Pușca și cureaua lată…

Știi, prietene, definiția aia a optimistului/pesimistului, cu sticla aia pă jumătate plină/pe jumătate goală. Azi voiesc să-ți îmbunătățesc cunoștin-țele despre sticlă și te uită în aval cu ce corijări frumoase viu. Din favorita mea de scri-itoare numită, renumită Marguerite Yourcenar, născută la Bruxelles, în 1903, și murită în State, în 1987. Care strălu-ce scribă, deși n-a umblat la școală (și din pricina copilă-riei rătăcitoare, când îl tot în-soțea pe ta’su, pelerin feroc) avea să ajungă moțată de tot și cocoțată pe cai f. mari: membră a Academiei Regale din Belgia și, așijderea, prima femeie aleasă în Academia Franceză (în 1980). Închid digresiunea și revin la promisiu-nea avansată în amonte (chestia cu optimistul/pesimistul, mie-mi plăcu), citându-ți nis-cai rândulețe din volumul (Ed. Curtea Veche) – Cu ochii deschiși (convorbiri cu Mattieu Galey), pag. 230, 232…

 

Pesimism și optimism sunt încă două cuvinte pe care le resping. Trebuie să ai ochii deschiși. Medicul care analizează sângele și scaunul unui bolnav, îi ia febra și tensiunea, nu este nici optimist, nici pe-simist: face cum poate mai bine plecând de la datele realității… Dacă vreți, ești optimist de fiecare dată când privești o floare sau o pâine bună și ești pesimist de fiecare dată când te gândești la cei ce falsifică pâinea și omoară florile… Mulțumit?! Mi-e atât de dragă femeia asta-condei brici & briant, alonjă și eleganță, că nu-mi reprim să te fac să afli și cum-cum, de ce nu, frământă, frământă… Să luăm amiiintee: Când frământ aluatul, mă gândesc la oamenii care au cultivat grâul, mă gândesc la profitorii care-i măresc artificial prețul, la tehnocrații care i-au distrus calitatea – nu pentru că tehnicile moderne ar fi obligatoriu un rău, dar pentru că ele sunt puse în slujba lăcomiei care reprezintă un asemenea rău, și pentru că majoritatea acestor tehnici nu pot fi aplicate decât cu ajutorul marilor concentrări de forțe, mereu pline de primejdii potențiale. Mă gândesc la oamenii care nu au pâine și la cei care au prea multă, mă gândesc la pământul și soarele care fac să crească plante-le… Hîî, mișto nu?! Tu, amice, la ce te gândești, când înfuleci pita, jimbla, hîî?! > Ieri diminecioară, cioară, spre serviciu. Pe jos. Mă întâlnește Ionică, amicul. Zgribulim nițel împreunălea, dee, ger ecologic, nu șagă. Și mă poftește să mă… încălzește c-o vorbă, acolo, un banc?! Știi care-i diferența dintre o blondă și o găină?! Știi!?? / !?! / Gobaia nu fuge de pe ouăă!ăă… M-am executat. M-am încălzit pe loc! Chit că, mintenaș, bătrânețe… ouă cretze mă paște. Mersi, Ioane! Să mai vii pe la noi… Și vorba cântecului (pe care am să-l fac titlu de rubrică): Pușca și cureaua lată, / ce barbat eram odată… Ăăă… Îîî… > Ultima. Tot cu Margareta. Care ne explică ce hram poartă (ar trebui să slujească) orice scrâțza-scârtza pe hârtii… Orice scriitor este util sau dăunător, una din două. Este dăunător dacă scrie nimicuri, dacă deformează sau falsifică (chiar fără să vrea) pentru a obține un efect sau un scandal; dacă se conformează fără convingere unor păreri în care nu crede. Este util dacă adau-gă ceva la luciditatea cititoru-lui, îl scapă de timiditate sau prejudecăți, îl face să vadă și să simtă ceea ce altfel cititorul nu ar fi trăit fără el. Dacă sunt citite cărțile mele și dacă au efect asupra unei persoane, una singură, și o ajută cumva, chiar doar pentru o clipă, mă consider utilă. Și cum cred în durata infinită a tuturor impulsurilor, cum totul continuă și se regăsește sub o altă formă, această utilitate durează tot atât cât timpul. O carte poate să doarmă cinzeci de ani sau două mii de ani, într-un colț de bibliotecă, și dintr-o dată o deschid, și descopăr în ea minunății sau abisuri, un rând ce-mi pare scris doar pentru mine. Prin aceasta, scriitorul nu este altfel decât ființa umană în general: tot ce spunem, tot ce facem influențează mai mult sau mai puțin. Trebuie să încercăm să lăsăm după noi o lume un pic mai curată, un pic mai frumoasă decât era, chiar dacă această lume nu-i decât o curte din spate sau o bucătărie… Ieu aș băga la tărtăcuță, înainte de a pune mâna pe plaivas! Că nici Codrule-măria sa nu-i cu nimic vinovat. Să se, să se facă hârtie de scris pt. grafomani. Irezistibili, imposibili… (DUMI, scârța-pârtza pe hârtie)