> Nuntă între… adulți. Cele mai cunoscute vedete din industria erotică românească s-au decis să-și oficializeze relația. Titus Steel și Jasmine Rouge (pseudonime, firește) plănuiesc să facă o nuntă “ca-n filme”, la care să ia parte “nume grele” din industria europeană de gen. Este foarte probabil ca nași să le fie o altă pereche celebră de vedete porno din România, care lucrează acum în Germania: Raul și Clara G. Titus și Jasmine s-au cunoscut la turnarea peliculei “P. Stars”, în care au avut o “scenă” împreună. > Atacat în scara blocului! În seara primei zile a acestei săptămâni, Costi Mărculescu, patron al unei companii de manechine și fotomodele, a fost atacat în scara blocului în care locuiește de un grup de necunoscuți. De față s-a aflat și portarul blocului, care n-a îndrăznit să intervină. Am văzut o fotografie cu Mărculescu după bătaie, iar imaginea arată că, realmente, a încasat-o urât de tot. > Își lasă soția veche pentru o soție nouă. Atacantul dinamovist Claudiu Niculescu se desparte de soția sa, Lidia, pentru a-și oficializa relația cu Diana Munteanu. Actuala soție este, după cum declară, “cu nervii la pământ” și mărturisește că o doare foarte mult că atacantul familiei sale este atât de îndrăgostit încât nu mai acordă vreo o atenție nici copiilor. Pe de altă parte, Diana spune că nu vor fixa data nunții decât după ce Niculescu va fi “liber de contract”. > Keo, între Andreea și Erwina. Andreea Bălan ar avea un iubit, tot cântăreț, (mai puțin) cunoscut sub numele de Keo. Iată însă că revista “Star” dezvăluie că Keo ar avea, de fapt, pe altcineva, o studentă la jurnalism, pe nume Erwina Lidia Monika Magdo. > Art-mania cu H.I.M. Prima ediție a Festivalului Art-mania se va desfășura la Sibiu, la mijlocul lui iulie. La festival va participa și trupa finlandeză H.I.M., considerată ca fiind una dintre cele mai de succes trupe din lume la ora actuală. Formația a ales Sibiul pentru promovarea noului album, “Dark Light”, în cadrul turneului mondial pe care l-a început în această primăvară. > DJ Raoul, album nou. După o pauză discografică de 4 ani, Raoul Russu (DJ Raoul) își lansează cel de-al doilea album. El se intitulează “Am atins un nor”, conține 15 piese și va fi lansat la sfârșitul acestei luni. Albumul este acompaniat și de un videoclip, la realizarea căruia a participat și DJ Pahntom. > Ce-i place Cristinei… Cristina de la Impact a acordat un interviu în care a spus că pe iubitul său (Florin, de la Class) îl tratează cu numere de striptease și se așteaptă, din partea lui, la același tratament. Ea a mai spus că îi place să se îmbrace bărbătește (pentru ca apoi să se dezbrace) și să-și “supună” bărbatul, într-un scenariu de sclavie. Dacă aceste mărturisiri o vor ajuta pe Cristina să aibă o mai bună vizibilitate în carieră, vom vedea… > Kitty devine rusoaică. Kitty Cepraga a primit, în Italia, un nou rol de serial. Ea va juca în comedia “Colpi di sole”, în rolul rusoaicei Irina. Serialul va fi difuzat în fiecare zi de canalul Rai Due. Noul rol se datorează succesului pe care Kitty l-a avut în serialele “Carabinieri” și “ Distretto di polizia”.
> Andra – videoclip nou, imagine nouă, cu picioarele în apă rece. Recent, Andra a filmat un videoclip pentru piesa “Rămâi cu mine”, care este cel de-al doilea single de pe albumul omonim, lansat către sfârșitul anului trecut. Regia este semnată de Petre Năstase, iar de imaginea cântăreței s-a ocupat stilistul Costin Voicu. Filmările s-au desfășurat pe platourile de la Buftea și într-o biserică din afara Bucureștiului. A fost o probă grea pentru solistă care, printre altele, a trebuit să stea câteva ore cu picioarele în apă, într-o mlaștină formată în urma precipitațiilor abundente.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii