La Suceava și Udești, în cadrul Festivalului „Camilar – Isanos”

Un dialog al generațiilor

Scriitori de vârste diferite, de expresii diferite la ediția 2011 a Festivalului literar național „Eusebiu Camilar – Magda Isanos”, desfășurat timp de 3 zile, la Suceava și la Udești. Cel mai tânăr, o copilă în fapt, însă deja cu… bibliografie, a fost Elleny Pendefunda din Iași, despre care aveam să aflăm și că are rude, din partea mamei, la Udești.
 

La numai 10 ani, ea și-a lansat la Suceava cel de-al doilea volum de versuri, „Îngerul meu”, volum tratat cu toată seriozitatea: el a fost prezentat de criticul literar Mircea A. Diaconu, președintele juriului acestei ediții. > După cum știți deja, printre oaspeții ediției s-a numărat prozatorul băcăuan Petru Cimpoeșu. Tinerii creatori, laureați ai concursului, au avut astfel prilejul să se afle în preajma unuia dintre cei mai importanți prozatori contemporani! > Câțiva dintre concurenții laureați au participat cu lucrări la mai multe secțiuni. Nu numai ipoteșteanca (după domiciliu) Anastasia Gavrilovici, ci și bucureșteanca Marina Popescu. Au mai fost câțiva concurenți care au încercat la câte două secțiuni, însă n-au reușit să se „cațere” suficient de mult în ambele clasamente. > Se poate remarca și faptul că atât la versuri, cât și la proză sau reportaj literar (am recunoscut câteva nume la fiecare secțiune, unele neapărând între cele ale laureaților), s-a întâmplat ca elevi să se poziționeze în clasamentele finale peste cadre didactice! > Dintre toate secțiunile, cei mai puțini concurenți s-au înscris la „reportaj literar”. Această realitate să fie în relație, oare, cu faptul că în presa contemporană reportajul (nu neapărat literar…) a devenit din ce în ce mai puțin cultivat (și, spun unii, chiar dintre genurile cele mai puțin citite)? > Laureată anterior la „Labiș”, la poezie, arădeanca Livia Ciupav a revenit în județul nostru pentru a obține și un premiu pentru proză. > Pe când câștigătorul marelui premiu pentru proză, gălățeanul Andrei P. Velea, a venit la Suceava cu volumul de versuri publicat anul trecut, „Gimnastul fără plămâni”; un volum de calitate, și ca obiect, și (mai ales) în privința conținutului. > Au revenit la Udești cu prilejul festivalului din acest an universitarul Veniamin Ciobanu, profesor de istoria relațiilor internaționale, și scriitorul așezat la Roșiori de Vede Constantin T. Ciubotaru. Cu două cărți proaspete, de-a râsu’-plânsu’, în principiu de proză umoristică însă… ticluită pe realități dure, printre desțărații români din Spania și despre spațiul concentraționar. Despre scrierile noi ale lui Constantin T. Ciubotaru a vorbit pe larg, cu convingere, atât la Suceava, cât și la Udești, istoricul literar Nicolae Cârlan. Și nicidecum în ultimul rând humoreanul Mihai Camilar, cu volumul său „Cultură și civilizație tradițională în zona etnografică Humor”, apărut la „Miorița” câmpulungeană, prezentat în fața Casei memoriale „Eusebiu Camilar”. > De la Suceava…, a revenit poetul Liviu Popescu, de numele căruia se leagă inițierea concursului devenit festival. Pentru ca spre finele zilei de sâmbătă să ne conducă, fiindcă și vremea a fost prielnică, la un pahar de vin, pe „Olimpul udeștean”, pe Dealul Oadeci, de unde văzurăm cum scade soarele printre nori, turme risipite pe vale și unde, la înălțime, a avut loc recitalul laureaților și s-a pregătit „poza de grup” conținându-i pe toți cei care au urmat până la capăt toate punctele din programul zilei. > Ne face plăcere să remarcăm că, printre altele, festivalul a constituit un nou prilej de reunire a numeroși literați suceveni (ca și alți oameni de cultură), de la foarte tinerii (și ei numeroși!) aflați încă în postura de concurenți (și pe care i-am enumerat în ediția de ieri), la seniori. Așadar, au participat la festival (aici, numiți în… mare dezordine) Constantin Arcu, președintele SSB și redactorul-șef al „Bucovinei literare”, Mircea A. Diaconu, Rodica Iordache, Elena-Brândușa Steiciuc, Carmen Veronica Steiciuc (de altfel, ca și în anii anteriori, coordonatoarea întregii manifestări), Aura Brădățan, Isabel Vintilă, Alexandru Ovidiu Vintilă, Liviu Popescu, Nicolae Cârlan, Ion Beldeanu, Vasile Zetu, Constantin Severin, Mihai Vicol, Ioan Iețcu, Vasile Tudor (văzându-l pe avocat, mi-am amintit poetul de cândva), Victor T. Rusu, Ioan Țicalo, Liviu Papuc, Constantin Ungureanu-Box, Dan Iordache, Mihai Pînzariu-PIM, Sever Dumitrache, Călin Brăteanu (și în calitate de gazde/ organizatori). Să fi fost scăpat cineva din enumerare? De vină, doar memoria subsemnatului!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: