Arhivă pentru martie 23rd, 2011

Așteptând un zân

Așteptând un zân

23 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

…Până la 1 aprilie, ziua cea cu baftă, în care ni s-a prevestit că vom fi deja, cu un fir de păr, ieșiți din criză (sau până la 31 martie a.c., ora 23.59, când nu se va vesti nicidecum noaptea păcălelilor) nu-i chiar așa de mult. Așteptările noastre pline deCiteşte

„Profesorii au dreptate…”

„Profesorii au dreptate…”

23 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Interviu cu inspectorul general al IȘJ Suceava, PETRU CARCALETE, despre situația actuală din învățământul preuniversitar sucevean Astăzi se împlinește o săptămână de când o parte din cadrele didactice sucevene sunt în grevă generală fiindcă nu și-au primit salariile pe luna februarie, unii, iar alții le-au primit pe jumătate sau chiarCiteşte

Zeci de suceveni și-au pierdut dreptul la ajutor social

Zeci de suceveni și-au pierdut dreptul la ajutor social

23 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Ei nu au venit la sediul municipalității cu acte doveditoare la zi, au fugit de munca obligatorie ori nu au adus adeverință de la AJOFM precum că sunt în căutarea unei slujbe > Dacă la sfârșitul lunii decembrie 2010 în evidența Direcției de Asistență Socială figurau în plată 152 deCiteşte

Irina Vasilciuc este administrator public al județului Suceava

Irina Vasilciuc este administrator public al județului Suceava

23 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Actualul director economic al Consiliului Județean Suceava, dna Irina Vasilciuc, va fi viitorul administrator public al județului Suceava, după ce a promovat cu nota maximă concursul organizat pentru ocuparea acestui post, în primele două zile ale acestei săptămâni.   Dna Vasiliciuc a susținut luni proba scrisă și marți cea orală,Citeşte

Bani grei întorși la bugetul statului

Bani grei întorși la bugetul statului

23 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Comisarii Gărzii Financiare Suceava au efectuat, în luna martie, controale la mai mulți agenți economici din județ care au efectuat achiziții de materiale de construcții și legume-fructe.   Potrivit comisarului-șef al instituției sucevene, Ionuț Vartic, verificările au avut ca obiectiv legalitatea achizițiilor precum și înregistrarea în contabilitate a operațiunilor deCiteşte

Alexandru Bodnar, Oana Trufin și Alexandru Popescu s-au calificat la primul concurs internațional de tir cu arcul din Turcia

23 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La sfârșitul săptămânii trecute, la București a avut loc prima etapă a Campionatului național outdoor la tir cu arcul. Concursul a contat și ca bază de selecție pentru campionatele mondiale, atât la seniori, cât și la juniori.   De la CSM Suceava au obținut calificarea la primul turneu internațional, careCiteşte

Noi proteste spontane ale profesorilor, alte promisiuni !

23 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Un grup de profesori de la colegiile „Ștefan cel Mare”, „Petru Rareș”, Alimentar și „Samuil Isopescu” s-au strâns din nou ieri în fața Palatului Administrativ, de data aceasta având alături și pe secretarul general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Liviu Pop.   Acesta, împreună cu câțiva profesori, a avutCiteşte

Profesorii din toată țara își vor cere drepturile după modelul Suceava

23 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

„Sper ca, împreună cu dl președinte Gheorghe Flutur, să putem face tot ce este posibil pentru aplanarea acestui conflict”, declară primarul Ion Lungu   Primarul Ion Lungu a declarat, ieri, că încă așteaptă rezultatele intervențiilor sale pe lângă Ministerul de Finanțe, în vederea disponibilizării sumelor necesare achitării drepturilor cadrelor didacticeCiteşte

Șeful IȘJ vrea să se implice personal în organizarea Lirei de Aur

23 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Județul Suceava va găzdui în vacanța de Paște două olimpiade naționale, la biologie și limbile materne rusă și croată, informează șeful IȘJ Suceava, Petru Carcalete.   „Etapa națională a Olimpiadei de Biologie se va organiza în județul Suceava, în perioada 17-21 aprilie 2011, fiind așteptați 250 de elevi din toatăCiteşte

„Dreptul la asistență socială”

23 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La nivelul județului nostru, 52 de furnizori de servicii sociale sunt înregistrați în Registrul Electronic Unic al Serviciilor Sociale > 10 dintre ei reprezintă primării în cadrul cărora funcționează servicii publice de asistență socială acreditate conform legislației în vigoare > Numărul serviciilor sociale este mult mai mare, fără însă caCiteşte

Sumarul ediţiei: