,,Până și cei ce au negat creștinismul, atacându-l – spune Dostoevski –, în sinea lor urmează încă idealul creștin, căci, până acum, nici ingeniozitatea și nici ordonarea inimilor lor nu a fost în stare să creeze un ideal mai înalt pentru om și virtute, decât idealul oferit de Hristos în vechime. Atunci când a existat vreo încercare, rezultatul a fost grotesc”. Ceea ce a entuziasmat oamenii și a atras popoare și națiuni la credința creștină au fost moralitatea, solidaritatea, egalitatea de care dădeau dovadă acele ,,societăți ale iubirii”, care au legat pe oameni de oameni și au desființat distincții sociale și materiale. Întreaga teologie și viață creștină sunt fundamentate pe sentimentul iubirii, iubirea omenească – de Dumnezeu și de aproapele –, dar și pe iubirea nemărginită a lui Dumnezeu față de om, care ,,așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul – Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică ” (Ioan 3,16). Prin iubirea de aproapele, creștinul urmează modelul ideal, modelul hristic, participând astfel activ la iubirea lui Dumnezeu. Se poate spune că omul repetă, la scară microsocială, ceea ce Dumnezeu a realizat la scară macrosocială. Iisus Hristos nu rămâne, astfel, doar un model ideal, ci El pătrunde activ în viețile noastre, prin cele două forme ale slujirii Bisericii: diaconia cuvântului și diaconia faptelor. Aceste două forme de slujire au reprezentat, de-a lungul timpului, atribute esențiale ale Bisericii, prin care ea a răspuns mereu misiunii încredințate de divinitate. Alături de harul sfințitor, de cuvântul inspirat și de rugăciunea înaripată de credință, alături de mijloacele dumnezeiești de chemare la viața cea nouă în Hristos, de primenire și de continuă zidire duhovnicească, Biserica a folosit într-o largă măsură și mijloacele omenești de ajutorare morală și materială a celor cuprinse în aria lucrării sale mântuitoare. Aceste mijloace erau acelea care puteau fi folosite și pe care le indicau atât natura și rosturile Bisericii, cât și nevoile vieții omenești. Așadar, misiunea Bisericii nu se restrânge doar la propovăduirea și împlinirea unei părți a cuvântului lui Dumnezeu, ci la inte-gritatea acestuia: ,,… învățându-le (neamurile – n.s.) să păzească toate câte v-am poruncit vouă…” (Mat. 28,20). Cum învățătura relevată de Dumnezeu este extrem de complexă, abordarea parțială a acesteia face să se poată vorbi nu numai la singular, de misiunea, ci și la plural, de misiunile Bisericii, printre care este și cea de asistență socială. Activând într-o societate pluralistă, secularizată, în care omul caută să-și rezolve problemele singur și cu mijloacele pe care le creează el însuși, rezolvări care însă nu-l satisfac, ci îi creează altele mai greu de rezolvat, Biserica este datoare să se implice în rezolvarea tuturor problemelor lumii (cum sunt astăzi: problema ecolo-gică, a păcii, a SIDA, a narcoticelor, a terorismului, a nedrep-tăților sociale, a subnutriției etc.), prin abordarea acestora cu mijloacele ei specifice, adică în conformitate cu învățătura (cu spiritul acesteia) revelată a lui Dumnezeu și cu ajutorul harului divin care lucrează în Biserică. Desigur că rezolvările oferite de Biserică nu trebuie să fie impuse cu forța de aceasta, ci ele trebuie să fie adoptate prin convingere de către oameni. Numai astfel Biserica îndeplinește misiunea sa în lumea din toate timpurile. Preot CONSTANTIN TUDOSĂ, Parohia Petia
„Nu știu ce ar rămâne din civilizație și din istorie dacă influența acumulată a lui Hristos, atât directă, cât și indirectă, ar fi înlăturată din literatură, artă, relațiile sociale, normele morale și din activitatea creatoare, din toate sferele minții și ale spiritului”. Pornind de la acest citat, care aparține renumitului dr. Charles Malik, fost președinte al Adunării Generale O.N.U., observăm că viața și activitatea Mântuitorului sunt indisolubil legate de schimbări majore în viața oamenilor și a națiunii. Unele principii și precepte religioase au dobândit, în timp, caracter de normă socială, de lege. Astfel, au fost recunoscute inviola-bilitatea căsătoriei, dreptul la muncă, egalitatea între oameni, au fost votate legi pentru protejarea minorilor, a bătrânilor, a bolnavilor și a fost abolită sclavia, toate aceste prefaceri arătând că, de fapt, ,,creștinismul nu este doar o religie, ci un mod de viață” (Malcom Muggeridge).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii