Note de lectură

FASCINAȚIA MÂINII

O veritabilă carte-imn (cum scria, inspirat, mult-regretatul Emil Satco) ne propunea cu ceva vreme în urmă dr. Ioan Iețcu când tipărea Elogii mâinilor (Editura Mușatinii, Suceava, 2006). Pentru apreciatul medic sucevean tema mâinii este un subiect obsesiv;

 

să reamintim că proiectul mijea prin 1972, că mai apoi a prins „chip” doctoral (teza fiind susținută la Spitalul Colțea, în 1977, cu profesorul Ion Opreanu), și că, ulterior, confiscat de subiect, pasionatul exeget-cercetător a adunat, tenace, maldăre de fișe, sedus de expresivitatea acestui organ misterios și creator, devenind – indiscutabil – un ghid avizat în labirinturile problematice ale subiectului. Mâinile, zicea Schopenhauer sunt singurele instrumente oferite omului de mama Natură; ca ambasador al creierului, inimii și sufletului, mâinile, spunea bătrânul Aristotel, ar fi chiar unealta uneltelor. În fine, nici celebra frază a lui Engels (potrivit căruia „mâna l-a făcut pe om”) nu poate fi ignorată în aventura speciei, încercând a domina/„cuceri” natura. Evident că bipedismul, puterea creatoare a omului află în mână nu doar un organ, ci și un produs. Încât, pe bună dreptate, Eminescu nu ezita să califice omul drept „cea mai înaltă operă de artă a naturii”.
Paradoxal, studiile temeinice, interdisciplinare au întârziat. Mirat că nu exista un Tratat despre mână (adevărat „agent universal”) era și Paul Valéry (în 1938). Abia în ultimele decenii s-a ivit Groupe d’Etude de la Main (G.E.M.), de pildă, înțelegându-se că tema ca atare, aflată la confluența unor domenii (științele, artele, medicina) care se cer „slujite”, cum îndemna Konrad Lorenz, prinde consistență, dincolo de acea bucurie curată, clamată de demiurgul Brâncuși, cel „hrănit de taina lumii”. Neîndoielnic, poezia mâinii, de la maimuțele lui Wells la mâna lui Michelangelo fascinează fără istov. Dar doctorul Iețcu, prin eforturi întinse pe durata a cinci ani își finaliza teza de doctorat fixând, în blindaj științific, reperele anatomo-fiziologice, complexitatea anatomo-funcțională și neurologică, definind mâna (lat. manus) ca organ al prehensiunii, în stăruința de a concretiza o ergoterapie sintetică, cu rol major în binomul mână-creier, favorizând tocmai „maturizarea” (insului și a speciei, chiar dacă, azi, tot mâna poate apăsa pe butonul valizei nucleare, aneantizând civilizația). Obligat la „restrângerea cazuisticii” (cum recomanda, silit de vastitatea temei și luxurianța bibliografică, conducătorul tezei, profesorul Ion Opreanu), dl Ioan Iețcu se revanșează, spectaculos, peste ani. Cartea pe care o discutăm acum folosește teza de doctorat ca pretext. Și ne invită în simbolologia ei, descifrând semnificația religioasă sau cea laică, conotația politică (cele două degete „în V”), mâna suferindă, cu anomalii (medicul, îndeosebi chirurgul, încercând soluții reparatorii), sau cea creatoare (cazul maestrului Irimescu); ori enigma mâinii, precum celebritățile în chiromanție, lansând concluzii caracteriale (vezi cititul în palmă); sau rolul ei în masaj, iluzionism etc. Dar, mai presus, autorul discută aplicat despre psihologia mâinii (artistului, îndeosebi), propunând fermecătoare digresiuni culturale, spărgând textul (ușor didacticist) cu numeroase reproduceri. Mare călător prin muzeele lumii, dr. Iețcu nu ratează prilejul de a ne divulga aceste mari bucurii culturale, făcându-ne părtași la acest invidiabil periplu (ca membru al numeroaselor societăți medicale internaționale, congresman ori, pur și simplu, avizat turist cultural). Încât volumul, deopotrivă instructiv și delectabil, poate fi și o antologie literară comentată sau chiar o pinacotecă sui generis, nota, îndreptățit, N. Cârlan. Mâna, cea care ne îngăduie să aflăm ce este omul, starea lui sufletească, este analizată în relația confraternă cu scrierea, fie în exploziile creatoare ale personalităților (și din aceste „elogii” nu vor lipsi, firește, artiștii bucovineni, invocată și fotografiată fiind și Palma de la Ciumârna), fie în cazurile dramatice, de disgrafie. În fine, dr. Iețcu nu uită, pensând exemple livrești, „tăcerile” mâinilor, rolul lor substitutiv: „ai să mă vezi cu mâinile”, zicea Jane Eyre, eroina scriitoarei Charlotte Bront

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: