După preavizul de 20 de zile de după Paște

Salariații de la Termica vor fi trimiși acasă cel târziu la începutul lui iunie

> Directorul general Ovidiu Dumitrescu a ținut să dezmintă că valoarea medie a unei plăți compensatorii va fi de circa 36 de mii de lei, așa cum s-a vehiculat
 

Directorul general al Termica Suceava, Ovidiu Dumitrescu, a declarat ieri că 280 dintre cei 570 de angajați al firmei de termoficare vor fi trimiși acasă la sfârșitul lunii mai sau la începutul lui iunie. Potrivit lui, deciziile de concediere colectivă vor fi înregistrate imediat după sărbătorile pascale, după care se va aștepta să treacă perioada de 20 de zile de preaviz, acordată disponibilizaților conform prevederilor legale în vigoare. Directorul operatorului din Lunca Sucevei a declarat că puși pe liber vor fi, în principal, salariații din activitatea de producere a energiei electrice și termice, societatea continuând să mențină angajații aferenți activității de transport, distribuire și celei din punctele termice. Aceasta în condițiile în care, după intrarea în funcțiune centralei în cogenerare de înaltă eficiență a Adrem Invest, Termica va păstra concesiunea serviciului de amintit. De menționat este că sindicaliștii de la Termica au atras atenția asupra respectării contractelor colective de muncă pe unitate și la nivel de ramură, solicitând ca disponibilizarea colectivă să fie acompaniată de acordarea de plăți compensatorii. Directorul general al Termica Suceava a confirmat că disponibilizații își vor primi salariile compensatorii, însă a ținut să dezmintă că valoarea medie a unei asemenea plăți va fi de circa 36 de mii de lei, așa cum s-a vehiculat de sindicate și o parte a presei. Ovidiu Dumitrescu a mai precizat că discuțiile vor fi continuate, cu respectarea prevederilor din contractele individuale și colective de muncă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI