Ziua Satului Românesc

Sâmbătă, 21 mai, trei localități rurale suceveane, Ciocănești, Poiana Stampei și Cârlibaba, vor fi reprezentate la prima ediție a „Zilei Satului Românesc”.
 

Evenimentul, desfășurat sub egida Delegației Wallonie-Bruxelles la București, va avea loc la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și se încadrează în seria de evenimente dedicate celor 75 de ani de la înființarea Muzeului Satului „Dimitrie Gusti” din București. „Ziua Satului Românesc” este o zi de sărbătoare a satului, o invitație adresată locuitorilor Capitalei și marilor orașe din România de a (re)descoperi satul românesc, de a participa la evenimentele de tradiție din sate, de a cumpăra produse agricole și tradiționale românești, de a-și petrece timpul liber și vacanțele în cele mai frumoase sate din România. Asociația „Cele mai frumoase sate din România” (A.F.S.R) s-a înființat în vara lui 2010, după modelul unei organizații de același tip din Franța. Satele Ciocănești, Cârlibaba și Poiana Stampei se numără printre fondatorii asociației, în care primarul Ciocăneștilor, Gheorghe Tomoioagă, este vicepreședinte. Evenimentul își propune să invite românii să viziteze cele mai frumoase sate din România, iar reprezentanții satelor membre și candidate vor licita un produs tradițional, astfel încât satele să fie identificate simbolic cu produsele tradiționale specifice. Cu ocazia „Zilei Satului Românesc”, A.F.S.R. și partenerii săi vor propune Guvernului României și ministerelor de resort inițierea unui program-pilot de dezvoltare durabilă a satului românesc. Programul se va numi „Cele mai frumoase sate din România – dezvoltare prin moștenirea culturală/ Modele de dezvoltare rurală” și este inspirat de inițiative similare implementate în țările europene. În decembrie 2010, cele trei așezări sucevene, Ciocănești, Poiana Stampei și Cârlibaba au primit placheta de „Cel mai frumos sat din România” din partea asociației cu același nume. Obiectivul acestui program este ca fiecare dintre cele 200 de sate membre ale asociației să se dezvolte pe baza moștenirii materiale și culturale, fie că vorbim de dezvoltarea și valorificarea produselor agricole și tradiționale, de tradiții și obiceiuri unice, de natură și peisaje deosebite sau de agroturism. „Membrii asociației, partenerii și cei care iubesc satul românesc, sunt invitați să semneze o scrisoare de susținere a acestor proiecte care vor fi propuse Comisiei Europene și Parlamentului European” se arată în invitația făcută de Nicolae Marghiol, președintele Asociației „Cele mai frumoase sate din România”, la evenimentul găzduit de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: