De ce am mințit securitatea și am fost victima securității

În articolul meu publicat în ziarul „Crai nou“ din 21 septembrie 2006, scriam că și eu am fost victima securității, că ani de zile am mințit securitatea și că am fost victima securității cu informațiile mele, că am luat plată destul de îndesată de la domnul căpitan Tudosie Nr. 2, care m-a trântit cu capul de perete până a început a curge sânge. Am mințit securitatea, pentru că și eu am fost unul dintre cei care au suferit greutățile, ca întreg poporul român, și am trăit traiul consătenilor mei din comuna Sucevița sub teroarea comunismului. Am avut norocul ca, după 3 ani petrecuți pe front, în cel de-al doilea război mondial, să mă întorc sănătos în satul meu natal, Sucevița, și să fiu angajat din nou la Fabrica de cherestea, de unde am plecat militar, iar în anul 1980 am ieșit la pensie. Acuma, la vârsta de 87 de ani, în zadar mă gândesc de ce mă dor toate oasele și de-abia îmi trag picioarele după mine, că nici bastonul nu vrea să mă asculte, și supraviețuiesc numai cu medicamente de pe greutăților pe care le-am îndurat în decursul acestor ani și a greutăților din timpul războiului.

 

Am fost bolnav de tifos, în timpul foametei care a bântuit pe la noi. Am mâncat mămăligă din crupe de ovăz. S-au înființat economatele, de unde primeam câte o bucățică de salam. Apoi am mâncat pâinea, zahărul și uleiul pe cartelă, mâncam cu porția, în familia mea, cu Sofica și cei 2 copii. Se cânta Ana Pauker, Gheorghiu-Dej, bagă spaima în burghezi. Apoi a venit la putere fiul mult iubit al poporului, Nicolae Ceaușescu, care se lupta să facă socialismul multilateral dezvoltat, dar în zadar, că poporul suferea de frig și de foame. Dar nu aveai cui să te jălui de soartă, că dacă spuneai ceva de rău de fiul iubit al poporului, imediat venea securitatea și te aresta, ca dușman al poporului. Nu în zadar mulți săteni care au murmurat ceva împotriva comunismului au fost nevoiți să se ascundă prin păduri, prin munți, dar nu au făcut mare ispravă, căci cu o floare nu se face primăvara. Dar se putea constata că viața poporului nu-i așa de fericită. Așa a fost și Mutrescu Mariana Vatama-niuc. Am murmurat și eu ceva, și am intrat în evidența securității. Și m-a obligat securitatea, dacă vreau să fiu liber, să-i țin la curent cu ceea ce vorbesc oamenii. Nu le convenea informația, ce le-o dam numai de mântuială. Până la urmă am fost descoperit că-i duceam în eroare, pentru care am fost luat forțat de la domiciliu, de domnul căpitan Tudosie Nr. 2. A venit Revoluția din ’89, când am scăpat și eu de frica securității. De acuma încolo, de la Revoluție, am dreptul la cuvântul liber și dreptul de a scrie ce vreau, nu-mi mai este teamă că va veni cineva să mă aresteze. Și sunt zeci de scrisori de-ale mele publicate în ziarul „Crai nou“. De acuma încolo, de la Revoluție, am dreptul la cuvânt, libertatea scri-sului, și nu-mi mai este frică că va veni cineva să mă aresteze, că am eu ceva. Și țin să spun asta acuma, în scrisoare aceasta, la fel ca în alte scrisori de ale mele publicate în ziarul „Crai nou“. Au trecut 16 ani de la Revoluție, când am avut speranța că viața noastră se va schimba în bine, dar până în prezent toate guvernările care s-au perindat – Iliescu, Constantinescu, Băsescu – și toate promisiunile lor au rămas vorbe goale. Cei mai afectați sunt oamenii de vârsta a treia, pensionarii cu pensii mici, cu care de-abia supraviețuiesc de azi pe mâine. Și eu, cu pensia mea, aș avea pe an 60 de milioane pe când un demnitar are 60 de milioane pe lună. Dacă ajungi la spital, mori cu zile. Am stat și eu în spital, prin luna septembrie 2006; mâncam dimineața ceai cu o felie de pâine de câteva grame, la amiază, varză călită, niște terci de legume și seara tot așa. Medicamentele trebuie să le cumperi, iar dacă ești bolnav, acasă, umbli din farmacie în farmacie după medicamente compensate. Oare demnitarii care au fost cândva pe la spital au mâncat același fel de mân-care pe care am mâncat-o eu, în cele 2 săptămâni în spital? Sunt demnitari care sunt bogați prin muncă cinstită, dar sunt o parte care s-au îmbogățit din furat, care au adus România în sărăcie. Mulți demnitari s-au înfruptat de pe urma muncii lui Ceaușescu. Mai este mintosul acela de Vadim Tudor, care spune lucrurilor pe față, dar nu-l ascultă nimeni. Bună este vorba: „Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă“. Mii de români au umplut țările europene pentru a supraviețui. Toți demnitarii se ponegresc între ei, dar toți au păcatele lor, nu-i nici unul mai breaz ca altul. Gavril Cazacu, veteran de război, Sucevița