Cinegetice (II)

La Deltă la poartă… șade nu o mâță moartă (ca în puerilul cântecel), ci spăimos pericol. Nu tocmai departe de Ceamurlia și Maliuc, la liman de Pont Euxin, lebede își dau duhul, în chip nu prea grațios (fără cântecul final, adică, dar cât se poate de suspect; cevașilea mai la sud, pelicani ago-nizează deloc poetic – unde ești tu, Musset?) pe romantica epavă a cândva romanticul Costinești. Jale mare și îngrijorare întemeiată pe tot cuprinsul românesc: cu ochiul la drobul de sare, ocârmuirea s-a mișcat, parcă mai re-pede ca-n alte dăți, cu carantine, jăn-dari inflexibili la porțile așezărilor în chestiune, vaccinări preventive și cam tot ce-ar trebui să se facă în asemenea nefericite situații.

 

Drept îi că aceasta a cam tulburat dulcele și lenevosul kief al doftorilor de patrupede și bipede (altele decât omul!), dar, vorba ceea: dacă trebă, trebă! Galinocid now, și câr-mâr, apropritarii de cotcodăcitoa-re, gâgâitoare, măcăitoare ș.a.m.d. (vreo 22.000 bucăți pintenate și pintenați din neamul aviar jertfite pt. siguranța publică) s-au învoit cu sa-crificarea și cremațiunea păsăretului cel nevinovat. Mai puțin mulțămiți sunt închinătorii zeiței Diana și ai Sfântului Hubertus. Rezonul: prin înaltă și aspră poruncă sunt ținuți la opreliște de a-și descărca… cartușele (și refulările) asupra paserilor făr’ de domicil stabil și stăpân legal recunos-cut. Migratoare, cum ar veni, vreo 300 de specii numa’ în biosfera Deltei. As-ta să fie, altminteri, tot răul și necazul! Specialiștii, pe de-o parte ne liniș-tesc, zicând că nu-i primejdie de con-tagiune la homo sapiens (vorba vine!), pe de alta afirmă, fără nicio tresărire, că ist blăstămat de virus se modifică genetic de la un an la altul. În plus, o dată pe cincinal, H5N1 se transformă radical și substanțial, de-i pune veșnic în defensivă pe cei cercetători (cam 210 milioane de oameni, zic oamenii din laboratoare, stau așadar cu această sabie a lui Damocles deasupra capului!). Povestea este, la urma urmei, aceea cu cele două jumătăți ale paharului. Ca optimiști incorigibili ce ne aflăm, credem că cineva acolo sus de tot încă ne mai iubește și, în marea mila Sa, ar încuviința o asemenea boleșniță doar printre proști. Că, Doamne, tare s-au mai prăsit în ultima vreme, mai abitir ca iepurii la varză. Era să spun “proștii cu ifose”, însă ne-am amintit la vreme de astă dată de cea înțeleaptă zisă cu prostul și fudulia. Mai este una, mai puțin încurajatoare, știți Domniile Voastre, cea cu: “Prost să fii…” Un prost în sens etimílogic (adică simplu) VIOREL DÂRJA