate spune în ce stare sufletească era vinificatorul, ce era în mintea lui când a făcut vinul acela mai sec, mai puțin sec, îți aduce chiar istorie” a încheiat unul dintre puținii somelieri adevărați din România.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: