Campanie prezidențială împotriva jurnaliștilor ?

Atitudinea unui regim față de presă dezvăluie esența democratică sau totalitară a acestuia, iar guvernarea fără aportul „câinelui de pază al democrației” a fost întotdeauna sortită eșecului. De când e presă, de când e democrație.

 

Când feseniștii în frunte cu Iliescu, Brucan tunau și fulgerau împotriva „unei anumite părți a presei”, străzile și piețele Capitalei se umpleau de mitinguri și demonstrații care acuzau organele statului de practici securistice și poliție politică, iar dacă li se spunea că „se adapă” din dolarii lui Rațiu, Câmpeanu și ai imperialismului american, era gata să izbucnească o nouă răzmeriță: „Ultima soluție/ Înc-o revoluție”. Războiul Puterii cu presa Prin anii ’90, Puterea controla mass-media în cvasitotalitate, doar „România Liberă”, „Cotidianul”, „Dreptatea” permițându-și un ton critic la adresa diriguitorilor. Azi, Strategia Națională de Apărare consideră că presa vulnerabilizează statul român, de aceea numai „Jurnalul național”, „Antenele” și bloggerii mai flutură steagul drepturilor și al libertăților cetățenești, al alternanței la guvernare. Ca nu cumva să iasă adevărul la iveală, loialitatea, tăcerea, starea de noncombat a mediilor cică se cumpără cu bani grei, iar moleșeala maselor se obține à la Orwell prin manipulări succesive, promisiuni peste promisiuni, de nu, îngroziri cu pericole imaginare, dacă pică actuala majoritate. Ziariștii vor libertate Numai că sindicatele jurnaliștilor s-au plâns la Comisia de petiții a PE, iar acesta, la sugestia europarlamentarilor noștri, a încercat o hotărâre de tip Anastase la Legea pensiilor, adică fără voturi suficiente. Popularii europeni ar fi tăcut, dar colegii lor n-au dorit să devină părtași la tărășenie. Încercarea de a exporta boala de putere și metehnele românești la Bruxelles, de a obstrucționa pe orice cale depunerea mărturiilor a avut drept consecință trimiterea unei comisii a legislativului european la București pentru a cerceta abuzurile. Oare s-a mai repetat așa ceva în UE? Plângerile jurnaliștilor și ale editorilor vin ca urmare a obstrucționării distribuției, a supraimpozitării și a permanentei hărțuiri de către administrațiile locale și fisc, a urmăririi și ascultării telefoanelor, a falimentării fabricilor de hârtie, a monopolului transmiterii prin cablu și a scoaterii posturilor potrivnice Cotrocenilor din grilă (vezi cazul „Antenei 2”)… Se adaugă atacurile frecvente, diatribele vitriolante, tot mai frecvente ale președintelui. Există presă de tip „Gică contra”? Nu știu cum se simt protestatarii anilor ’90, mai cu seamă deontologii și elitiștii trecuți cu arme și bagaje în tabăra Puterii, când amenințările la adresa libertății de expresie, a independenței actului editorial și a posturilor opozante de radio-TV sunt făcute pe față. Ce alt sens are cererea procurorului general Kovesi de a fi cercetați realizatorii de la „Realitatea tv” acuzați că au luat bani de la Petromservice? E vorba de mită sau remunerații? Dacă au dezinformat, au mințit, au distrus imaginea publică a politicienilor curați ca lacrima, să plătească. Nu e adevărat că lupta împotriva corupției, calul de bătaie cu care Traian Băsescu a câștigat alegerile, s-a transformat în opusul ei și că mita, traficul de influență, spolierea banului public au luat proporții halucinante? Că Executivul habar n-are cum să scoată țara din criză? Doar dacă nu vrei, nu vezi. Legea pumnului în gura presei În ajutorul justițiarilor zeloși vine inițiativa legislativă a lui Tudor Ciuhodaru, Mircea Giurgiu, Petru Movilă și Aledin Amet, lezați de libertatea prea mare a mass-media din România, mai cu seamă a internetului. Trebuie neapărat un „organ” care să impună ordinea, liniștea și ovațiile de pe vremuri, să sancționeze ori să închidă site-urile dușmănoase? Mai țineți minte declarațiile belicoase ale dlui Ciuhodaru contra USL care nu-i lăsa suficientă libertate de manifestare? Ei bine, acum și-a găsit-o la sânul lăptos al coaliției de guvernare, dar libertatea nu era pentru căței, ci doar pentru Domnia Sa, pentru activiști, dulăi și lingăi. Încurcată în astfel de rămășițe ale totalitarismului, Puterea ar da orice pentru o nouă vestimentație la casa de modă a Albei ca Zăpada. I-ar prinde bine un frac nou, portocaliu-buratic, de tip creștin-democrat ori Mișcare populară, în locul pufoaicei unse cu toate celea.