Sentimente masculine la 8 Martie

Sărbătorile mari țin 3 zile, știm bine asta, dar cele dedicate femeii s-ar cuveni să dureze 365 de zile și cred că voi fi în „legalitate” dacă aceste rânduri vor vedea lumina tiparului și în a doua sau în a treia zi după 8 Martie.

 

De genul feminin sunt cele mai importante cuvinte și sentimente care guvernează viața ambelor sexe: mama, femeia, dragostea, iubirea, viața, ura sunt doar câteva. Cârcotașii au zis îndată după 1989 că ar trebui scoasă din calendar sărbătoarea de la 8 Martie, de sorginte comunistă, adoptată ca zi dedicată sărbătoririi femeii încă în 1910 la un congres feminist la Copenhaga, la propunerea Clarei Zetkin, apropiată lui Lenin. Meschini și misogini, probabil se temeau că vor fi nevoiți să ofere un mic dar, o floare, o vorbă bună și tandră femeilor din jur. Dar lumea cuminte nu i-a luat în seamă. „Femeia e ca un derivat al naturii, în catedrala imensă a ei fiind plantată ca o lumânare aprinsă în fața vitraliilor” (Marin Sorescu 1936-1996, scriitor român de literatură nonconformistă, bazată pe ironie și paradox). Femeia-mamă ne este imaginea cea mai dragă și ne putem amuza amintindu-ne o aserțiune după care bărbatul, un veșnic copil, trece de la sânul unei femei mai în vârstă, la sânul unei femei mai tinere. Acea „Donna Angelicata” la care se referea Eminescu absolutizând femeia, divinizând-o și spiritualizând-o rămâne axis mundi. Femeia este cea care nu lasă firul vieții să se rupă; ea rămâne taina tainelor, cea mai frumoasă creație a lui Dumnezeu, matricea Universului. Femeia este începutul și sfârșitul, răspuns la toate câte sunt. „Mâinile ei, leagăn de albe așteptări/ Trupul ei, aur din plânsul lunii/ Coapsele ei, pământ ce se mlădie/ Cu cerul tot – veșmânt și frământare.” La 8 Martie, mai mult ca oricând ne gândim cu dragoste și recunoștință la bunica și mama, la soții și fiice, la colegele de muncă și se cuvine să ne amintim de Maxim Gorki (scriitor sovietic, 1868-1936), care în romanul său „Mama”, adresa îndemnuri emoționante: „să cinstim mama pentru că sânul ei a alăptat o lume întreagă și, că așa cum fără soare nu există flori, fără mame nu pot să fie nici eroi, nici poeți, nici genii; fără femeie nici dragostea nu poate fi”. E aproape primăvara și îmi amintesc cu emoție o poezie primită acum câteva decenii de la un poet clujean, Ionel Bulboacă, intitulată „Primăvara”: „Pământul umed încă se-nfioară/ Când pe obrajii reci în mers l-atinge/ Piciorul cald al fetei de la țară…/ Cu sâni în care dragostea se-ncinge/ Cu trup în care dorul se desfoaie/ Cum se desfac în creangă mugurașii./ Îndrăgostit de ploaie și de soare/ Pământul îi sărută fetei pașii.” Un aforism arab spune că „lumea femeii este casa, iar casa bărbatului este lumea”; desigur, și bărbatul, și femeia au dreptul și datoria să împartă echitabil și „casa” și „lumea”. Dacă e să ne amuzăm un pic, la întrebarea „cine conduce lumea”, răspunsul poate fi: „3F”, adică frica, foamea și femeia; iar dacă vom plasa femeia pe primul loc, nu vom greși, pentru că cineva a zis: „Dacă vreți să aveți pace și liniște, dați Pământul în seama femeii”; Napoleon Bonaparte, întrebat de unul din generalii săi ce trebuie să facă pentru a avea soldați viteji, a răspuns simplu: să avem mame bune. Îmi face onoare și plăcere să dedic o reverență nostalgică amintirii mamei, care ne-a alăptat și ne-a legănat, apoi ne-a condus la cristelnița din altar și la prima zi de școală, la biserică atunci când ne-am căsătorit și a dat mai apoi o mână de ajutor și la creșterea copiilor noștri; soției, care totdeauna, mai matură ca noi, mai legată de universul familiei, ne-a tolerat stângăcii și, mai mult decât atât, ne așteaptă mereu în prag, împarte cu noi bune și rele, plăceri și necazuri; fiicelor, pentru care am dorit mereu să fim un model și un sprijin; colegelor de muncă, mereu împărțind cu ele bucuriile și greutățile muncii.