Un capital de certitudini

Într-o vreme în care incapacitatea specifică de a mânui cuvântul a devenit un simptom al unei maladii cvasimortale, ce a cuprins insidios orice categorie de vârstă, cine ar mai putea crede în ideea/iluzia că toate concursurile școlare pe teme de limbă și literatură română sunt acum (mai mult decât oricând) salutare pentru o societate în derută culturală și în confuzie de valori? Și totuși, mai există oameni (mereu profesori!) a căror interioritate continuă să cocheteze cu condiția de hidalgo, încercând să „deturneze” acest parcurs nefiresc înspre „splendoarea” de altădată a rostirii cotidiene, înspre splendoarea bibliotecilor, devenite (după exprimarea lui Gabriel Liiceanu) „cavouri” ale scriitorilor „îmbălsămați între coperțile propriilor cărți”.

 

Într-o maximă a unui scriitor german se spune că nimic nu este mai înspăimântător ca ignoranța activă: aș zice însă că nimic nu este mai fioros ca mutilarea logosului, ca aruncarea lui iresponsabilă în suprema desuetudine și nevoință… Fie și numai pentru aceste motive, ideea pornită de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava de a iniția un concurs național de critică literară pentru liceeni (dorindu-se, în perspectivă, extinderea acestuia la nivel studențesc și mai departe…) este o provocare ori o tentație, dragă elevule, de a te plasa într-o vecinătate selectă, căreia trebuie să i se răspundă entuziast, cu atât mai mult cu cât acest concurs se află sub patronajul unui nume sonor, devenit, iată, eponim, acela al Profesorului, Universitarului și Criticului literar Mihail Iordache, de la a cărei dispariție se vor împlini, pe 22 ianuarie, zece ani. Profesorul, celebrat și în felul acesta, va reveni astfel printre noi cu fiecare etapă desfă-șurată nu doar pentru a impune un anumit standard prin prestanța numelui, ci, precum în-tr-un ritual de perpetuare, de îngânare și de re-iterare, menit să dea roade printre cei care cu sfială ori cu neliniște și freamăt vor bate la porțile incomode și greu accesibile ale criticii literare, pentru a atinge acel punct esențial de la capătul unui traseu al gândirii, de unde își pot desface aripile sau și le pot răni. Pentru că, la capătul acestui vis secret ori demers analitic, pândește Gloria ori Eșecul. Din start trebuie acceptat că te afli în fața unei enorme provo-cări, a unei rostogoliri fără sfârșit și că, acceptând-o, ești liber să judeci cu finețea unui scanner, să condamni, să înfrunți abrupt ori să execuți argumentat pregătind fierberea vulca-nului în vederea erupției finale – intimitatea absolută cu textul. Și am convingerea că așteptările Profesorului și ale tuturor profeso-rilor antrenați în desfășurarea acestui concurs vor fi confirmate de tinerii aspiranți răbufnind de pe traseele discrete într-un scris torențial… Prof. RODICA MUREȘAN