Amintirile unui diriginte de șantier (II)

Sediul șantierului era la Fălticeni (capitala fostului județ Baia). Construcția liniei a început simultan din cinci puncte, corespunzătoare celor cinci loturi componente ale șantierului.

 

Primul era la Pângărați, șef de lot – Virgil Gheauș de la Câmpina (ICME 3), al doilea la Grumăzești, șef de lot – ing. Ioan Petca de la Cluj (ICME 4), al treilea la Fântâna Mare, șef de lot – Hegy Tot de la Cluj, al patrulea la Fălticeni, șef de lot – ing. Virgil Rădulescu de la București (ICME 1), iar al cincilea, la Suceava, șef de lot – Nicolae Prepeliță de la Bacău (ICME 2). Șeful șantierului de la Fălticeni era ing. Ianoș Szakacs, originar din Târgu Mureș, tânăr, frumos și simpatic foc, în special pentru modul cum vorbea stricat românește. Legăturile telefonice se obțineau cu mare dificultate, dura foarte mult așteptarea lor, chiar dacă se făcea comandă „electric”, ceea ce însemna că trebuia să se întrerupă orice convorbire, în curs de efectuare, iar costul era de cinci ori mai mare decât la cele normale, dar legăturile tot întârziau. Faptul ducea la enervări, la reclamații. La o astfel de convorbire, șeful șantierului, supărat că telefonista nu-i dă legătura, a dorit să vorbească cu supraveghetoarea din centrala telefonică și a strigat indignat: „Dai mie ingrijitoarea”! Cu un accent hazliu, încât cei ce-au auzit s-au distrat copios. Sub aspectul supravegherii execuției lucrărilor, linia era împărțită în două părți. Prima îmi revenea mie (Bicaz-Boroaia), a doua ing. Nicolae Anițulesei (Boroaia-Suceava). Aveam la dispoziție o motocicletă cu ataș, rusească, cu motociclistul Virgil Lovin. Începeam lunea din Bicaz, iar sâmbăta ajungeam la Fălticeni, de unde îl luam pe celălalt diriginte și ne întorceam la Bacău. El pleca tot luni dimineața, cu trenul, până la Suceava sau Fălticeni, verifica porțiunea sa de linie, după care venea la sediul șantierului din Fălticeni. Proiectul și explicațiile asupra traseului le-am căpătat de la ing. Constantin Pîntea, fiul rectorului Institutului Agronomic „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, absolvent al Facultății de Mecanică, în aceeași serie cu mine, care a trecut la Șantierul de construcții-montaj al IRE Bacău, în curs de înființare. Tainele dirigenției le-am înțeles de la mai vechii diriginți de șantier, versați în relațiile cu executanții (constructorii/antreprenorii), în special, de la maistrul Marcel Tivers și de la tehnicianul Boris Lungu, la ale căror discuții trăgeam cu urechea, dar și urmărind atent, pe șantier, operațiile de execuție, în succesiunea lor firească, efectuate de către personalul Electromontaj, studiind instrucțiunile, prescripțiile de proiectare și de execuție ale liniilor, precum și prevederile literaturii tehnice aferente. Șeful serviciului investiții, la început, era ing. Virgil Botea, căruia nu-i plăcea activitatea de investiții, apoi doamna ing. Maria Stoica, o profesionistă, pe care o consider prima mea șefă, la Bacău. Ea ne coordona pe toți salariații serviciului, începuse studii de aspirantură în URSS și nu făcea erori în atribuțiile de serviciu, pe care le stăpânea cu exactitate. La sediul fiecărui lot erau figurate pe graficul de execuție stadiile fiecărei operații, iar la sediul șantierului din Fălticeni – graficul întregii linii. Se lucra într-o ordine desăvârșită. Asta mă cucerea, realmente; îmi plăceau ordinea și disciplina, apoi climatul de lucru dintre constructori. Nimeni nu făcea caz de vreo ierarhie, toți lucrau cot la cot, era valabilă doar autoritatea autentică, tehnică și profesională, dobândită exclusiv prin fapte, pe care oamenii o simt imediat. Am rămas cu nostalgia atmosferei de lucru de pe șantier, ca model de activitate fructuoasă pe care și acum o consider ideală, fapt ce în exploatarea rețelelor nu-i posibilă. În exploatare intervine neprevăzutul, hazardul, aleatoriul, care joacă un rol esențial, încât lucrul programat, ordonat este mult mai dificil, aproape imposibil de realizat. Pe parcursul execuției, problemele ce se iveau pe șantier se rezolvau de către dirigintele de șantier, reprezentantul împuternicit al beneficiarului. Datorită acestui fapt am fost pus frecvent în legătură cu reprezentanții altor întreprinderi sau instituții, mai mult sau mai puțin implicați în realizarea liniei. La ieșirea din centrală, la stâlpul nr. 4, trebuia rezolvat ceva la o haldă de steril, motiv pentru care am intervenit la șeful șantierului Centrală, ing. Dumitru Mosora, un om liniștit și serios. I-am explicat ce trebuie, a înțeles, a promis că se rezolvă în termen și s-a rezolvat. Am rămas cu impresia că am discutat cu un inginer ceva mai în vârstă decât mine; un om obișnuit, suficient de amabil. Nu mult după aceea, însă, m-am întâlnit cu ing. Iuliu Potorac, inginer-șef la Electromontaj Bacău, pe care-l cunoșteam bine, care mă-ntreabă: ai auzit că pe Mosora l-au pus ministru la Construcții? Da, i-am răspuns! Domnule, ăsta niciodată nu era ocupat! Într-adevăr, acum am realizat cu ce personalitate am stat de vorbă, cu câtă simplitate, atenție și considerație m-a primit, cât de elegant au decurs lucrurile. Sobrietatea lui impunea. Nu l-a invidiat nimeni, nu l-a denigrat nimeni, promovarea lui s-a făcut absolut firesc, pe merit. (Va urma) Ing. GHEORGHE ȘCHIOPU Bacău