Doi urmăriți general, strânși de pe drumuri de polițiști

Colorado Băcilă, de 35 de ani, din Ițcani, așteaptă în arestul IPJ „taxiul” spre penitenciar, iar Alina Elena C., de 17 ani, a trebuit să-și părăsească, la Pașcani, iubitul cu care a stat aproape un an Un urmărit general suce-vean „odihnește” de sâmbătă în arestul IPJ, după mai multe luni cât s-a sustras răspunderii penale. Colorado Băcilă, de 35 de ani, din cartierul Ițcani, are pe numele său trei mandate de executare a pedep-sei cu închisoarea pentru trecere frauduloasă a frontierei. Anunțați sâmbătă la prânz că individul a tras la locuința sa din Ițcani, polițiștii secției din Burdujeni au plecat după el. Bărbatul a fost „cules” imediat, el dezmeticindu-se abia în beciul inspectoratului, unde, în prezent, așteaptă „taxiul” spre penitenciarul unde-și va ispăși pedeapsa.
 

Cu o zi înainte, o altă „urmărită general” s-a întors acasă, la Suceava. Alina Elena C., de 17 ani, din municipiu, dispăruse de acasă din toamna anului trecut și nimeni nu mai știa de ea. În ziua de Bobotează, însă, fata a fost depistată de polițiștii din Pașcani, pe raza acestei localități, și trimisă ulterior acasă. Alina a făcut însă o scurtă oprire la sediul IPJ, unde a declarat polițiștilor că, de aproape un an ea, a trăit bine mersi, cu iubitul ei, Bogdan P., mai întâi la Râmnicu Vâlcea și, apoi, la Pașcani. Adusă la Suceava, cu escortă, ea nu a ga-rantat însă că nu se va întoarce, chiar înainte de majorat, în brațele iubitului ei ce a rămas la Pașcani.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI