„Hora Bucovinei”, marca „de suflet” a județului Suceava

> Mii de oameni au invadat ieri orașul Frasin > Bucșoaia a fost pentru o zi polul folclorului autentic din Bucovina Aproximativ 10.000 de persoane au ocupat încă de duminică dimineața Tabăra Bucșoaia din orașul Frasin, pentru a participa la cel mai important eveniment tradițional de anvergură regională, „Hora Bucovinei”. Manifestarea este organizată anual și marchează unul dintre puținele obiceiuri rămase în vigoare în Bucovina – urcatul oilor la munte, în acest an manifestările fiind realizate cu fonduri europene. Acțiunea a debutat în centrul orașului Frasin, unde câțiva ciobani, dar și reprezentanți ai mai multor etnii din județ, au dat semnalul plecării oilor la munte. Totodată, în mod simbolic, o turmă de oi a plecat cu ciobanii spre munte, fiind apoi organizată și o paradă a trăsurilor trase de cai, dar și una a câinilor ciobănești.
 

Hora Bucovinei 2011

Hora Bucovinei 2011

Evenimentul a continuat pe platoul Taberei Bucșoaia, unde s-au strâns peste 10.000 de persoane în decursul întregii zile, cu toții având parte de mai multe manifestări folclorice sau gastronomice. Oamenii s-au putut delecta atât cu tradiționalele frigărui sau cu mici la grătar, dar și cu specialități culinare specifice zonei de munte. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, cel care a inițiat această acțiune, a avut onoarea să dea semnalul de start al „Horei Bucovinei”, arătând că acest moment marchează, pe de o parte, urcatul oilor la munte, dar și buna conviețuire a celor 12 minorități din Bucovina, care se prind în aceeași horă, ea fiind denumită de șeful executivului județean sucevean drept o „horă europeană”. Gheorghe Flutur și-a cerut scuze participanților că anul trecut acest eveniment nu a mai fost organizat, din cauza inundațiilor care au afectat județul, și a subliniat că, în ciuda criticilor pe care le primește, va continua să susțină organizarea acestei acțiuni. Participanții la manifestare au urmărit așadar spectacole folclorice, au vizitat stânele amenajate în zonă, unde s-au prezentat obiceiuri specifice, dar au avut loc și degustări de produse, au călărit cai sau ponei ori s-au plimbat cu trăsurile și au asistat la o paradă a bacilor. „Floarea politică” a județului, prezentă la Frasin Evenimentul a fost un foarte bun prilej pentru politicienii din județ să se prezinte în fața oamenilor și să se facă auziți sau văzuți. Printre cei care au fost vizibili la Bucșoaia se numără secretarul Camerei Deputaților, deputatul Dumitru Pardău, senatorul de Dorna Sorin Fodoreanu, ambii de la PDL, liderul de facto al USL Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, președintele PNL, Alexandru Băișanu, fostul lider țărănist Vasile Lupu, dar și primari din zona de munte a județului, printre ei, cel de Câmpulung Moldovenesc făcând oarecum notă discordată printr-o ținută stilată, urbană, și o atitudine de turist venit la fotografiat. Proiectul “Hora Bucovinei” a fost finanțat în acest an prin Programul Operațional Regional (POR) 2007-2013, Axa prioritară 5, și își propune dezvoltarea durabilă a turismului, creșterea gradului de atractivitate a județului Suceava și promovarea produsului specific “Hora Bucovinei”. Prima ediție a manifestării “Hora Bucovinei” a fost organizată în anul 2008, la inițiativa lui Gheorghe Flutur, el fiind la acea vreme extrem de dur criticat de liderii județeni ai PSD. În anul 2009, la această acțiune a participat și președintele României, Traian Băsescu, care a ținut să facă „baia de mulțime” cu care ne-am obișnuit deja și nu s-a dat în lături nici de la a tunde mai multe oi. În acel an, PDL s-a organizat extrem de bine și a reușit să atragă la eveniment câteva zeci de mii de oameni. În 2010 Gheorghe Flutur a decis să nu mai cheltuie bani cu organizarea și să aloce fondurile respective refacerii infrastructurii distruse de inundații.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: