Trăiți-vă viața, nu fugiți după ea…

Cum povesteam și ieri, haideți să mai vedem câte ceva din… Oana Pellea. Care Oana Daiana, cum stipulează pe buletinul ei, a ieșit în lume cu prima sa carte: “Jurnal” (2003-2009), la Humanitas-ul Liiceanului Gabi. Boon. Toată lumea mi-a spus să mă apuc de scris, mama, prieteni, ghicitoare în cărți și cristale, în general oameni care mă iubesc sau care m-au întâlnit întâmplător. Na, m-am apucat de scris. Asta era important, ce voi scrie nu cred că are vreo importanță, nici măcar pentru mine, dar cum sunt o fire disciplinată și ascultătoare… poftim.

 

Scrieți băieți (&fete), numa’ scrieți. Hârtia suportă orice. Iar aia igienicăă… Din 21.700.000 de oameni câți numără România, statisticile spun că trei milioane ar mai cumpăra cărți. Din trei milioane, jumătate cumpără cărți utilitare. Tata mi-a spus că, dacă, dintr-o sală de spectacole, măcar unui om îi faci bine sau pleacă acasă cu tine în gând, înseamnă că efortul nu a fost degeaba și poți fi mulțumit. Măcar un om! 78% din populația României nu a intrat niciodată într-o sală de teatru. Ce-mi place: BUNUL-SIMȚ. Să beau apă în diminețile cu soare, la fereastră. Îmi potrivesc paharul în așa fel, încât soarele să se reflecte în el – și beau… soare. Mozart. Să râd. Să mă uit la cer. Să spăl vase. Să dorm. Orice animal și orice floare. Când oamenii zâmbesc. Mirosul de vopsea și de detergent. Copiii. Casele, obiectele vechi. Țarina. Bucuria, pur și simplu. Să stau în iarbă. Inteligența umorului. Să spăl geamuri. Să văd oameni fericiți. Podurile caselor. Să stau pe marginea apei. Sinceritatea. Mâncarea chinezească. Să stau acasă. Căldura. Să mă rog. Întunericul de la începutul spectacolului. Să întâlnesc oameni inteligenți. Mirosul de curat. Iarna. Aven-tura spirituală. Ritmul. Ploaia. Armonia. Să fiu protejată și să protejez. Dragostea. Zborul. Să dau valoare lucrurilor uita-te. Albul și negrul. Delicatețea. A dărui. Ciorapii de lână. Curiozitatea de a afla cine sunt. Modestia. Curajul de a plânge. Privirile senine. Senzația clară că fac parte dintr-un tot. Răsăritul. Responsabilitatea faptului că orice gând al meu poate salva sau distruge echilibrul omenirii. Să visez. Calmul. Lemnul. Happy-end-ul. Să-mi pun întrebări. Să înot. Briza. Certitudinea că nu există moarte. Să fac lucruri pe care nu le-am făcut niciodată. Prospețimea tinereții. Camerele mari. Misterul. Să fac torturi. Liberul-arbitru. Aventura lecturii. Să nu am nimic de făcut. Să dau roată prin creierul meu. Să fiu îndrăgostită. Să mă lupt cu defectele mele. Să fiu un fel de martor al trecerii mele pe aici. Zacusca. Să mă împac cu oameni cu care la un moment dat nu m-am înțeles. Să merg pe jos. Mirosul de hârtie. Senzația de a fi și de a nu fi aici și acum, în același timp. Praful care de-vine aur sub reflector. Oamenii de scenă. Oamenii. Planeta asta vie, numită Pământ. Țuica. Pacea. Comunicarea. Mama. Să-mi umplu golul din mine cu Dumnezeu. Amintirile. În-frângerea răutăților din mine. Patul tare. Să fac cumpărături. Salata de andive cu ananas, mere și portocale. Să văd lumea. Să caut în tot fărâma de bun și frumos. Parcurile. Independența mea. Să-i mulțumesc Sfântului Anton. Muzica aceea care e muzică și bărbații care sunt bărbați. Să mă caut și să mă uit din când în când. Etc. Ce nu-mi place: MÂRLĂNIA, piticii de grădină. Și tot ce este reversul celor scrise mai sus. Mi-e dor de foarte multe lucruri pe care nu le mai găsesc în jurul meu. Ce folos că găsesc toate prostiile în magazine luxoase sau de un gust îndoielnic, dacă ce caut eu nu mai este sau stocul e foarte mic și pe cale de epuizare. Mi-e dor de oameni delicați și buni. De oameni deștepți și generoși. De educație și tradiție. Mi-e dor de bun-simț și bunăvoință. Eh! Cam asta e problema, cam cât poți rezista în această profesiune divină, însă care, îmi spunea tata, „ e frumoasă ca o femeie, dar să știi că-i curvă”. Și ce înseamnă o curvă? Cineva care oferă plăcere pentru bani și atât. Da, e adevărat. E o meserie curvă. Problema e cât poți exista frumos în această curvăsăreală. Adică fără să te calci în picioare. Fără să trădezi credințele tale, viața ta, prietenii tăi și tot ce ai mai sfânt. Eu cred că poți exista și fără compromisuri. Eu până acum am rezistat, deci se poate. Nu spune nimeni că nu e mai greu, dar cu siguranță ai o satisfacție când în spatele tău e curat. Sigur că asta se plătește. Și se plătește din plin. Dar, dacă altfel nu poți exista, alegerea e simplă… d.b.