L plus 5, împărțit la 2…

Când eram mai mititel (căci fusei și astfel), când era treabă de mâncare, atât la pornire cât și la terminare maica Leonora a Darii (fie-i țârâna ușoară!) ne punea, pughibale vreo opt la numărătoare, să ne spunem următoarea laconică rugă: Doamne, mulțămăscu-Ți de pâne și de sare și de toate darurile tale! > Scurt și la… subiect. A trebuit să mă fac maare și să mă cam prostesc prin școală & studii (pă mă’sa de facultății, vorba parisianului morometic; ergo, rugându-mă mai puțin și nesocotind la ruga din pruncie. Ei bine, de ani buni, de câte ori intru în bucătărie, nu mai spui ce spuneam când eram țânc, dar ceva-ceva fac, totuși: nu crăp în mine never până nu fac ceva, cât de mic, acolo, ca să merit hrana dată din ceruri. Spăl vreo strachină, șterg la vreun blid, ori lustruiesc la niscai papuci, ceva treabă, cum ar veni, ca… crăpelnița să vie ca o recompensă.

 

Dar oficiul pe care îl procesez matinal (de mă scoate din impasul cu pricina) e următorul: înainte de a mă furaja însumi, cat să hrănesc, la rândul meu, vreo vietate: mâț, cotei ori la hulubași. Nacazul meu din urmă e următorul: mai des decât rar, când e să fac firimituri pentru columbele care vor plonja pe pervazul ferestrei, mi-e f. greu să mărunțesc pita: e cleioasă & elastică la modul prost, e full de E-uri (ar-ză-le-ar…), și e treabă nu șagă până să rezulte firimiturile. Ata ete. Ș-atunci îmi permit o sudalmă și drăcuiesc… academic (by sinistra Ileana): Băă, voi ăia de la și de la…, o să judece tovarășii mei, porumbeii! > Zău că-mi parte rău, pe de altă parte, de amicu… Macho Pim(u), faimosul caricaturist, că șchioapătă de un picior. Poartă ghips, ca Stănculescu. > Amuu, muu, ca să șugui oleacă, întreb ca prostu – ca dășteptu: se pune de vreo revolutzie prin târg?! Cunoscând noi și antecedentele de glorie ale iubitului personagiu satiric… > Iar ca să te mai îmbunez o țârucă, dragă Mihai, uite un banc cu politzai. Dee, ca și oltenii, vestiți pentru istețimea și prostia lor proverbială (v. și faetonul răsturnat în Caracalul lui Diaconescu Dănuț), și confrații lui Pristanda înstăpânesc, și pe mai departe, topurile moțate ale șugubeților mioritici. Iată: Nevastă-mea e așa de limitată intelectual! Am dus-o la mare și a văzut acolo păsările alea cu gușă. Și-mi zice: Uite ce gâște mari și frumoasee! La care eu i-am zis: Măi muiere, nu sunt gâște – ăla e un pelican. Din el se face cerneala… Ai reacu’ jmecheri & pișicheri! > Și… șii… mă vei dojeni au ba, iubite cetitoriu pudicos (ori așijderea iubi-tă…), acu la urmă, hai să-n-drăznesc să-ți spui și ieu unaa, iertare, da’ cam mișto. Am citit-o într-o revistă de specialitate, chiar așa!, și e leit măsurătoarea comisă de niscai sadea-matematici, matematicieni, ca Zoe C. Două puncte: lungimea… penisului (apooi, ce-i omenește, nu-i rușinicăă, doar pentru dîrî Ciomuu!) ar încăpea, cu îndestulă exactitate, în următoarea formulă (de ținut minte): P = (L plus 5 supra 2); cum ar veni, lungimea labei piciorului, plus cinci, împărțit la doi. Acuu, uuu!, v. & you. Și – baftă! Noroko-su-lee…