În această săptămână

Se semnează contractul de execuție a centurii ocolitoare de la Rădăuți

➢ Șoseaua, în lungime de 16,5 kilometri, este prevăzută a avea șapte poduri și două pasaje > Constructorul este UMB Spedition, firmă a lui Dorinel Umbrărescu
 

Săptămâna acesta va fi parafat contractul pentru lucrările de la centura ocolitoare a municipiului Rădăuți, anunță președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Șeful administrației județene spune că, în funcție de fondurile disponibilizate, deocamdată va începe doar execuția tronsonului dinspre Dornești. Porțiunea ar urma să preia circulația autovehiculelor care transportă lemn către prelucrătorii din zonă, autovehicule care în prezent provoacă mari probleme caselor rădăuțenilor. „Este vorba despre un contract de 25 de milioane de euro și 16,5 km de centură. Primul tronson care va începe – pentru că, probabil, nu vor fi bani de mai mult – este cel care duce spre firmele care procesează lemn și creează mari probleme locuitorilor din Rădăuți”, precizează președintele CJ. Șoseaua, în lungime de 16,5 kilometri, va parcurge intravilanul și extravilanul din Rădăuți și Volovăț și va trece prin preajma localităților Horodnicu de Sus și Horodnicu de Jos. Centura va avea șapte poduri și două pasaje. Contractul are o durată de trei ani, va fi finanțat de la bugetul de stat, iar constructor este UMB Spedition, firmă a lui Dorinel Umbrărescu. Pe de altă parte, astăzi urmează a fi semnat, după cum v-am mai informat, contractul pentru modernizarea drumului județean Mănăstirea Humorului – Poiana Micului – Sucevița. Aceasta după ce a fost soluționată contestația și acțiunea în instanță înaintată de unul dintre participanții la licitație. Constructorii sunt Cominco Frasin și Con Bucovina Rădăuți. Flutur a anunțat, de asemenea, că a fost deja parafat contractul pentru modernizarea drumului național DN 29 Suceava – Botoșani, în valoare de 29 de milioane de euro, firma executantă fiind tot UMB Spediton. Gheorghe Flutur a ținut să sublinieze că se lucrează intens la repararea drumurilor județene și la turnarea de covoare asfaltice pe raza localităților Mălini, Slatina, Horodniceni, Mănăstirea Humorului, Moldovița, Frumosu, Preutești, Coșna, Poiana Negri, Baia, Bogdănești și Dărmănești, zilele acestea urmând a fi demarate lucrări la Râșca, Măneuți și Frasin. Valoarea totală a acestor lucrări depășește 10 milioane de lei, banii fiind alocați de la bugetul județean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: