> La vânătoare de celebrități. Într-o astfel de acțiune se spune că este angajat fostul iubit al Ginei Pistol, Codin pe numele său. A-propiați ai săi ar fi spus că el preferă să se afișeze cu femei cunoscute pentru a-și face publicitate, fiind chiar el cel care îi cheamă pe “paparați”. Ultima astfel de “victimă” este Anna Lesko. Dar cine este Codin, ne spuneți și nouă? > Secret mare! Despre Anda Adam se zice că s-ar fi jurat să nu mai vorbească despre operațiile sale estetice, mai ales de cele care au avut ca subiect bustul său. De curând, ea a declarat că “dacă, totuși, va mai intra în cabinetul esteticianului, totul va fi ținut în secret”. > O blondă “naturală”. Pe de altă parte, cântăreața Andreea Bănică a făcut cunoscut că nu agreează chirurgia estetică și se spune că s-ar fi jurat (și ea!) că nu și-ar face niciodată un implant cu silicon”. Spune ea: “îmi place când văd la altele, dar eu nu mi-aș pune silicoane. Sunt extrem de naturală”. > Tehnici de apărare… Cei ce au “grija” familiei Ștefan Bănică jr. – Andreea Marin au scos-o și pe asta. Trecând în revistă biografia celor doi, mai ales amorurile lor anterioare, ei consideră că Ștefan și Andreea au ce discuta și că nu este exclus să ajungă și la certuri. Ei nu uită și oarece manifestări agresive ale lui Bănică. Prin urmare, vestea cum că Andreea Marin a început să participe la cursuri de arte marțiale le dă apă la moară: “Diva Surprizelor și-a luat toate măsurile de siguranță pentru a putea conviețui alături de cântărețul cunoscut pentru smotocelile aplicate fostelor partenere”. > Un păr costisitor. Diana Munteanu, VJ la MTV Romania, a mărturisit că se străduiește să acorde mare atenție părului său. Ea a declarat că nu merge niciodată la fitness, dar că întreținerea părului o costă peste 12 milioane lei/lunar. > I-a făcut vânt?… Corina Dănilă s-a “mutat” de la ProTV – Acasă TV la Euforia TV. Schimbarea slujbei este pusă de “cunos-cători” pe seama faptului că Andreea Esca nu s-ar fi înțeles niciodată cu ea, că ar fi bârfit-o permanent și că a găsit recent momentul potrivit pentru a-i da un șut decisiv din Pache Protopopescu. Presa nu a uitat că, în urmă cu câțiva ani, Esca a fost filmată în timp ce o vorbea de rău pe Corina. Potrivit Andreei Esca, actrița ar fi “neprofesionistă” și ar fi făcut carieră doar datorită relației cu Peter Imre. Pe seama cui a făcut carieră Andreea Esca vom spune într-un alt episod al telenovelei… > Și-a făcut cadou o soție. S-a aflat mai târziu decât se întâmplă de regulă că Dan Negru s-a însurat, “în mare secret”, la Timișoara, chiar în ziua în care împlinea 35 de ani. Soția sa este o colegă de Antenă, pe nume Codruța. > Pe Mădălina o dezbracă mașina? Prezentatoare la OTV, Mădălina Radu a primit oferta de a poza dezbrăcată pentru o revistă destinată bărbaților. Ea încă nu e decisă, se spune, dacă se va dezbrăca sau nu, dar presa avansează deja ideea că în schimb ea ar primi o mașină de lux. Iar pentru o mașină de lux, ar merita… să zgribulești puțin. Urmează să aflăm dacă mașina o va dezbrăca, totuși, pe Mădălina.
> Celebritatea de după… A fost “nevoie” să se prăpădească Laura Stoica, ocazie cu care interpreta a putut fi revăzută și reauzită la tv și la radio (nu peste tot, ici și colo). De acest “noroc” s-au bucurat și Adrian Daminescu (care nu mai apăruse pe “sticlă” de ani lungi), chiar Elena Cârstea, Silvia Dumitrescu (care are propria emisiune, dar dincolo de ea nu era agreată), Mădălina Manole, Cătălin Crișan. Probabil că pe cei mai mulți dintre ei îi vom revedea cu prilejul unui alt deces… Cât despre Laura Stoica, la o zi după accident, am aflat de la radio că era “celebră”. Dacă ni se dădea vestea asta cu o zi înainte măcar…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii