Fotbal, Cupa UEFA Intertoto

FC Vaslui, la prima înfrângere din cupele europene

FC Vaslui a pierdut primul meci european din istoria de șase ani a clubului, scor 1-2, în deplasare, cu Neftci Baku, într-o întâlnire contând pentru manșa întâi a Turul al III-lea din Cupa UEFA Intertoto. Azerii și-au respectat blazonul, rămânând neînvinși pe teren propriu după nouă ani consecutivi în cupele europene. Gazdele au început în forță și au ratat primele ocazii în minutele 11 și 20.
 

Defensiva vasluiană a rezistat însă iureșului azer, într-o atmosferă incendiară generată de cei 30000 de suporteri din tribune. Elevii lui Viorel Hizo s-au dovedit însă învinși în minutul 27, la acțiunea ucrai-neanului Oleg Herasimiuk, care a reușit să des-chidă scorul cu un șut spectaculos. Oaspeții au restabilit imediat egalitatea, după ce Ghencev a marcat un gol decisiv în privința calificării. În finalul primei reprize, Neftci și-a continuat ase-diul la poarta românilor, defensiva „galben-ver-zilor” oprindu-l în ultimul moment pe esto-nianul Dmitri Kruglov din drumul spre gol. Moldovenii au ieșit mult mai motivați de la vestiare, dar contrar cursului jocului, cei care au fost la un pas să marcheze au fost tot azerii, Dancev nereușind să trimită în plasă centrarea ideală a lui Gerasimiuk, în minutul 49. Oaspeții au revenit la conducerea ostilităților, cu Burdujan, Ghencev și Buhuș în prim-plan. Cea mai mare ocazie a celor de la FC Vaslui s-a consemnat în minutul 67 și a purtat semnătura lui Burdujan, atacantul venit de la Rapid în această vară luând la țintă bara porții adverse. Ocaziile aveau însă să se răzbune, gazdele reușind să-și adjudece victoria, cu două minute înainte de final, când Sedigov a trimis în plasă de la marginea careului mare. Scor final 2-1 și calificarea se joacă la Vaslui. FC Vaslui: Kuciak – Buhuș, Cânu, Muntea-nu, Bălace – Genchev, Ljubinkovici, Aliuță, N’Doye – Temwanjera, Burdujan. Antrenor: Viorel Hizo. Au mai intrat: Gheorghiu și Markovici. Iată rezultatele înregistrate sâmbătă în prima manșă din cadrul Turului al III-lea a Cupei UEFA Intertoto: IF Elfsborg (Suedia) – FK Riga (Letonia) 1-0 FC Saturn (Rusia) – VfB Stuttgart (Germania) 1-0 Grasshoppers (Elveția) – Cernomoreț Burgas (Bulgaria) 3-0 Neftci Baku (Azerbaidjan) – FC Vaslui (România) 2-1 Sturm Graz (Austria) – Honved (Ungaria) 0-0 Rennes (Franța) – Tavria Simferopol (Ucraina) 1-0 Bnei Sakhnin (Israel) – Deportivo La Coruna (Spania) 1-2 NAC Breda (Olanda) – Rosenborg (Norvegia) 1-0 Odense BK (Danemarca) – Aston Villa (Anglia) 2-2 Aseară au avut loc meciurile: Sivasspor (Turcia)- Braga (Portugalia) Panionios (Grecia) – Napoli (Italia) Partidele retur vor avea loc pe 26 și 27 iulie, câștigătoarele celor 11 întâlniri urmând să obțină „biletele” pentru Cupa UEFA.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI