Mai bine dușman pe față decât tovarăș pidosnic

Politica românească nu funcționează după precepte, reguli cavalerești ori tratate academice de bună guvernare, ca în democrațiile așezate, ci într-un mod aparte. Se deprinde văzând și făcând, se învață oral din tată (spiritual, să zicem) în fiu sau din stăpân în argat. Nu pierdem timpul cu ultimii: întotdeauna sluga îl imită pe jupân, servitorul sau vasalul, pe seniorul cu sânge albastru. Dar proverbul străvechi din titlu a devenit principiu politic după săptămâni întregi de dezbateri și zarvă: știind bine că poate pierde președinția Senatului, PSD a renunțat la serviciile lui Geoană, ca la o măsea stricată.

 

Era măseaua de minte? Așadar de ce-l durea măseaua Geoană pe PSD? Era cariată? Curios, Puterea zice că plesnea de sănătate. Și apoi coaliția guvernamentală nu se face și ea că le scoate cu cleștele DNA? Însă măseaua în cauză începuse să miroase, dacă ne luăm după șoaptele (tran)scrise pe net. Conducerea PSD mai avusese și altădată de furcă cu nazurile și excesele de grandomanie ale fostului președinte al Senatului, dar, să nu dăuneze la imagine și la procente în sondaje, a tăcut și a înghițit. În sec. Acum boroboața era atât de gogonată și nerușinată, încât stafful pesedist s-a jenat să o facă publică. Jocuri politice de sumă nulă Nu sunt dintre cei „ce spurcă orice face sau atinge Băsescu”, dar acum cică i-ar fi propus un târg senatorului de Dăbuleni, anume să candideze la președinție din partea PDL, iar gentleman’s agreement-ul între primii doi foarte mari bărbați de stat prevedea în contrapartidă cu susținerea portocalie la scrutin numirea Putin-ului carpatin, ați ghicit, ca prim-ministru. Pohta ce-a pohtit. Gând la gând. La asemenea nadă și pleașcă, pedeliștii se așteptau probabil ca Geoană să le închine și partidul, cum închinau domnii valahi pe vremuri țara marelui vizir. Numai că stratagema a dat greș. Român țanțoș fiind și umflându-se în pene în vizita pregătită de serviciile noilor prieteni în SUA, manevra a fost zăpsită de vigilența pesedistă, iar urmarea se cunoaște – încă o carieră ratată. După implozia variantei Geoană, cică se coace alternativa Mugur Isărescu. Topitu-s-au în ceață uriașele personalități portocaliu-verzui? Tot mai bun e dușmanul Acum s-au înțeles furia social-democrată și votul covârșitor împotriva tovarășului pidosnic în organele statutare de conducere. Dar ce doare ca român este declarația lui Ponta, consecutivă alegerii dlui Blaga în locul pierdut pre limba și mâna lui Geoană: „nu va fi mai rău cu Blaga ca șef al Senatului, ci mai bine”. Grozav am ajuns: să te încrezi mai degrabă în dușman, că nu te va vinde pe 3 carboave la capătul Podului Mogoșoaiei! Firește, preferința pentru dușman în locul prietenului mojic vine din paginile romanelor cavalerești, dar la noi ajunge principiu politic abia în era cyberspațiului, când neîncrederea, răfuiala cu aproapele, spionita și trădarea au coborât în mocirlă ștacheta actului politic. Politica asta mai mult strică Din păcate, nimic din cele de mai sus nu va determina ieșirea din criză și recesiune, nici alungarea lui Geoană, nici înscăunarea lui Blaga în jilțul Senatului, așa cum nu o va face nici gargara despre reforma statului, reîmpărțirea administrativă, ori schimbarea Constituției. Nu asta ne împiedică să fim performanți, ci noi înșine, patima de a ne pune în frunte tot soiul de trepăduși forțoși. În schimb, astfel de fapte nedemne ocupă în totalitate spațiul public, le fură diriguitorilor liniștea și somnul, le burdușesc agenda, că nu mai au timp și de guvernare. În loc să aline necazurile provocate de recesiune, să oprească hemoragia capitalului autohton și fuga investitorilor străini, ne livrează la pachet spectacole joase să arate cât de tari și mari sunt ei, liderii. Nu știm cât va mai dura lideriada. Probabil până la dispariția generației actuale. Luați de valul bătăliilor mereie, mai-marii au uitat ce aveau de făcut, ce caută la Palatul Victoria și la Cotroceni, se țin de glume, de jocuri politice și învârteli personale de 22 ani, iar timpul s-a scurs fără să facem un pas pe calea bunăstării și a prosperității. Din contra, am pierdut pe drum mai bine de 3 milioane de cetățeni, mult mai mulți ca în războaie, iar civilizația politică orbecăie încă în noaptea unei tranziții fără sfârșit.