Iertare, boieri dumneavoastră…

Singura situație (verificată!) unde sloganul Ai carte, ai parte pare să-și fi aflat răspunsul norocos pe ulicioara noastră. Și iată, auz cu bucurie că amicului latinist Ion Cozmei (Liceul Sportiv) i s-a dublat leafa, în virtutea titlului de doctor pe care și l-a adjudecat, în fine (cu Șevcenko, după… vreun pol de anișori muncă de cercetaș, vorbă să hiie). Da, Ion al nostru, nepoțel de Eminescu (cum îi palce să se recomande din curriculum) primește 20 și mai bine de milioane lei. Bravos! Numa’ bine, că băiatul lui, student la jurnalism în București, papă, lunar, îndestui gologani (numa’ chiria unei camere faine o achită cu 250 euro!)… Vivat profesore!

 

> Și asta, n-ar fi nimic… Ce mă… fuck. Un Diaconescu… Direct din Caracal (ca și Tucă… ca și fârtații Păunescu, unde-s, că nu mai auz dă ei?!), care Dănuț, zic statele de plată gonflată, ar ridica 100.000 (una sută de mii) euro pe lună. My God! Nebunia, tâmpenia, ca și prostia se plătesc, se plătește. Trăiască Elodia, vivat Lazarus! Și faetonul cu dăștepții răsturnat în țara oltenească… > De ieri, mă mai cătrăni o decepție. Înainte de Revoluție, în mediul ziaristic și intelectual al Sucevei, cineva (nu spui cine, persoană importantă…) a răspândit spre cunoaștere și citire – era parola?! – lucrarea de bază a lui Vlad Georgescu, Istoria Românilor. Era, asta, prin ’88. Am inspirat încredere și cartea a fost, zile bune și-n casa mea, unde am citit-o din doască-n doască. Vlad Georgescu conducea Europa Liberă. Care a fost asasinat, de lăbutza cea lungă a Securității mioritice. Boon. Am restituit, bine-bogdaproste, cartea. Peste niște zile, cel care mi-a împrumutat-o, mi-a zis: M-a chemat col. Ursu și a zis să-i predau volumul! Imediat după Revoluție, profesorul cu pricina a fost invitat de colonel și i s-a restituit cartea. Sigur, omul nostru, care, anterior revoluției, fusese zile bune prin județ în compania lui Iosif Costică Drăgan, ginerele lui Gușă… Stat Major Revoluție, și acum, personaj cheie. Cum se mai leagă și dezleagă lucrușoarele, ființișoarele!?… Aa, de ce-am fost șucărit ieri?! Să aflu că boiernașul de Stolnici (academicul, cultul, marele senior) e totuna cu cel care, vizitându-l des pe Georgescu, a fost și cel care a livrat securității ce și cum prin casa amfitrionului V.G., de au putut jmecherii criminali să acceadă lesne la adrisantul-victimă și… să-l mătrășească. Sorry, dle boier! Am să vă iubesc și prețuiesc, și pe mai departe. Însă, în baiț și gust sălciu, un pic mai puțin… > Carcalete a fost dat jos de minister. Și… la loc comanda: Judecătoria de pe ulicioara Sucevei l-a pus la loc!? Vremelnic, însă. Aceleași mutări bramburistice, cu dl Hrenciuc, secundul. Dl Monacu, ocrotit de imunitate, mustăcește belferește. Ei, ce va mai urma pe la Împărăția școlilor?! Vom trăi și ne vom minuna…. aaa! > Șșștii ce diferențiază Franța de Statele Unite?! Nu știi?! Nici eu nu știam, până ieri. Până mai ieri, când, citind la o lu-crărică mișto de Pascal Bruc-kner (un savant f. plăcut al erotologiei ), Iubirea față de aproapele, m-am dumirit (pag. 48), citez, două puncte: – Cunoașteți principala di-ferență dintre Franța și Sta-tele Unite? /– Nu. /– Mărimea căcaților făcuți în fiecare din aceste țări. Oricine apreciază bucătăria americană începe, după câteva zile, să cace ade-vărate măciuci de care nu se credea în stare. Ăsta-i mira-colul yancheu: gigantismul până și în mațe. Șerpăii lungi care-ți alunecă între fese și se prăvălesc în closet sunt, nici mai mult nici mai puțin, actul tău de naturalizare… Ptiuu! > Gheșeftul zilei (după Mișu, literă de evanghelie): La ce ne folosește să subliniem mereu defectele oamenilor? Oare le vedem ca cel puțin să ne îndreptăm? Nu. Atunci, de-acum înainte, încercați mai bine să vă concentrați asupra principiului divin, ne-muritor, veșnic, care trăiește deopotrivă și în ei, și să aveți pentru acest principiu divin sentimente sacre: îi veți ajuta și veți face și o bună lucrare asupra voastră înșivă. În timp ce, dacă vă ocupați de defectele lor, vă faceți rău, căci vă veți hrănii cu murdării și îi veți împiedica și pe ceilalți să evolueze. Apoi, să nu vă mirați că vă veți simți singuri. Criticându-i pe ceilalți, subliniindu-le slăbiciunile și lipsurile, nu veți face decât să creați o prăpastie între ei și voi. Atunci când cu ajutorul su-fletului și a spiritului vostru veți ști să intrați în legătură cu toate sufletele și spiritele pe pământ, când ceea ce este mai bun în voi va întâlni ceea ce este mai bun la ceilalți – credeți-mă! – nu vă veți mai simți singuri… (Dumi)