Profesorul și dirigintele nostru Diogene Gafița de la “Ștefan”, pe hăăăt vremuri!, când venea vorba de parale, dădea iute în noi cu citatul (la care vitupera mânios foarte) din Tănase Scatiu & Viața la țară: „Ai bani, ești boier. N-ai bani, poți să fii coborât cu hârzobu’ din cer, tot degeaba”. De la povestea asta (din carte) trecu vreun veac și mai bine, da’ de-atunci, parcă… nimic nou sub soare. Aduc lucrurile la zi…
Finutzul meu (de pirostrii) intitulat Dănuț, biz-nismen barosan din Suceava, așijderea că-mi zise și măria sa, mai zilele trecute: Când n-ai bani, miroși a fraier. Și s-a pus dracu’, Doamne, iartă!, pe râs prost, frumos și vârtos. Înghiții la gălușca lui în foi de… euroi ș-am mers mai dăparte, mai deoparte. Ca Angela din peliculă, duios. Buun! Nu-s un resentimentar de meserie, da’, ca brav și des-toinic Quijote dupe ulicioarele Drăgoieștilor, nu-mi pot re-prima dreptul la răspuns și diferență. Sigur, fără parale, mai abitir decât aerul, câteodată, nu poți mișca au răsufla în lumea asta în baiț și cu damf de jun-glă. Am bani, n-am treabă. Iau crăpelniță câtă vreau, bulendre, țoale mișto, bijuuri, uuu, nu mai vorbesc, case și limu-zine benga. Aa, și musai că fumei (FMI, ca să majusculez) la greu, la hogeac & la pătuc. Buun! Numa că, toatele ele astelea, atât de ochioase și apetisante, îmi vor hrăni – mă vor hrăni (de nu mă vor mân-ca de-a binelea!) doar… mai la vale de brăcinar, adicătelea prin partea de jos (josnică) a trupului (fârtatele pork). Mă-ria sa pântecul și ce-i oleacă mai în aval. Și mai jos. Natura inferioară, cum ar veni. Da’, numa’ că eu vreau să fiu fe-ri-ciit! Fericit! Bravos, te felicit! Asta-i doar și aspirația cea mai tenace și profundă a fiștecărui pieritor. Da, da’ asta nu se poate achiziționa cu parale. Când i s-a făcut foame Eului tău Divin (și să fii convins că porți și tu astă mult nobilă scânteie-avuție cu tine, în bagajele tale lăuntrice), inimii și intelectului (suflețelului și spiritului tău), cum ar veni – și cine nu voiește să se puie bine cu Dumnezeu!? – apooi, să afli, dacă n-ai făcut-o până acu, că ele voiesc hrană o țâră – o părere – o idee mai nobilă: lumină (un fel de super aur divin), iubire, veșnicie – teritorii prin (și preste) care, na-sol!, da’ banii nu mai fac… do-uă-trei parale! Ca în opera lu’ Brecht. Sorry! În aste zone, biștarii sunt, fără tăgadă… impotentzi, iertare. Și nono-peraționali. Un NU, Muuu, hotârăt, cum zicea Pingelică, spre armele clare și nucleare. Gheșeft în treabă de calități & virtuți, iubire & înțelepciune, pax și liniște pe la suflețelul teu, chestii d-astea nu vor poposi pe meleagurile ființișoarei tele dăcât atunci când vei face niscai investiții mai bune, cum ar veni. Pentru că fericirea nu se furajează din/cu bănet (care, sigur, îi bun la onorarea confortului și scârboaselor… facturi omniprezente; și a pestrițelor, nepotolitelor dorințe, tujur însă, vaaai!, mult prea multe și… ne-sătule, pururea), ci cu – ci cuu… Lumină. Divină. Lumina din mai susul sexului și pântecului, luminița de la… capul, de deasupra căpățânii, bătrâne… Da’ ce-ndrug ieu la povești, finutzule-Dănutzulee, ești de-acu băiet maare, zău. Și fiind băiet, păduri… Da’ tu ai bani, ești boier. Iar eu, fără de parale – vorba ta – miros, fraier, a… Codrule, măria sa… (DUMI BRANDO)
Comentarii