Scormonitorii de gunoaie

Se văd, prin târgurile noastre mai mari sau mai mici, oarece ființe de sex nedefinit, niște androgini acolo veniți, nu din mitologie, ci din străfundurile puturoase ale României necunoscute, cu umerii iremediabil încovoiați de atâta scrutare și scormonire prin bunkerele și tomberoanele patriei mărginașe (și marginalizate, în vorbă și faptă de către politi-caștri, dar și de cei care pretind a-i reprezenta, cel puțin odată la 4 ani) una mie patruzeci și șaizeci de zile-lumină și nopți de tot întunericite, plus încă una, de-i an bisect, minus sâmbetele, duminicile și sărbătorile de preste an. Abrutizați, et pour cause, prizonieri ai unui limbaj sumar ce rareori depășește suta de cuvinte, cu un trecut cețos, dacă nu de-a dreptul neguros, și cu un viitor așijderea, sunt semenii noștri, totuși, acești „bunkeriști”, boschetari homeless-i. Fără de ei, prea adesea, sentimentul de repulsie îl învinge pe cel de milă creștină.

 

Tot semeni de-ai noștri apar obositor de vizibili, nu la bunkere și tomberoane, ci pe „sticlă”, în pagini de cotidiane, hebdomadare și mensuale, pe undele hertziene. Guralivi, zeflemitori până peste poate, ignorând cu superbie distincția – e drept, extrem de fragilă, dintre aplomb și tupeu; iubitori, producători și colportori în egală măsură de bârfe și cancanuri, tot niște scormonitori de gunoaie sunt și aceștia. Sintagma nu ne aparține: ea a fost produsă la începutul veacului trecut de un președinte american, Theodore Roosvelt. Calificativ cam dur și infamant, dar nu de tot inexact în ceea ce privește categoria de ipo-chimeni-presari sus amintită. Excesiv însă dacă țintește la funcția majoră a presei de a modela în sens pozitiv atitudinea civică arătând, când e cazul, derapajele politichiei, derapaje de-a căror lipsă nu avem deloc a ne plânge. Cu oamenii bunkerelor chiar că nu știm ce-i de făcut. Cu ceștialalți, apoi asta ține de anticorpii celei de-a patra puteri în stat. Cum și de educația și bunul simț al consumatorilor de mesaje media. Mult, puțin, asta chiar că nu știu. Drept care, pur și simplu, mă subscriu.