Ghermanul

Ghermanul face parte din zestrea spirituală a societății tradiționale și chiar de mai târziu, o sărbătoare populară cu dată fixă (12 mai), zi dedicată unei divinități ocrotitoare a vitelor și ogoarelor. Sărbătoarea își are rădăcinile într-un timp arhaic, dar, după apariția creștinismului, a preluat numele Sfântului Gherman, patriarhul Constantinopolului. Această sărbătoare, adânc implementată în conștiința omului tradițional, a fost celebrată în toată plenitudinea ei până în cea de-a doua decadă a secolului al XX-lea. În spațiul bucovinean, Ghermanul este o divinitate situată pe o treaptă inferioară în ierarhia mitologică de sorginte slavă, o divinitate ambiguă și chiar contradictorie prin comportament, deopotrivă benefică și malefică pentru pământeanul de rând. După modul de acțiune al acestei reprezentări, se pare că ea personifica fertilitatea pământului, totodată fiind și răspunzătoare de căderea ploilor, precum, și de năpasta grindinii, dar este și un apărător al celor drepți și evlavioși în fața calamităților.

 

Deoarece sărbă-toarea era consemnată în calendarul popular la începutul perioadei de vegetație a culturilor prășitoare, ziua primea și importante atribute benefice, de apărare a plantelor de calamități. Tot în această zi se făceau prognoze meteoro-logice, practici divinatorii, apotropaice de îndepărtare a grindinii și a dăunătorilor. În trecut, Ghermanul era însușit și ca o divi-nitate răspunzătoare de belșugul holdelor, pre-cum și de sănătatea animalelor, era cel care pornea ploile cu grindină, dar avea și puterea de anihilare a acțiunii distrugătoare a lăcus-telor. De aceea, în ziua Ghermanului nu se lu-cra în câmp și mai ales în vii, animalele de muncă fiind lăsate în repaus. Ogoarele, viile și livezile cu pomi erau stropite cu agheasmă, iar mâțișorii de la Florii erau adunați de prin curtea casei, fiind puși la icoane spre a fi folosiți peste vară la îndepărtarea furtunilor. Înainte vreme, în această zi avea loc un ceremonial mult asemănător cu Caloianul, când se confecționa o păpușă de lut cu pronunțate trăsături și atribute virile. Acest ritual presu-punea anumite descântece și bocete din care reieșea că Ghermanul a murit din cauza secetei. După ce era descântată, păpușa era îngropată într-un loc uscat, de preferință în malul nisipos al unui râu, manifestarea având drept scop invocarea ploii. Dacă ne gândim la asemănarea acestei păpuși cu cea numită Caloianul, atunci obiceiului i se poate atribui o origine neolitică, dar după opinia unor etnologi, sorgintea ar fi una tracă, ei motivând că numele este o juxta-punere în consonanță cu un antroponim tra-cic – Germeruda. Indiferent de originea aces-tei sărbători, numele ei este o atribuire ceva mai târzie, după un antroponim de origine germană. În Bucovina sunt puține toponime de acest fel: Dealul Ghermanului, Valea Gher-manului, Preluca Ghermanului, locuri care atestă probabil că aici aveau loc practici legate de această divinitate. De Gherman și țiganii sărbătoreau, fiind zi de mare praznic, când se consuma miel fript și se bea vin roșu. Și prin această sărbătoare s-a instituit un sincretism între tradiția populară și cea bise-ricească, între natură și divinitate, rezultanta fiind revelația mistică și un sistem de licențe care s-au perpetuat chiar și prin convulsii reli-gioase până destul de târziu, adesea impre-vizibile pentru procesul de sedimentare a credințelor specifice.