De ce e bun omu’ rău…

Ce se (mai) poartă?! În afara țoalelor de firmă & a ochelarilor scumpi, fițoși), se mai poartă – clevetesc trendării, promotorii de tendințe – orice, oricât, oricum. Cică sezonul ăsta se dă free la de toatelea; de la pantofi cu platformă la balerini, de la tricouri sport la costume sobre, gri, și de la genți de rafie la poșete stilate; nici accesoriile nu-s de lepădat, cu atât mai mult cu cât anul curent a și fost desemnat ca anul cu cele mai varii tendințe… Și, schimbând o țâră planurile, pe de altă parte se vorbește că sentimentele vor deveni din ce în ce mai importante în economie. Oamenii vor trebui să își folosească latura emoțională mai mult, își dă cu opinia un futurolog, un fel de proroc post-modern, unul care are treabă cu știința viitorului. Cum că atât munca intelectuală, cât și cea fizică pot fi înlocuite de mașini & computere, în schimb abilitățile de comunicare și empatie, feelingul mutual, cum ar veni, nu vor fi niciodată înlocuibile. Un robot poate face treaba unui consultant sau a unui muncitor, dar niciodată a unei surori medicale. Altfel spus, viitorul aparține femeilor. Sau-sau celor care, mă rog, se laudă cu calități feminine. Precum… băiatu’, uu!

 

> Alexandra e născută în 16 Florar 1987, în București. Adicătelea, să aibă un pol de anișori etate. Ce mișto! Și e studentă la Drept. Definiția pe care a dat-o manelelor, acestui frumos jeg al muzichiei mioritice, îmi pare exactă, înduioșătoare, cuceritoare. Ia s-auzim: Muzica e bună sau proastă, indiferent de gen. Manelele sunt pur și simplu muzică proastă. Iar mesajul lor arată o gândire rudimentară, lipsită de cultură. Sunt esența mediocrității în stare pură. Manelele sunt un agent de alterare a personalității umane, pt. că ele sunt produsul unei gândiri toxice și propun un stil de viață care promovează niște false valori. Korect! > Miguel de Molinos (1628- 1697), preot de meserie, Ghid spiritual, (Humanitas, pag. 228): Înduhovnicitul care trăiește pentru Dumnezeu și întru Dumnezeu, în mijlocul vitregiilor trupului și ale sufletului, este lăuntric mulțumit, deoarece crucea și îndurerarea îi sunt și viața, și desfătările. Restriștea e o mare comoară cu care Dumnezeu îi onorează pe ai Săi în viața aceasta; de aceea oamenii răi sunt trebuincioși celor buni, la fel ca și diavolii, care, și ei, urmărind să ne ruineze, ne mâhnesc și, în loc de rău, ne fac cel mai mare bine imaginabil. Pentru ca viața omenească să-I fie plăcută lui Dumnezeu, ea nu poate fi lipsită de restriște, după cum nici trupul de suflet, sufletul de har și pământul de soare. Cu vântul restriștii desparte Dumnezeu pleava de bobul de grâu pe aria sufletului nostru…