Mihai Aurel Steiciuc, membru al Biroului Permanent Județean al PNL Suceava, și-a anunțat ieri candidatura pentru funcția de președinte al organizației municipale Suceava, deocamdată el fiind singura persoană care și-a depus candidatura până acum pentru alegerile ce sunt programate a avea loc pe 28 martie. Mihai Steiciuc a spus într-o conferință de presă, la care au participat mai mulți lideri locali suceveni, că a decis să-și depună candidatura deoarece este momentul, din punctul său de vedere, ca și loialitatea față de partid să își găsească răsplata în jurul personalității sale. Anunțul lui Steiciuc este oarecum surprinzător, mai ales că președintele interimar, Alexandru Ștefan Băișanu, era lansat deja în cursă ca potențial câștigător și toate negocierile în interiorul partidului se duceau de la această „axiomă”. „Băișanu este liberal în devenire. Are loc în echipa noastră oricând. Nu am discutat încă acest subiect cu el, dar fiecare are loc în echipa liberală. Numai să îl onoreze”, a spus Streiciuc. De altfel se pare că dorința lui Băișanu de a pune mâna pe președinția PNL Suceava a jucat rolul de catalizator pentru liberalii mai vechi, iar pretențiile președintelui interimar au fost de natură a-i determina pe liderii cu state vechi în partid să se „regăsească” și să încerce, după foarte mult timp de altfel, să devină cu adevărat o echipă performantă. „Valul de trădări succesive din ultimii ani ne-a făcut să ridicăm la nivel de atribut loialitatea față de partid”, a mai spus Steiciuc. De altfel, cei prezenți nu au făcut altceva decât să confirme faptul că echipa care se construiește în jurul lui Steiciuc este formată din reprezentanții tuturor fracțiunilor din PNL Suceava și că, deocamdată, doar 200 din cei peste 800 de membri ai organizației nu au reprezentant în conducerea viitoare. Este foarte probabil ca Alexandru Băișanu să nici nu mai dorească să candideze în aceste condiții și să asistăm în perioada următoare la plecarea sa din PNL Suceava. Surse din PSD susțin că Băișanu tratează cu liderii social-democrați suceveni venirea pe un post de conducere în cadrul organizației județene. Aceleași surse ne-au spus că un post de vicepreședinte la nivel județean este oricând disponibil pentru oameni cu potențial. Va fi extrem de interesant de văzut dacă Băișanu va accepta oferta PSD Suceava în condițiile în care social-democrații pregătesc deja săbiile pentru confruntările ce vor veni, iar Băișanu a fost unul dintre puținii lideri care i-au putut ține piept lui Gheorghe Flutur, președintele PD-L Suceava. Mai mut, alegerile la PSD sunt programate a avea loc abia în a doua jumătate a lunii aprilie.
Alexandru Ștefan Băișanu a cam rămas fără susținere
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii