Centenarul nașterii lui Petru Comarnescu

Polivalență și fervoare

Personalitate polivalentă a culturii românești (filosof, critic și istoric de artă, critic literar, scriitor consacrat în genul memorialistic, traducător, publicist, eseist, om de teatru, animator cultural dinamic și contaminant), PETRU COMARNESCU avea toate șansele, dacă vremurile ar fi evoluat pe făgașul normalității, să se impună (cum înce-puse a fi considerat) drept liderul generației sale. (Și ce generație: Mircea Eliade, Con-stantin Noica, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Ionel Jianu ș.a.!). Oricât de succint, un profil biografic adhoc ar putea să-i circumscrie lui Petru Comarnescu personalitatea în datele ei esențiale, productive și în postumitate.
 

S-a născut la 23 noiembrie 1905, la Iași, într-o familie de intelectuali (mama, institutoare iar tatăl, funcționar) cu vădite orientări și relații democratice. În arborele genealogic al familiei se regăsesc, printre înaintași iluștri, mitropolitul Veniamin Costache, precum și savanții Ion Ionescu de la Brad și Petru Poni. Școala primară și primele trei clase de liceu le urmează la Iași, pentru ca să-și continue studiile liceale la „Sf. Sava” din București, tot în această urbe făcându-și și studiile universitare: dreptul (absolvit în anul 1928) și filosofie și litere (1929). Încă din anii terminali ai liceului, dar mai ales din studenție, este prezent cu articole în paginile unor publicații precum: „Rampa”, „Politica”, „Ultima oră”, „Vremea”, „Lumea – bazar sentimental” etc., îndeletnicirea publicistică fiindu-i ca și congenitală. O bursă, obținută prin concurs, îi oferă posibilitatea de a-și pregăti (vreme de doi ani: 1929-1931) și susține doctoratul în filosofie la Southern California University din Los Angeles, titlul tezei fiind Kalo-kagathon (The Nature of Beauty and Relations to Goodness). Participă la câteva în-truniri internaționale pe teme de filozofie și artă, la Geneva, Paris, Praga. Desfășoară o ac-tivitate proeminentă în cadrul Asociației CRITERION, ca și la revista omonimă. După doi ani de liber profesionism, este angajat inspector la Direcția Teatrelor și, concomitent, redactor la „Revista Fundațiilor Regale”. Scrie și publică mai multe cărți despre lumea americană: Zgârâie-norii New Yorkului (1933), America văzută de un tânăr de azi (1934), Chipuri-le și priveliștile Americii (1940), America. Lume nouă – viață nouă (1947) care îl impun drept cel mai redutabil ameri-canolog de la noi, colaborator al Societății Amicii Statelor Unite încă din 1933. Necazu-rile de după 1950 își au obârșia în această orientare spre lu-mea americană prin propaga-rea valorilor ei democratice, de civilizație, cultură și artă. Cartea Kalokagathon. Cer-cetare a corelațiilor etico-es-tetice în artă și în realizarea de sine (1946) este versiunea românească a tezei de doctorat de la Los Angeles (1931), am-plificată prin note și comenta-rii. Tot din această vreme da-tează și lucrarea Om, natură, Dumnezeu în arta româneas-că, depusă la Fundația Regală pentru Literatură și Artă, în anul 1946, dar rămasă nepu-blicată. Începând cu anul 1950, în activitatea lui Petru Comar-nescu se înregistrează un hiat de circa o jumătate de deceniu, fiind înlăturat din funcțiile deținute, marginalizat, igno-rat; cărțile îi sunt puse la index și i se suspendă dreptul de semnătură. Lucrează, în calitate de colaborator extern, la Institutul de Lingvistică al Academiei și, dacă mai izbu-tește să publice câte ceva, o face sub pseudonim (Anton Coman). În felul acesta reu-șește să publice, în anul 1954, albumul monografic Octav Băncilă, fără să abdice în to-talitate sau, mai bine, doar pro forma, de la respectarea crite-riilor intrinseci elaborării unor astfel de lucrări. Încet-încet, fără a mai fi angajatul vreunei instituții, activitatea sa publică se redre-sează pe un traiect pe cât cu putință normal, cu relevante repere bio-bibliografice. Ela-borează și publică lucrări de referință precum Voroneț, În-dreptar artistic al monumen-telor din nordul Moldovei, Ștefan Luchian (mai multe ediții/versiuni), Gheorghe Po-povici, A. Baltazar, Marius Bunescu, Rembrandt, N. Gri-gorescu, N.N. Tonitza, Ion Jalea, Iosif Iser, Gh. D. An-ghel, Ion Sava, Témoignages sur Brâncuși (în colaborare cu Mircea Eliade și Ionel Jianu), Ion Țuculescu, Deinieka, Las-căr Vorel etc. Îi apar în volu-me, la Editura pentru Litera-tură Universală, traducerile din Eugen O’Neill începute de pe la mijlocul deceniului pa-tru. Peste toate acestea, desfă-șoară o febrilă activitate publi-cistică (în reviste de artă și cultură) și de contaminant animator cultural, preocupân-du-se, concomitent, la fel de dezinteresat și catalitic, de îndrumarea artiștilor tineri, între care și băcăuanul George Apostu, care-i consacră un monument – Tatăl și fiii –, amplasat la mormântul de la Voroneț. Devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici (în Uniunea Scriitorilor fiind primit încă înainte de război) și este ales președinte al Asociației Criti-cilor și Istoricilor de Artă, fi-ind, concomitent, și membru al Asociației Internaționale a Criticilor și Istoricilor de Artă, care-i acordă medalia de aur pentru contribuțiile la studie-rea lui Brâncuși. Pe scurt, prin calitățile sale excepționale de om de cultură și artă, Petru Comarnescu iz-butește să-și impună, în pofida climatului spiritual dominat de ideologia comunistă, coor-donatele remarcabile ale unei personalități de elită. În aces-te circumstanțe, nu ne sur-prinde că, în anul 1966, este desemnat comisar general al pavilionului românesc de la Bienala de Artă de la Veneția, iar peste doi ani, comisar al expoziției Țuculescu în S.U.A., manifestându-se și în aceste împrejurări, la fel de dezin-volt, drept o personalitate spirituală de anvergură, situată pe linia permanențelor cultu-rii românești circumscrise universalității. Din nefericire, o maladie necruțătoare avea să-l răpună, prematur, pe când se afla în plină efervescență creatoare, la 27 noiembrie 1970, frus-trând cultura românească, pen-tru încă unul, două decenii, de un aport esențial în evoluția sa cea mai autentică. A fost înmormântat la Voroneț, iar o parte din colecțiile sale (cărți, reviste, documente, fotografii, sculpturi, picturi) au fost donate Sucevei. Postum, în special prin grija lui Traian Filip (legatarul său testamentar) și uneori cu contribuția lui Dan Grigores-cu, i se publică alte lucrări, precum: Brâncuși împotriva Statelor Unite (traducere din limba engleză), cu prefață de Traian Filip și postfață de V.G. Paleolog, Frații Arămescu, Brâncuși, mit și metamorfoză în sculptura contemporană, Octav Băncilă, Confluențe ale artei universale, Țuculescu, Chipurile și priveliștile Ame-ricii, Scrieri despre teatru, Kalokagathon, O’Neill și re-nașterea tragediei, File de jurnal (primele trei volume). Acestora li se adaugă, apărute în timpul vieții, prefețe la e-diții din Emil Botta, Th. Drei-ser, Jerome K. Jerome, Jack London, Sinclair Lewis, R. Sheridon, Tagore, Alain Four-nier ș.a., iar ca traducător, pe lângă O’Neill, optează pentru W. Scott, Bernard Shaw, Charles Brontë, Prisley, T.S. Lawrance, Daniel Defoe etc. Acum, măcar acum, la cen-tenar, s-ar cuveni să ni-l reamintim și să-l evocăm pe Petru Comarnescu în integritatea anvergurii sale spirituale, să-i valorificăm plenar moștenirea cultural-științifică și artistică și, luându-ni-l ca model, să-i preluăm mesajele perene, amplificându-le și adâncindu-le. NICOLAE CÂRLAN

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: