Londra – un oraș cât jumătate din România

Văzută din avion, la vreme de seară, Londra pare a fi o mare cuprinsă de flăcări. Clădiri înalte, semnalizate cu un fel de girofare speciale, pentru ca piloții aparatelor de zbor să le poată observa din timp. 1597 kmp, cu o populație de 7.421.228 de locuitori, în 2005, căreia i se adaugă alte câteva milioane din zona metropolitană. Plus cei aflați în trecere, ca turiști, sau miile de persoane care locuiesc pe malul Tamisei fără acte legale. Cineva ridica cifra to-tală a populației Londrei la circa 11 milioane de oameni, ceea ce înseamnă cam jumătate din populația României. O metropolă imensă, cum nu sunt multe în lume. Londra este considerată unul dintre cele mai cosmopolite orașe din Europa și de pe glob. Aici locuiesc, permanent sau temporar, mulți dintre cei mai bogați cetățeni ai planetei, iar sediile a numeroase corporații de importanță globală, palate, muzee, teatre, săli de concerte îți atrag privirea în orice moment.

 

Ceea ce frapează în mod deosebit pe călătorul neavizat (așa cum a fost și semnatarul acestor rânduri), atunci când pătrunde în furnicarul de oameni ai acestei așezări, este diversitatea de etnii. Cred că toate națiile de pe glob s-au adunat aici, dat fiind că Imperiul Britanic a avut colonii în cele mai diverse colțuri ale lumii. Oameni de culoare, mulatri, măslinii, albi sau gălbui la față fac din cel mai important centru politic, cultural și artistic al Regatului Unit un conglomerat din care englezii-englezi se retrag după terminarea serviciului spre reședințele lor situate la periferia Londrei. Despre istoria metropolei se pot spune multe lucruri… Demn de amintit ni se pare faptul că, în anul 61 d. Hr., orașul a fost asediat, prădat și ars până la temelii de către răsculații celți conduși de regina Boadicea. Abia în secolele XVI și XX, după o istorie deosebit de interesantă, Londra a cunoscut o înflorire deosebită, fiind capitală de imperiu, iar la începutul anilor 1800, era considerat cel mai mare oraș al lumii. Port pe Tamisa (râul este navigabil, fiind canalizat și îndiguit pe toată porțiunea orașului), așezarea a trecut prin foc și… schijă de tun mai ales în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când a fost bombarda-tă de naziști și când și-au pierdut viața peste 30.000 de oameni, iar multe clădiri vechi au ajuns ruine. Reconstrucția de mai târziu a urbei și folosirea a numeroase stiluri arhitec-tonice moderne au dat așezării o ținută maies-tuoasă. Canada Square (clădirea centrală a Complexului Canary Wharf), Catedrala Sf. Paul, Catedrala Westminster, Marlbe Arch, Palatul Wstminster (sediul Parlamentului englez), în cadrul căruia se află turnul ceasului Big Ben, Millennium Dome, Piccadilly Ciurcus, Tower Bridge, London Eye, Monumentul amiralului Nelson sunt doar câteva dintre clădirile impresionante sau locurile de un interes deosebit. Parcuri și grădini imense, cu gazonul specific englezesc, pe care oricine își poate întinde șezlongul pentru a face plajă, fără să-l deranjeze cineva, galerii de artă, muzee și expoziții, la care, în marea majoritate, se intră gratuit, pentru că întregul „deranj” (și sunt, în permanență, mii și mii de turiști) este suportat de către autoritățile locale. Pentru curiozitatea și informarea cititorilor cotidianului „Crai nou” interesați de Londra, menționez că, aici, se efectuează 31 la sută din tranzacțiile monetare ale lumii și tot aici se vând și se cumpără mai mulți dolari decât în New York și mai mulți euro decât în toate celelalte orașe euro-pene luate la un loc. Rămânând în sfera statisticii, se cuvine să mai consemnăm că Londra este considerată un motor uriaș al economiei lumii. Dovadă, în 2004, valoarea Produsului Intern Brut (PIB) al Londrei a fost mai mare decât a Braziliei sau a Rusiei. Despre cultura londoneză se pot scrie hectare întregi de hârtie. În acest oraș superb se găsesc peste 30 de teatre, 5 orhestre simfonice, 240 de muzee, 50 de colegii și institute cu un larg grad de autonomie, în care învață peste 100.000 de studenți. Timp de o săptămână, grație P.S. Sofronie, m-am înfruptat din frumusețile și măreția acestui oraș, bătându-i cartierele în lung și-n lat, de dimineață până seara, pe jos, cu metroul sau autobuzele supraetajate „Routemaster”. Nu mai simțeam nici tălpile la picioare, nu mai știam de oboseală, inima bătea perfect, nici vorbă de hipertensiune când era să vizităm orașul cu obiectivele sale, cele mai multe unicat, pline de faimă și de istorie. A fost o experiență deosebită, o excursie de vis, care greu poate fi uitată. Iar românii cu care m-am întâlnit, mulți dintre ei suceveni, mi-au lăsat o impresie deosebit de plăcută. I-am simțit aproape, s-au oferit să ne conducă prin hățișul de galerii ale metroului și să ne arate cele mai interesante colțuri ale Londrei. Toți și-au mărturisit dorul de acasă, dar și dorința de a mai rămâne în Regat, pentru că, aici, se câștigă bani frumoși. Un român, muncitor în construcții, realizează în jur de 4 milioane de lei pe zi. Iar salariul și-l ridică săptămânal. Numai că drumul românilor până în Anglia este greu de… străbătut, plin de aventuri și de riscuri. Chiar dacă ei vor să ajungă aici cu un singur gând: să muncească cinstit și să adune bani pentru un viitor mai bun, acasă, în România. Cu mici excepții. În numere viitoare ale „Crai nou” veți putea citi câteva discuții cu suceveni aflați la Londra.