Solstițiul președintelui Băsescu

Ne revendicăm o oarecare competență în materie de Traian Băsescu, fiind noi printre foarte puținii care încă de acum 5 ani i-am întrezărit ascensiunea fulgurantă spre zenit; adică de pe vremea când liicenii, ungurenii și avrameștii de azi nu scriau o iotă din care să rezulte că l-ar vedea – ne, sutor, ultra crepi-dam – deasupra sandalei primăriei generale.

 

Încă de atunci am intuit stofa de lider națio-nal a personajului, scriind (Historia, august 2002): “Ac-tualmente, la masa verde a politicii românești sunt doar patru jucători: dnii Băsescu, Năstase, Vadim și – cu voia Dvs ultimul pe listă – Iliescu. Res-tul sunt chibiți, dacă nu chiar figuranți. Aceștia patru sunt singurii care intră în calcul, care sunt prezenți în conștiin-ța marelui electorat, al căror nume trezește o reacție în mintea alegătorului – fie ea și o înjurătură. (…) Dl. Băsescu și-a găsit cadența și și-a intrat în rol din momentul în care a decis să-l pastișeze pe Vadim – minus firește, cultura acestu-ia, care e mai greu, și de altfel neproductiv, să fie simulată. El și-a construit o imagine de hotărâre, energie, intransi-gență și un soi de mitocănie înnobilată și justificată prin izul său de apa mării, tribord, cabestan și parâmă, care pla-ce pentru că se adresează ex-clusiv răilor și famenilor (res-pectiv celor pe care-i etichetea-ză ca atare marinarul). (…) Principalele lui atú-uri ră-mân zâmbetul șugubăț, trans-mițând o infinită siguranță de sine, spontaneitatea replicii, înțelepciunea (rară la noi!) de a nu se băga în chestii în care nu se pricepe, ironia co-rozivă și bine țintită în ad-versar și un mod de a vorbi creativ, cu imagini puternice purtate de un număr de deci-beli calculat să învingă răge-tul oceanului”. Consecvenți acestei viziuni am anticipat repetat, în crizele ultimilor doi ani, sprijinul electoral ma-siv de care se va bucura, dar am și prevenit: “Atenție, e pălăria prea mare pentru el!”. Așternem pe hârtie aceste rânduri la câteva zile după sol-stițiul de vară și constatăm – coincidență – că ne aflăm la câteva zile și după solstițiul președintelui Băsescu. Pentru că, credem noi, după 19 mai crugul traiectoriei sale politice începe să coboare. Încet, deo-camdată greu sesizabil, dar inevitabil și ireversibil. O analiză profundă a pozi-ției politice a dlui Băsescu pe eșichierul actual se poate reduce la câteva vorbe: “chior în țara orbilor”. Într-adevăr, pre-ferința marcată pe care i-a ară-tat-o și i-o mai arată încă elec-toratul se bazează, cum am scris de mult, pe un singur e-lement important: lipsa de alternativă. Și, lipsit de con-curență, omul politic Băsescu începe să facă greșeli. Nu ne referim la erori punctuale, scuzabile și scuzate unui lider popular, ci la alegeri greșite de drum menite să-i sape popu-laritatea. După care, asemenea unui organism cu imunitatea subminată, orice viroză blân-dă, orice eroare măruntă, va putea să-i fie fatală. Desigur, până acolo mai e departe: dar primii pași au fost deja făcuți. Cu ce a câștigat Băsescu alegerile și poporul? Cu cele două teme fundamentale, să-răcia și corupția, respectiv cu sloganele “să trăiți bine” și “la țepe”. De ce se ocupă preșe-dintele Băsescu acum? De condamnarea comunismului, de lustrație, de vânturarea do-sarelor securității, de îmbu-nătățirea educației, de ame-liorarea sistemului de sănă-tate, de cărți și cărturari – vor-ba aia, ce are sula cu locul de muncă al dnei Mioara Man-tale? Și în tot acest timp, în loc de a medita în țepele promise la relativitatea măririi lumești, dl Năstase zburdă pe toate canalele TV, dl Patriciu oligarhizează ziare și dl Țiriac își comandă poate cărți de vizită cu “primul ministru al României”. Din justițiar, dl Băsescu a ajuns intelectual: a fost ares-tat de “intelectuali”, care n-or să se lase până n-or să-i mă-nânce capul. Am înconjurat termenul cu ghilimele nu pentru că ne-am îndoi de va-labilitatea aplicării lui în cazul membrilor binecunoscutului comando care și-a rezervat acest apelativ, așa cum ai pune o sacoșă pe un scaun din tram-vai: fără îndoială că un pro-fesor de fizică de liceu, cum este de meserie dl Patapievici, nu poate fi încadrat social nici la “țărani”, nici la “munci-tori”, deci este intelectual. Dar, desigur, atribuirea termenului de intelectual în folosință ex-clusivă respectivului coman-do (unii îi zic „cooperativa”), cum se tentează azi în presa aservită, este abuzivă. Impor-tanți nu sunt însă “intelec-tualii”, care nu spun nimic poporului, important este Băsescu, ce încă îi mai spune ceva. Să revenim dar la acesta. Puțină lume mai știe că, în momentul loviturii de stat din august 1930, Carol II revenea în țară pe un val important de simpatie și popularitate. Reac-ții grefate, ca și în 2004, pe re-jecția de către public a sis-temului politicianist “in situ”, pe care regele venea să-l cau-terizeze. Iar în anii care au urmat, popularitatea șefului statului n-a făcut altceva, și atunci, decât să crească. Cur-var, bețiv, escroc, ciubucar, proteguind contra șperț o bandă de lipitori bugetivore, slobod la gură, vulgar, gros, popular, mârlan, șeful statului – ne referim acum la Carol II – și-a permis multă vreme să călărească partide, parlament, clasă politică, legi, Constituție, înainte de a cădea din grația publicului, care pri-vise chiar cu satisfacție ștur-lubăticiile celui ce îl “răz-buna” împotriva acelor japițe de politicieni. Dar spre deo-sebire de dl Băsescu azi – singura deosebire, poate! – Carol II nu s-a lăsat niciodată posedat de “intelectuali”: dim-potrivă, i-a posedat el pe ace-ia, ca pe toată lumea. Că, ne-mernic, nemernic, da’ prost nu era: ăluia nu-i stătea largă coroana pe cap! În ceea ce ne privește, am asistat de aproape la un fe-nomen similar de parazitare prezidențială în cazul dlui Iliescu. Și acela, uitând de oamenii care l-au votat, l-au sprijinit și aveau încredere în el, s-a înconjurat de membrii unui comando care l-au abătut dinspre datoria lui înspre interesele lor. Oameni cărora le era rușine că sunt iliescieni, care îl disprețuiau pe cel pe care-l parazitau, care se deli-mitau de mineriade și co-chetau cu puncte 8, spre a fi la modă, care se voiau etichetați drept reformiști și se lepădau de electoratul sărac și asudat, dar care au înțeles să sugă de la țâța vacii câtă vreme aceasta știa să dea mult lapte. Același fenomen, în umbra acelorași impregnate de per-versiune ziduri ale Cotro-cenilor, se întâmplă azi cu președintele Băsescu. Dife-rența fiind că acesta, spre deosebire de Iliescu, nu are resursele de a se mai ridica o dată după cădere, pentru a-și repeta greșelile. Pentru el, solstițiul de iarnă, nu iminent, dar inevitabil, e și sfârșitul crugului. VICTOR NIȚELEA N. red. Articolul a fost scris și ne-a fost transmis imediat după solstițiu…