De ce bărbatul e bărbat și femeia muiere…

Păăi, uite de ce ! O, o zice, atât de mișto, unul care cântă mai dulce, mai sweet, decât băiatu’ . Două punctee(din Studii despre iubire, Humanitas, ed. a 3-a, pag. 116,117): Doar la bărbat năzuința de a face publică partea cea mai personală a persoanei sale este normală și spontană. Toate activitățile istorice ale sexului masculin se nasc din această condiție esențialmente lirică.

 

Știință, politică, creație industrială, poezie, iată îndelet-niciri care constau în a oferi publicului anonim, în a dispersa în preajma cosmică ceea ce constituie energia intimă a fiecărui individ. Femeia, dim-potrivă, e congenital partizană a ascunderii. Contactul cu publicul, cu ambianța fără nume produce automat în femeie un ermetism prudent. În fața „tuturora”, sufletul feminin se închide către interior. Contrar bărbatului, care, în relația privată sau individuală cu alt semen – o femeie sau alt bărbat -, e totdeauna nesincer, neîndemânatic și insignifiant. E zadarnic să ne opunem legii esențiale și nu exclusiv istorice, tranzitorii sau empirice, care face din bărbat o ființă substanțial publică și din femeie un temperament privat. Orice încercare de a tulbura acest destin sfârșește printr-un fiasco…Oops! Ai înțeles cum devinee?! Boon! Mai departe… Parașuta de Laura Andreșan (de extracție cam…ordinară, din Gherla) a încasat, de la un arbitru cam șucărit, niște scatoalce într-un club de distrăcții din Focșani. Nasol e că cu acest prilej necesar și… primenitor, matracucei i s-a de-fectat o…țâță, ăă! Și s-a dus siliconu! Care costă un purcoi de paralee! Gâlceava se lasă cu tribu-nal… Aa, copchila asta cam decoltată (peste tot) ține o emisiune (de cacaOOO!) după miezul nopții, pe B1. Shit ! Merde! M-a făcut să șed ca…ca pro…prostu , în câteva nopți. Ca să ce?! Rahat pe pită & fâsuri de fitză! Și ieu, care mersesem acolo după mânarea lui Goethe: Dacă vrei să știi ce se cuvine în fiecare împrejurare, du-te în țara femei-lor. Mm, daa, chiar așa: du-te în țara femeilor! Iar tu, uu, Laură din Gherlă-parașută, șută, meri cop-chilă unde-a dus mutu iapa! Și… și vezi-ți dă trea-bă, ăăă! Mânați măi… Că tot ajunsei în zonă (erotogenă), hai să mai comit o acoladă dășteaptă (din același iber de Ortega, 1883-1955): Pt. bărbat, femeia a fost mai întâi o pradă – un trup ce poate fi luat cu forța. Acestei emoții cinegetice îi succedă un sentiment mai delicat și de semn opus. Ceea ce în femeie poate fi obiect de pradă și jaf și e însușit cu forța nu creează satisfacție. Un mai mare rafinament îl face pe bărbat să nutrească dorința ca prada să devină astfel dintr-o pornire spontană. Captura feminității, în ultimă anali-ză, nu e posedată dacă nu e câștigată. Prada de-vine răsplată. Și pentru a o dobândi, trebuie să te faci vrednic de ea, să te adecvezi idealului mas-culin care dormitează în femeie. Prin acest curios mecanism rolurile se inversează: agresorul cade prizonier…Fârtați(& surate) – la treabă! Du-uu-gle-și-lor !