Cerul zămislește, cerul nimicește...

O, Doamne! Dacă n-ar fi murit… Ar mai fi trăit, nuu!?…

Dana a fost o poveste. Că dacă n-ar fi, nici noi n-am avea ce povesti. Păi, nu!? A trăit puțin și a făptuit memorabil. Dana a fost. Și astăzi, când e ziua ei (ca și a lui Marin Sorescu ziuă) ar fi adunat niște ani. 52! N-a fost să fie. Nici calendarul n-a prea răsfățat-o, că-i pusese ziua de naștere taman pe 29 Făurar: o dată la patru ani, cum ar veni! Când, noi, băftoșii, avem până și ziua prenumelui aninată sărbătorește în calendar.
 

Dana Dominciuc, în pas grăbit, a pornit să se mute la Domnul o idee mai devreme: într-un miez de ianuar, acum 4 ani. 48 de ani!!! Parcă după tâlcul acela (ticsit de mister) cum că Cel de Sus, sursă a răbdării și mântuirii noastre, îi strânge, îi convoacă la El, o părere mai repede, pe cei mai buni dintre pământeni. Căci așa e făcută și legea: cerul zămislește – cerul nimicește! Și, natural, fiștecare cu pocinogul, cu bafta și crucea lui. Dana a venit în redacția Crai nou îndată după Revoluție. Și ani buni, potrivit firii ei de făptură modestă, francă și generoasă (până la Dumnezeu și cale întoarsă) și-a făcut cu cinste treaba, în acorduri ar-monioase pătrunse de simțul (bun) al datoriei și, mai abitir, al prieteșugului. D. D. a venit în redacția noastră pe post de OM BUN! Bunătate… gârlă, carevasăzică. Dăruire. Sim-plitate (made in Baia Făl-ticenilor, de unde-i și era obârșia). Credință. Liniște. Modestie. Sacrificiu. Înțelepciune. Când a fost depusă la capela Bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava, mama Danei, venită de la Baia, fărmată de durere, își bocea pruncul dus de i se scutura cămașa: Pe toți i-ai ajutat, numa’ la tine nu te-ai gândit… Se scutura cămașa pe biata măicuță… Dana ar fi împlinit astăzi niște anișori. 52. N-a fost să fie. Cu sufletul ei slujitor și bun de închinat semenilor a plecat să se suie la Cer în vederea altor isprăvi și mai minunate, și mai luminate. Pe potriva cerului și în armonie cu rânduiala cea subtilă de-Acolo. Dana s-a nevoit pământenește și s-a spoit/s-a sporit dumnezeiește. A agonisit virtute cât… pt. toată redacția! BOGDAPROSTE! Dana și-a purtat cu vred-nicie Crucea, pecetea lui Hristos, și a adunat avuții în ceruri. Un om bun din Baia cea domnească pornit-a, acum niște anișori, într-o călătorie aurie. Acu, acu îmi spun ceea ce cred că și ea își spune: Eu dorm și inima mea se roagă. Doamne Dumnezeule, ce liniștite sunt cerurile! D.B. P.S. Într-o credință orientală, se spune că Dumnezeu te așteaptă în rai într-o zi de vineri. În fiecare vineri, aleșii sunt primiți de Dumnezeu în Împărăție. În cer nu există timp calendaristic. Dar cerul se dobândește pe pământ. Dana a făcut-o cu vârf! Și bine-ndesat. Iar astăzi – păi astăzi este o zi de vineri. Și… Dacă e marți e Belgia! Iar dacă e vineri… Păi dacă e vineri – e DANA ! Să pipăi și să urlu: ESTE !

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI