Liubi, liubi…

E a doua (a 3-a ?!) oară când citesc-recitesc la Studii despre iubire, de puternicul eseist spaniol (M. Eliade s-a cunoscut cu el) Jose Ortega y Gas-set. Cartea e beton în chestiune. Ce mai face Ana lu’ Manole?! Păi, e… beton! Așa-i și volumul ăsta apărut, în ediția a 3-a, tot la Humanitas. Ilustrissimul iber (1883-1955), universitar în slujba Filosofiei (în genere) și simpatizant vremelnic al lui Franco-dictatorul luminat (precum mai toată floarea intelectualimii de pe al ei) e un fel de Liiceanu & Pleșu, la un loc. Și mai mult decât atât. Și, când e treabă să vorbească de gingașul sentiment al iubirii, altul pe lume nu-i mai moțat decât el. Iar amicul Straton Cesărică din Pârtești, erotologul nostru de serviciu, ar trebui să se și sesizeze. Din oficiu! Că doar știu că și trebăluiește la o lucrare închinată prețiosului, grațiosului, pretențiosului sujet. Doamne-ajută!

 

Da’, hai să vedem un pik… Pagina 13. Nu poți merge către Dumnezeul iubit cu picioarele trupești, dar, cu toate acestea, a-L iubi înseamnă a merge către El. În actul de a iubi părăsim liniștea și repausul din lăuntrul nostru și emigrăm virtualmente către obiect. Iar această stare perpetuă de emigrare înseamnă a iubi. Boon! Mai departe. Bine-bine, da’ când ne îndrăgostim?! Și dragostea – dragostea ce naiba eee?! Ne îndrăgostim atunci când imaginația noastră proiectează asupra altei persoane perfecțiuni inexistente. Într-o bună zi fantasmagoria se împrăștie și odată cu ea moare dragostea… Nasol! Chestia asta cu fantasmagoria, ieu, Di Bi, am rezolvat-o cu ajutorul lu’ Dora, o jună pocăită brunetă (lucră la Metro), pe care, chiar așa, o iubesc și acu, muu! Parol! Care mi-a zis: Dunitrulee, dacă e să te mai însori vreodată, apoi să-ți vezi miresuica sâmbătă, iar nu duminică. E tare mișto! Dezbrac-o, ooo! Dezbrac-o de închipuirile tale, ticsite căptușite cu nestăvilită excelență! Deci, atuncilea când e, e mai aproape de… realul uzual (și nu transfigurată prin dichis și cosmetizare, înșelătoare trucuri). Buun!! Și, până la urmă, ce e dragostea?! Păii, dau iară cuvântului ilustrului meseriaș… Dragos-tea este cea mai proslăvită activitate. Poeții, dintotdeauna, au împodobit-o cu o extravagantă realitate abstractă, până acolo încât, înainte de a o simți, o cunoaștem, o apreciem și ne propunem să o exercităm, ca pe o artă sau ca pe un meșteșug. Buun! Și, totuși, dă ce piere iubirea?! Cum se poate explica împrejurarea că iubirea se sfârșește, deși obiectul iubit rămâne același?! Păi, iată-iartă dă ce… Pt. că, pt. că obiectul (subiectul iubit) este elaborat de către fantezia noastră. Dddominată de pasiune. Și dragostea moare din cauză că nașterea ei a fost o greșeală… Hîîî!, ’rrr-ați ai reacu dă negustori dă iluzii! (DI BI, un scamator al cuvântului)