Greierele, furnica și Pamfil Horodnic…

Mă văz obligat să te mai îndemn, încă o dată, spre… Codrule, măria sa! Care pădure, fârtate și soră cu mioriticu, dă pe dinafară de bureți (ghebe, popenci, opintici… ori cum voiești a le mai spune). Pă bune! Două ceasuri, acolo, din 24 (câte prenumără ziua), nu-i un capăt de țară. Ș-apoi, și gheșeftul în natură de sănătate! Bașca cel din paporniță… Că se și spune de mii de anișori cum că: Medicus curat, natura sanat… Cam așa ceva: Vraciul îngrijește, da’ natura vindecă. Promite-mi că-n această săptămână (când bureții autumnali de care facem vorbire mi-ți-s la…. apogeu!) vei fi în codru, prietene! Ș-om mai vorovi pă urmă…
 

> Trecui ieri dimineață pe lângă un serviciu de pompe funebre. Un afiș mititel îți făcea cu ochiul din geam: Angajăm personal! Hmm! Fiorii mă trecură! Pe post de ce?! > Lucrurile & ființele (mai abitir) obosesc. După o vreme. Nu ponegresc, feri Doamne! Da’ de multe ori – iertare – mă deprimă simplitatea tocită a Tatălui nostru, automatismul cel mai înalt din ființișoara omului. Ca și făcutul de cruce (e bine și așa) când trecem prin fața unei biserici. Cum de la pornire au trecut mai bine de două miare de ani și, hotărât, vremile și ciolovecii s-au schimbatără ele/ei f. mult, apoi, iertare iară!, îmi pare că ș-acilea e bine, cu îndrăzneala cea bucă, cucernică, să mai reformăm la câte ceva. Na! Nu-s belicos de meserie. Nici fudul, nici dăștept și defel revoluționar. Mi ți-s doar un… personal. Nici măcar un… blue-săgeată dă intercity! Hi, hi! Un ins care ține cu din-țișorii de lapte (la noi în casă lăptăria satului a șezut 17 ani!) la identitatea lui indi-viduală. Mă deprimă papagalii (și e full prin tagma popimii), inșii, vorba lui Musil, lipsiți de însușiri, și cu apetență, cu sentimentul apăsat de turmă și gospodărie colectivă. Nu e musai să fii ostentativ, nici vorbă, da’ să ai, să porți niște proprietăți ale tale (modeste ori înalte) de care să fii mându (mândria cea bună…, sfioasă) și cu care să te pui pe treaba, e legitim. Rar spun Tatăl nos-tru (și nu te lua după mine!), da’ tare mă mai afund în fru-musețile (și exigențele) pe ca-re le-am descoperit în ruga de mai la vale. Ia-o și tu la pieptul tău și ocrotește-o prin cora-zonul tău și să-mi spui, peste zile, luni și ani dacă ți-a slujit ori ți-a făcut rău, dacă te-a îna-vuțit cu ceva ori te va fi pă-gubit. CURAJ, amice! Cu iubire! Două puncte: Doamne, în liniștea zorilor acestei zile, vin să cer de la Tine pace, înțelepciune și tărie. Vreau să privesc astăzi lumea cu ochii plini de iubire. Vreau să fiu răbdător, înțele-gător și blând. Să-i văd, din-colo de aparențe, pe fiii Tăi, așa cum îi vezi Tu, și astfel să nu văd decât binele în fiecare dintre ei. Închide urechile me-le față de orice calomnie, păzește-mi limba de orice vor-bire de rău; să nu rămână în mintea mea decât gândurile care binecuvântează. Să fiu atât de binevoitor și de voios, încât toți aceia care se apropie de mine să simtă prezența Ta. Îmbracă-mă în frumusețea Ta, Doamne, și fă ca de-a lungul acestei zile să Te vestesc lumii! Atât! Nimic mai mult-nimic mai puțin. Funcțio-nează, creștine-prietene, o săptămână pe bază de această… platformă-program-zilnic, trăiește & pătimește, respectându-i poruncile. Ș-ai s-auzi cum iarba… Ș-apoi, vino să ședem de vorbă. Bucu-roși! Nevoie mare-nevoie mitică, mititică… > Astăzi (adică diseară), combate pe scândură, la Casa de Cultură din Suceava, măria sa Ciocoflenderu, iubitul, popularul artist, playboy și corlățean, Florin Piersic… zarzăr! Să vă hie dă bine! Tuturor… > Și-n fine, și pe placul lui Florinel de mai sus, și c-a stors ceva râs, mai pun o tură cu… O furnică zgribulită zorea nevoie mare-nevoie mică. Prin codru. Suratele animăluțe și păsăretul de pe-aproapelea căzură în profundă mirare. Ei, ce-i cu tine soro, de zorești ca apucata?! / Păăi cum, n-ați auzit?! S-au ciocnit, s-au tamponat în pădure elefantul și cu rinocerul!!? Și, și au ieșit… scântei. E jaaale mare pe-acolo!? / Șiii?! – suratele, de colo. Și furnicuța: Mă duc să donez sânge! (Dumi)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI